Astăzi vă prezentăm un alt caz revoltător, cel al decanului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, profesorul doctor Cătălin Cîrstoiu, pe care cu toții ni-l amintim de la tragedia Colectiv când ne prezenta alături de Bănicioiu cât de bine sunt îngrijiți supraviețuitorii în Spitalul Municipal (SUUB) pe care îl conducea. Ulterior s-a dovedit că tinerii erau căptușiți cu infecții și mulți au decedat cum a fost și cazul lui Alex Hogea. Puteți citi răvășitoarea scrisoare a lui Narcis Hogea AICI.
Monica și Cătălin Cîrstoiu au fost colegi de liceu și de facultate. Cătălin a terminat șef de promoție liceul Zinca Golescu din Pitești și a obținut și câteva premii la Naționala de Chimie când era licean. Din păcate, Cîrstoiu nu a continuat să fie impecabil, ci în doar în câțiva ani s-a transformat într-un profitor comițând cel puțin infracțiunile de uz de fals după cum veți putea vedea în continuare din documentele pe care le vom publica. La fel și soția, conferențiar universitar la UMF „Carol Davila”.
Amândoi au absolvit Medicina la UMF „Carol Davila” în anul 1999. În anul 2000 și Monica și Cătălin dau examenul de rezidențiat pentru ginecologie, respectiv ortopedie, urmând să înceapă rezidențiatul în 01.01.2001.
Conform Ordinului MS nr. 254 din 4 aprilie 2000, rezidențiatul durează 5 ani pentru ginecologie și 6 ani pentru ortopedie. Așadar, Monica urma să termine rezidențiatul în 01 ianuarie 2006 iar Cătălin în 01.01.2007.
Cătălin este fiul lui Ion Cîrstoiu care era la momentul 2004, deputat de Argeș, fost director la ITA Argeș înainte de 1989 și după 1990, vașnic FSNist local, prefect și primar al Piteștiului.
La jumătatea rezidențiatului, în ianuarie 2004, Cătălin se hotărăște să se desprindă de restul pulimii de rezidenți și să devină asistent universitar deși nu putea să se înscrie la concurs fără a fi medic specialist. Asta nu l-a oprit și a obținut de la Ministerul Sănătății o hârtie falsă. Dacă fals ar avea grad de comparație atunci această hârtie ar fi foarte falsă, fiind eliberată cu 6 luni înainte ca dr. Cătălin Cîrstoiu să susțină examenul de medic specialist nota fiind prognozată la zecimală cu cea obținută șase luni mai târziu. Vezi cele două foto de mai sus.
Asta, deși cu doar câteva zile înainte, UMF îi eliberase lui Cîrstoiu o adeverință din care reieșea că e doar rezident de anul IV, mai având de urmat încă trei ani de rezidențiat.
Așadar Cîrstoiu în loc să dea examenul de medic specialist în anul 2007 la finalizarea rezidențiatului l-a susținut în iulie 2004, când era în anul IV, cu o comisie separată de absolvenții de anul VI care au dat examenul în iunie 2004.
Așadar din iulie 2004, Cîrstoiu este medic specialist după numai 3 ani și jumătate de rezidențiat. La fel și soția, vezi foto mai jos.
Asistenți universitari la UMF, cei doi decid să devină medici primari, nu după ce „fac dovada experienţei profesionale de minimum 5 ani în specialitate”, cum prevedea Ordinul MS nr. 1.138 din 15 septembrie 2004, ci după numai doi ani, respectiv în iulie 2006 pentru ca în februarie 2007 să poată deveni amândoi șefi de lucrări la UMF. Pentru concursul de ȘL era necesar să fii medic primar.
Cîrstoiu nu a dat examenul de primariat cu ceilalți candidați în iunie 2006 cu profesorul Dinu Antonescu, ci în iulie, cu alt profesor.
Colegii de rezidențiat ai lui Cîrstoiu care nu au fost falsificatori erau specialiști de o lună, din ianuarie 2007. Cei doi soți erau deja șefi de lucrări. Vezi și actele aferente
Așadar să recapitulăm: dacă respecta legea, Cătălin Cîrstoiu ar fi putut să ajungă asistent universitar abia în 2007 și Șef de Lucrări în 2012.
