Aflat la apusul carierei, profesorul de Chirurgie toracică, Ioan Cordoș nu se poate desprinde nici în ceasul al doisprezecelea de atitudinea de sforar care l-a consacrat. Bine conectat politic încă din perioada ceaușistă când era ginere de secretar de partid, Cordoș a știut să se fofileze în carieră și să devină, folosind o adeverință falsă eliberată de Spitalul Militar, medic primar în chirurgie toracică fără a urma rezidențiatul. Detalii AICI. Lipsa rezidențiatului în chirurgie toracică a profesorului de la UMF a fost prezentată și judecătorilor iar marți 3 mai, Cordoș așteaptă pronunțarea în dosarul 17159/3/2020, aflat pe rolul Tribunalului București în fază de apel. Partea vătămată din dosar, un bărbat căruia profesorul Cordoș i-a extirpat un plămân după ce l-a diagnosticat în mod greșit cu cancer în loc de TBC, a câștigat la fond despăgubiri de 150.000 de EURO. Detalii în articolul „M-a mutilat!”. Și aceasta nu este singura situație juridică pe care Cordoș o are de înfruntat.
Însă Cordoș crede că ulciorul merge necontenit la apă și deși a trebuit să se pensioneze după dezvăluirile noastre din articolul „Rectorul Jinga și profesorul Cordoș riscă închisoarea pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite”, în care arătam că rectorul UMF a emis o decizie de prelungire a activității de cadru didactic nr.1576 din 13 iulie 2021, pentru profesorul Cordoș, deși acesta nu îndeplinea condițiile legale, cei doi au decis să comită una nouă.
În Monitorul Oficial nr. 391/27 aprilie 2022, au apărut mai multe posturi de cadre didactice scoase la concurs pentru Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila. Toate posturile au publicate și unitățile unde candidații declarați câștigători vor avea integrare clinică, excepție făcând postul de profesor universitar de la Disciplina Chirurgie toracică II unde nu apare în Monitorul Oficial niciun spital trecut.
Ce conferențiar care are integrare clinică la un spital din Capitală ar risca să participe la acest concurs pentru a urca pe treapta de profesor dar să rămână fără integrare clinică? Niciunul! Postul este scor la concurs pentru prietenul bun al lui Ioan Cordoș, H.S. care activează ca profesor în altă țară și tocmai și-a echivalat în luna februarie abilitatea de a conduce doctorate și în România.
Surse cel mai bine informate ne-au dezvăluit planul lui Cordoș pe care îl pune în practică prin două șmecherii făcute de Jinga: scoaterea la concurs a postului și numirea unui apropiat în CA la „Marius Nasta”.
- H.S. își echivalează abilitatea de a conduce doctorate, condiție fără de care nu putea participa la concurs.
- Se scoate în aprilie la concurs postul de la chirurgie toracică fără a se preciza unitatea unde se va integra clinic viitorul profesor, astfel eliminându-se concurența din țară.
- Integrarea clinică se va face ulterior la Institutul Marius Nasta care însă acum nu are normat un post liber de profesor de chirurgie toracică.
- Jinga și-a numit rezidentul și asistentul, un proaspăt medic specialist urolog în Consiliul de Administrație la Institutul Marius Nasta, Cristian Valentin Toma, 32 de ani. Omul nu se pricepe nici la administrare, nici la pneumoftiziologie. Dar cu siguranță știe să semneze.
- H.S. va fi singurul candidat și va câștiga concursul.
- Așa cum prevede OMS 869/2015 la articolul 28, postul pentru integrare clinică se aprobă de Consiliul de Administrație care are trei membri. Cum președintele este jurist și cunoaște articolul 165 (1^1) din Legea 95/2006 care, începând cu 24.04.2022 prevede că orice cadru didactic beneficiază de integrare clincă într-un spital de stat, va semna aprobarea pentru a nu-i încălca drepturile lui H.S.
- H.S. va prelua funcția de profesor cu integrare clinică la Marius Nasta dar șmecherul va fi tot Ioan Cordoș pentru că H.S e specializat în chirurgie minim invazivă, operând în străinătate video asistat, ceea ce la Nasta nu există. Aici operațiile se fac clasic cu o incizie printre două coaste de cel puțin 20-30 cm și prin care chirurgul toracic își bagă mâna cu bisturiul în toracele pacientului.
Pentru că așa cum descria plastic la o conferință de presă profesorul Cordoș situația din Institutul Marius Nasta, „un closet și zugrăvit e tot closet”.