Home Dezvăluiri Cine sunt afaceriștii care i-au ținut copiii la studii în SUA lui...

Cine sunt afaceriștii care i-au ținut copiii la studii în SUA lui Virgil Măgureanu?

DISTRIBUIŢI

Virgil Măgureanu îi spunea lui Liviu Ioan Stoiciu în 1990: a luat puterea cine a putut. În traducere: el și Ion Iliescu. Protestele ulterioare ale populației au fost înecate în sânge cu ajutorul teroriștilor și șase luni mai târziu cu cel al minerilor. Artizani, Iliescu și Măgureanu, care după ce l-au executat pe Ceaușescu și au generat uciderea câtorva mii de români după 22 decembrie 1989, cu ajutorul unor slugi cum au fost procurorii Dan Voinea și Ilie Botoș, au scăpat nepedepsiți. Dar să nu credeți cumva că Măgureanu a fost „cineva” dintotdeauna. Fiu de țărani, Virgil Măgureanu s-a numit la naștere Imre Asztalos și a fost zilier la Ferma Agricolă Cenei și apoi muncitor necalificat la Întreprinderea de Îmbunătățiri funciare. Asztalos se înscrie în 1956 la Școala profesională textilă pe care o absolvă la 18 ani, în 1959. În 1962 devine activist UTC și își ia diploma de liceu la 23 de ani după care intră la Facultatea de filozofie din București pe care o absolvă în 1969 la 28 de ani. În același an își schimbă numele în Virgil Măgureanu și în 1972 devine informator al Securității sub numele „Mihăilă Mihai” și apoi ofițer activ. Virgil Măgureanu se însoară cu Maria Anghel, bibliotecară, pe care o înșeală inclusiv în perioada de domiciliu obligatoriu de la Focșani unde începe o idilă cu șefa Muzeului de istorie local, unde era detașat, Venera Cabalortă, după cum declară fostul șef al Securității Vrancea, Țambrea. De altfel, Venera recunoaște într-un interviu acordat presei locale că Măgureanu a ajutat-o să rămână directoare și după Revoluție. O fi iubit-o cu adevărat, șarpele!
Proaspăt „filozof”, Măgureanu este repartizat în 1969 la „Academia” Ștefan Gheorghiu, la catedra de socialism științific unde înfierează timp de 20 de ani imperialiștii americani și îi cântă ode lui Ceaușescu. 29 de ani mai târziu, fiul său, Marian Măgureanu absolvă Clark University din Worcester, Statele Unite. Fiica, Anca Măgureanu, măritată Biriș a studiat și ea o perioadă la aceeași Universitate a imperialiștilor americani, alături de iubitul ei de atunci, Călin Pandele. Nici Marian, nici Anca n-au excelat la învățătură dar din tată absolvent de școală profesională ce putea ieși, că liceul și facultatea făcute ca activist UTC, nu se pun!
Prea puțin ne interesează caracterele mizerabile ale celor doi foști comuniști Iliescu și Măgureanu care toată viața au făcut apologia comunismului dar când au prins momentul și-au trimis odraslele în SUA la studii. Iliescu n-a avut copii biologici dar Bujor Sion i-a fost ca un fiu iar beizadeaua Maria Marinescu care a făcut și liceul în Beverly Hills, i-a fost ca o nepoată.
Ceea ce ne interesează pe noi este de unde au avut cei doi bani să plătească sute de mii de dolari anual atât timp cât au lucrat toată viața la stat iar părinții lor erau muritori de foame? Dacă la Iliescu nu se știe încă, la Măgureanu am aflat. Viorel Păunescu (fost șef la barul Melody și fratele lui George Constantin Păunescu, principalul beneficiar al banilor din Bancorexul devalizat chiar sub ochii îngăduitori ai lui Măgureanu) și Vladimir Cohn (fost poloist pe la Dinamo) sunt cei care le-au plătit chetuielile pe timpul facultății, copiilor lui Măgureanu. De altfel relația între Măgureanu și Cohn a continuat până în zilele noastre când Marian Măgureanu și ginerele, Ioan Biriș au făcut afaceri cu Vova Cohn și Remus Truică. În anii 1994, 1995, ziarul Telegraf din Constanța l-a fotografiat pe Virgil Măgureanu, șef al SRI în funcție, la vila lui Viorel Păunescu din Mamaia.
Așadar Măgureanu, din fruntea SRI, i-a umplut de bani pe diverși afaceriști iar aceștia i-au returnat partea nemernicului.
Acum Măgurenii ne sfidează, plini de banii furați de la stat după 1989. Să vedem pentru cât timp.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.