Carierele celor doi soți sunt realizate prin impostură, ei neefectuând nici măcar stagiile de rezidențiat integral.
Rămâne ca proaspătul ministru al Sănătății să le anuleze în instanța civilă, pentru că răspunderea penală s-a prescris. Dacă nu va face asta, studenții le vor putea arunca în față, dar cu siguranță în spate, că sunt niște impostori care nu au nici măcar rezidențiatul.
ha.ha.haaaaaaa…nimic nou sub soare!asa ceva se intimpla peste tot,craiova fiind atinsa de acest flagel al nepotismului inca de la debutul anilor 90…cele mai recente cazuri la umf craiova si spitalul clinic judetean urgenta din craiova fiind :
1.post de specialist in urologie scos cu dedicatie pentru prioteasa mihaela nepoata lui ion prioteasa presedintele consiliului judetean dolj,ea inca rezidenta, si nu se stie daca va da specialitatea,daca va promova concursul,sau comisia o va pica si va recomanda prelungirea stagiaturii cu inca un an,dar ce mai conteaza toate aceste aspecte legislative,important este ca ea sa de un simulacru de examen ,sa faca figuratie in fata unei comisii obediente si confirmata ca specialist in urologie desi ea inca nu a terminat rezidentiatul
2.acordarea titlului de membru al colegiului medicilor filiala dolj si dreptul de libera practica ca specialist urolog pentru bassem el ghadban ,absolvent al umf craiova in 1990 si cu titlu de urolog obtinut fraudulos in 1994 dupa care a parasit romania muncind ca depanator in sevice-ul auto al familiei din satul sharja de linga dubai in emiratele arabe unite si care dupa 25 ani revine la craiova solicitind obtinerea celor doua documente de mai sus mentionate fara a depune la dosar actele prevazute de lege,dar printr-un artificiu platind mita si sustinut de citeva persoane cu influenta si putere decizionala,figureaza ca a efectuat doua stagii de recalificare,recunoscind ca niciodata nu a muncit ca urolog nici macar o zi nicaeri,si comisia inchide ochii la aceasta grosolanie,iar examenul masluit este validat de cei care l-au sustinul si consiliat cum sa ocoleasca legea,acordind si asumind promovarea si dobindirea acestor competente in mod total ilegal si ce reprezinta in fond o infractiune facut de medici ce au constituit un grup infractional
Inca un pic si iese la pensie. Lucrurile acestea se stiau de mult dar abia acum au aparut in presa.
Verificati si cariera fiului fostului Rector al UMF Craiova, Dr Ciurea. De la cum a ajuns student la Facultatea de Medicina Generala Craiova si dupa cum a luatvrezidentiatul si cum a evoluat in cariera didactica
Pt. că pot : justiția e OARBĂ??????
Fapta penala este preacrisa. Au trecut 10 ani. Dar daca s.ar sesiza cine trebuie, poate fi retras din toate comisiile si functiile pe care le detine. Asta se poate intampla.
Doi EDITAT. Puscarie pentru fals.
Infractiunea poate fi atacata in instanta.Rusine !!
Mama mea a fost tratata de D-nul Dr. CARSTOIU acum 10 ani. Își merita și titlul de doctor, și pe cel de om. Nu cred ca trebuie împroșcate cu noroi cariera și munca dansului, atâta vreme cât o grămadă de incompetenți au fel de fel de titluri
și funcții nemeritate, chiar dacă, aparent, sunt imaculati. Toată lumea care a venit în contact cu dânsul ca pacient are numai cuvinte de lauda.
Mai putin familiile tinerilor arsi la Colectiv care au murit si din cauza lui. Stiti ca primul pacient trimis in strainatate de la SUUB a fost un pilos cu arsuri mici pe maini? A scris Tolontan! Lasati liguselile!
Așa este!
Asa este
Faptul că a tratat un bolnav nu-l absolvă de învinuirile din articol. De asta este medic, să trateze bolnavii, asta e menirea lui, nu-i ceva ieșit din comun. Ieșit din comun este faptul că a măsluit examene, EDITAT că este un impostor.
