În anul 2010, Comisarul European pentru Dezvoltare Regională, Johaness Hahn răspundea unei scrisori trimise de ministrul de atunci al Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu (prin care acesta întrebase dacă firma sa poate accesa fonduri europene printr-un program al cărui autoritate de management era chiar Ministerul), că nu poate combina calitatea de ministru cu cea de proprietar al unei firme care să acceseze fonduri europene, menționând că nu era vorba despre situaţia particulară a domnului Videanu, ci viza pe oricine ar fi într-o astfel de situaţie, clarificând astfel orice potențial conflict de interese ce putea apărea ulterior acestei scrisori.
Evident că europenii alocă foarte atent banii publici ai UE. Ce se întâmplă cu alocarea banilor de la bugetul României nu mai respectă, principii, regulamente sau recomandările europene care trebuie să primeze în orice țară UE.
Să detaliem astfel cazul Consiliului Național pentru Dezvoltare și Inovare ce gestiona un buget de peste 100 milioane de Euro, mai mare decât cel pentru licențele MICROSOFT.
Prin ordinul nr. 4088 din 22 aprilie 2011 privind aprobarea componentei naționale a Consiliului Național Pentru Dezvoltare și Inovare, emitent : Ministerul Educației , Cercetării, Tineretului și Sportului publicat în Monitorul Oficial nr. 306 din 4 mai 2011 a fost aprobată componenţa nominală a Consiliului Naţional pentru Dezvoltare şi Inovare iar domnul Florin Talpeș, patronul SOFTWIN, a fost numit preşedinte al acestuia, „în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4087/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național pentru Dezvoltare și Inovare, în temeiul prevederilor art 44/1 al Ordonanței nr. 57 /2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobat cu modificări și completări prin legea nr. 324 /2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 81/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare”.
Curat legală numirea dlui Talpeș de către ministrul Daniel Funeriu.
Problema constă nu în numirea dlui Talpeș, ci în faptul că firmele acestuia au depus 10 (zece) proiecte pentru a beneficia de fondurile gestionate de CNDI. Situația este exact cea la care făcea referire Comisarul Johaness Hahn. Firmele SOFTWIN și BITDEFENDER nu trebuiau nici măcar să participe la licitații, darămite să mai și câștige.
Mai ales că în chiar Regulamentul de organizare și funcționare al CNDI scrie la articolul 30. — „Constituie conflict de interese situațiile prevăzute de legislația în vigoare, precum și următoarele situații referitoare la evaluarea și finanțarea proiectelor în cadrul programelor coordonate de către CNDI:
a) situația în care o persoană evaluează în mod direct sau ia decizii nominale de selecție directă ori de excludere a evaluatorilor unui proiect față de care persoana în cauză are un
interes financiar direct legat de finanțarea sau nefinanțarea proiectului, inclusiv atunci când persoana în cauză face parte din lista de personal a proiectului ori a unor proiecte concurente depuse spre finanțare în cadrul aceleiași competiții și linii de finanțare și când persoana în cauză se află într-una dintre următoarele relații cu cel puțin una dintre persoanele din lista de personal a proiectului evaluat:
(i) sunt soți, afini sau rude până la gradul al III-lea inclusiv;
(ii) sunt angajate în aceeași unitate sau instituție;
(iii) au colaborat în ultimii 5 ani, având publicații sau proiecte de cercetare-dezvoltare realizate în comun;
b) situația în care o persoană supraveghează direct sau controlează direct selecția experților evaluatori, alocarea proiectelor către evaluatori, procesul de evaluare a proiectelor și procesul de negociere a contractelor, pentru proiectele la care persoana în cauză se află pe lista de personal a proiectului sau a unor proiecte concurente depuse spre finanțare în cadrul aceleiași competiții și linii de finanțare.”
Să vedem așadar atribuțiile CNDI-ului condus de Florin Talpeș.
Președintele Talpeș și Consiliul elaborau cu sprijinul tehnic al UEFISCDI ( Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățamântului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării ) propunerile de pachete de finanțare și subprogramele acestora, deci toate pachetele de finanțare au fost propuse de Talpeș.
Tot președintele Talpeș și Consiliul au stabilit procedurile de selecție a experților evaluatori. Deci, și-au ales proprii arbitri și evaluatori. Toți evaluatorii aleși sub conducerea lui Talpeș au asigurat evaluarea și monitorizarea tuturor proiectelor.
Sub conducerea lui Talpeș, CNDI a asigurat procedurile de alocare a proiectelor către evaluator.
Sub conducerea lui Talpeș, CNDI a stabilit procedurile de evaluare și monitorizare științifică și tehnico-economică a proiectelor.
Sub conducerea lui Talpeș, CNDI a stabilit procedurile de negociere a contractelor de finanțare cu respectarea pachetelor de informații aprobate.
Consiliul coordonează elaborarea de analize și studii despre tendințele și bunele practică din domeniul cercetării aplicative și inovării.
Tot Consiliul coordonează realizarea unor rapoarte periodice asupra inovării în România, pe care le înaintează Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică ( ANCS ) .
Consiliul propune Colegiului Consultativ pentru Cercetare, Dezvoltare și Inovare , denumit în continuare CCCDI și ANCS obiective, priorități și mecanisme în cercetarea aplicativă și inovare în vederea creșterii competitivității economice a României.
Desigur, activitatea la CNDI nu a fost muncă patriotică.
Așa cum apare și în regulamentul de funcționare, resursele materiale și financiare necesare funcționării CNDI și organelor de lucru ale acestuia se asigură din bugetul autorității de stat pentru cercetare – dezvoltare, prin UEFISCDI și se include în tariful acordat UEFISCDI de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare prin conducerea programelor coordonate științific de CNDI.
Pentru activitatea desfașurată, membrii CNDI și ai organelor de lucru ale acestuia sunt remunerate conform prevederilor art. 44 , alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003 cu modificările și completările ulterioare. Desigur, se decontează și cheltuielile de transport și cazare.
Este bine să fii plătit ca să îți aprobi propriile proiecte. Ale tale și ale prietenilor tăi.
Foto:bitdefender.com