Ca să ajungi medic într-un spital trebuie să urmezi între 10 și 12 ani de studii superioare: șase ani de facultate și încă între 4 și 6 ani de rezidențiat. După ce depun un efort uriaș alături de familiile care îi susțin financiar în toată această perioadă, ce primesc medicii: salarii de mizerie în comparație cu magistrații, de exemplu, și blamarea din partea românilor pentru condițiile din spitale de care desigur că nu sunt medicii vinovați. Astăzi vă prezentăm cazul Spitalului Județean de Urgență din Călărași care în acest moment este unul de categoria 3 cu plan de conformare adică promite că în viitor, cândva, nu se știe când, va oferi servicii medicale pe care în prezent nu le poate oferi pacienților. În primele trei luni ale lui 2017 singurul medic cardiolog dr. Andra Condac, singurul medic ATI cu normă întreagă și sefa secției ATI dr. Eliza Gerea și neurologul Denisa Lefter au demisionat, presa locală anunțând și demisia iminentă a singurului diabetolog dr. Enache Georgiana.
Daca acest spital ar fi declasificat, în lipsa atâtor medici specialiști, atunci pacienții ar trebui în mod obligatoriu acceptați de alte spitale, în special spitalele din București. Acest lucru ar deranja însă curțile feudale ale somităților medicinei românești că una e să-ți vină o pilă din provincie și alta să preiei toți arondații și de aceea Ministerul Sănătății se preface că nu vede gravele probleme ale Spitalului Județean de Urgență din Călărași. Așa că Spitalul Județean de Urgență Călărași internează pacienți pe care nu-i poate diagnostica și trata corespunzător dar pentru că este acreditat de categoria 3 trebuie să-i interneze cu toate că-și asumă servicii pe care nu le poate asigura. Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Călărași, Năsturică Adela impune medicilor existenți să suplinească lipsa medicilor și astfel să-și depășească limita de competență, ceea ce este contrar codului deontologiei medicale al Colegiului Medicilor din România.
Astfel, directorul medical cere medicilor să le dea medicamente pacienților fără a le efectua investigațiile care se impun, scopul fiind ca un pacient să vină de cât mai multe ori la spital pentru ca spitalul să maximizeze încasarea de la CNAS pentru acel pacient. Astfel contează numărul cât mai mare al pacienților și nu eficiența actului medical. În România pacienții sunt plimbați între furnizorii de servicii medicale aflați în relație contractuală cu CNAS până când starea unor pacienți se agravează ca urmare a neefectuării la timp a investigațiilor necesare. Când starea se agravează, pacientul este trimis la București, dar de cele mai multe ori e prea târziu și omul moare cu zile. Mai ales în cazul unui cancer care ar trebui diagnosticat în stadii incipiente. Dar furnizorii și-au luat banii de la CNAS, Bucureștiul să se descurce cu pacientul.
Dacă unul dintre medici face solicitare de i se înmâna procedurile operaționale și protocoalele interne ale spitalului, este refuzat și trimis să citească legislația CNAS, contractul-cadru si normele metodologice contract-cadru de parcă cele două s-ar confunda asta deși că managementul unui caz este bazat pe utilizarea protocoalelor de diagnostic şi tratament.
Reamintim ce prevede Codul Deontolgic al medicilor:
ARTICOLUL 6
Independenţa profesională
Medicul este dator să stăruie şi să îşi apere independenţa profesională, fiind interzisă orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de raţiuni de rentabilitate economică sau de ordin administrativ.
ARTICOLUL 9
Principiul specializării profesionale
Cu excepţia unor cazuri de urgenţă vitală, medicul acţionează potrivit specialităţii, competenţelor şi practicii pe care le are.
ARTICOLUL 22
Fapte şi acte nedeontologice
e) cu excepţia urgenţelor vitale, exercitarea profesiei medicale în condiţii care ar putea compromite actul profesional sau ar putea afecta calitatea actului medical;
ARTICOLUL 26
Limitele angajamentului profesional
(1) În orice situaţie, angajamentul profesional al medicului nu poate depăşi competenţa profesională, capacitatea tehnică şi de dotare a cabinetului sau a unităţii sanitare ori baza materială afectată, inclusiv prin convenţii sau colaborări ferme cu alte unităţi sanitare.
(2) Dacă medicul nu are suficiente cunoştinţe ori experienţa necesară pentru a asigura o asistenţă medicală corespunzătoare, acesta va solicita un consult adecvat situaţiei sau va îndruma bolnavul către un astfel de consult la o altă unitate medicală. Aceleaşi dispoziţii se vor aplica şi în cazul în care dotarea tehnică şi materială a unităţii în care are loc consultul sau intervenţia medicală nu este adecvată consultului, stabilirii diagnosticului sau intervenţiei medicale.
Dar medicii din spitalele fără suficienți specialiști cui să ceară un consult adecvat? Cine răspunde dacă un pacient moare, medicul sau managerul inconștient sau incompetent? A cui este culpa uciderii pacientului?
FOTO www.vox.com
