În 1989, Ion Iliescu l-a omorât pe Ceaușescu pentru a prelua puterea și banii României. În 2004, Ion Iliescu a fost înlăturat de la conducerea PSD de Grupul de la Cluj iar Mircea Geoană a preluat șefia partidului manevrat din spate de clujeni. Cei mai reprezentativi membri din Grupul de la Cluj sunt George Maior, fost senator PSD și fost director SRI, Ioan Rus, fost ministru de Interne, Vasile Dâncu, fost ministru al Informaţiilor Publice, şi Vasile Puşcaş fost ministru delegat, Negociator Şef al României cu Uniunea Europeană. Iată însă că acum numele a doi membri din Grupul de la Cluj apare în devalizarea Casei Naționale de Sănătate, dosar în care au fost reținute zeci de persoane printre care și fostul președinte Marian Burcea.
Fostul consilier al lui George Maior, Nicolae-Sergiu Ciobanu arestat în dosarul de fraudare a bugetului CNAS a fost interceptat de DNA când explica faptul că are o pensie de la SRI de 10800 de lei și își întregește veniturile fiind directorul departamentului de securitate la EMAG și în plus face un aşa-zis lobby, invocându-l pe nașul său, „domnul Maior”.
Nicolae -Sergiu Ciobanu: „Eu lucrez cu, cu Maior din an…”, „Ă, eu când am… eu lucrez din anul 2000 cu Maior, cu Maior ăsta. El când a fost numit la SRI, eu am fost primul lui consilier, prim-consilier al directorului SRI. Deci, eu am plecat pentru că n-au vrut să…”, „Toți au avut probleme ca să fie ajutați, printre care și Burcea. Să ajungă la Casă, ar trebui să ajungă și el la mine. Eu l-am împrietenit cu familia…”, „Nu vorbesc de acuma, eu vorbesc din anii 2000. Eu vorbesc din anul 2004, din 2003, 2004, vorbesc de ani. De atunci vorbesc eu, că atunci a fost pus Burcea pe linie dreaptă cu cine trebuie. Și fiecare, ca să ajungă…” „Actualul ambasador al Românei în SUA este naşul meu”, „El este căsătorit şi el cu o doamnă”, „Acea doamnă l-a cărat pe Burcea în spate din 2004. L-a promovat, ba acolo, ba la Casa OPSNAJ, ba la Casa nu știu ce. Burcea în sus, Burcea în jos, Bur… El i-a făcut tot, el i-a făcut operații, el a făcut tot, înțelegi?”, „Deci, aici e o chestie… nu mai e o chestie că vii din partea cuiva, este o chestie sufletească, e o chestie… așa. În plus de asta, nevastă-mea i-a făcut PR-ul tot timpul. Nevastă-mea l-a împrietenit cu această familie. M-ai înțeles? Și omu’ ăsta nu ar avea cum… El acuma… Eu asta am vrut, să-mi spună și mie clar, față în față, ce are el să-ți reproșeze”.
Ziarul România Liberă publică astăzi informații din același dosar conform cărora liderul PSD Cluj, Ioan Rus, alintat ”Șeful” este și el implicat prin intermediul omului său, chestorul Nicolae Chesnoiu, fost director financiar în Ministerul de Interne, fost consilier al lui Ioan Rus, pe vremea când acesta era ministru și fost consilier al lui Marian Burcea.
Unul dintre primii arestați în acest dosar, Alin Costache le-a declarat procurorilor DNA că „Chesnoiu era foarte interesat de situația controalelor efectuate la furnizorii de servicii medicale de îngrijiri medicale la domiciliu având diferite pretenții”.
Acesta a mai povestit că președinții organizațiilor județene PSD impuneau șefii Caseelor județene de Sănătate, venind cu aceștia la București. S-au exemplificat cazurile de la Alba Iulia, Sibiu, Hunedoara și Cluj, Ioan Rus fiind denumit „Șeful”. Integral pe romanialibera.ro
DE PARCA NU S-AR STI CA FOSTII COMUNISTI NU SUNT PE SCENA POLITICA DE DUPA ASA ZISA „REVOLUTIE” CAND AR FI FOST MAI CORECT „LOVITURA DE STAT”!? TOT EI SUNT MARI SI TARI CARE AU FACUT PRAF, O ROMANIE BOGATA SI FRUMOASA, CU CEI MAI SARACI OAMENI DIN UNIUNEA EUROPEANA,JEFUITA PANA LA SANGE DE CEI CARE NE CONDUC. SA MORI CU ZILE IN SPITALE,EDUCATIA SE VEDE IN LIMBAJUL DE PE STRADA,ETC,ETC…