Cata mizerie regasesti in presa … ce vina are Carstoiu ca au murit atatia tineri in Colectiv?
Ce credeti voi ca specialisti in urgente medicale (sic!), ca ar fi putut sa faca mai mult Carstoiu, in situatia aceea dramatica, fara precedent in Romania? De ce nu reprosati incompetenta si incapacitatea de reactie a Ministerului Sanatatii, a guvernului Victor Ponta?
Sunteti penibili si iresponsabili … in loc sa va bucurati ca inca mai avem medici buni in tara, va place sa denigrati breasla medicala … rugati-va sa fiti sanatosi !
M-as bucura sa va dea Carstoiu in judecata si sa va lase lefteri !
Rusine celui/celor care au scris articolul si redactorului sef !!!
Ăsta-i modelul „ucideți mesagerul, nu?” De ce să ne fie nouă rușine că a folosit el un fals? Pe motivul ăsta, un geniu ar trebui iertat pentru orice infracțiune comisă?
Baboo: citind articolul am înțeles că nu se mai fac bine multe lucruri! Că sunt unii care decid în medicină nu inseamna ca sunt si buni!!! Dacă le adaugi corupția, țara nu mai are viitor! Ție sa-ti fie rusine! Corupția ucide!!! Prostia se poate ori nu se poate…repară.
E un medic foarte bun.
Ii e mai greu sa faca un rezidentiat, dar la profesorate si comisii ii merge mintea.
Baboo… Ai înțeles pe dracu…fucking fagget
Si nevasta lui a făcut specializare in ginecologie și cariera universitară pe blat, a intrat in specialitate pe usa din dos, printr-un așa zis concurs de preparator la UMF București, nici vorba sa dea examenul de rezidențiat in Noiembrie 2000 ca și colegii lor de promoție.
Revenind la concursul de preparator universitar in Obstretică-ginecologie, 2 membrii ai juriului, respectiv Prof vârtej și conf Horhoianu au descurajat deschis și direct alți potențiali candidați sa nu se înscrie la concurs pentru ca Carstoiu Monica este cea care are postul??
Un mic exemplu intr-o mare de corupție a posturilor didactice in medicina… ți se face lehamite și ai chef sa pleci acolo unde valorile sunt respectate și nu călcate in picioare!
Normal, dupa ce nu a fost in stare sa intre in rezidentiat pe ginecologie, ca alti absolventi,, a intrat prin UMF, prin concurs … dar fara contracandidati, apoi a avut o ascensiune fulminanta, pe nedrept, iar acum este safa celor care au facut rezidentiatul pe bune, scrie carti, conduce comisii si o maternitate. Si i se pare foarte normal sa prezideze comisii de examene de specialitate sau primariat, cand nu a fost capabila sa ia un rezidentiat pe bune.
Același lucru s-aintamplat și in perioada anilor 1982-1990, atunci însă erau listele făcute . Miile de absolvenți de facultate de medicina și stagiatura , plecau in țara in baza unei noi repartiții guvernamentale in timp ce alții rămâneau sa se facă profesori .Plecati voi la țara ca sa rămânem noi , cei cu 50 sutimi partidul !
Daa din pacate asa este copii care invata de se sporesc nu au cum sa promoveze din cauza acestor ca use ferească dumnezeu să te îmbolnăvește si sa apuci pe mâna acestor indivizi
Buna ziua, am nascut primul copil acum 2 luni si 2 saptamani cu Prof.Dr. Monica Cirstoiu la o varsta la care unele femei intra la menopauza. A fost singurul medic care a identificat problema infertilitatii (dupa lungi investigatii si mai multe opinii medicale), care a gasit remediul si care a monitorizat si dus la termen sarcina, cu un profesionalism desavarsit.Inainte sa aruncati cu noroi, interesati va si de reusitele profesionale.
Si oameni buni, ganditi cu mintea voastra si informati va inainte sa preluati si sa share uti orice stire gasita.
Vi se pare că am scris că nu e medic bun Monica Cîrstoiu? Dar poate că a luat locul altuia mai bun care v-ar fi ajutat să faceți copilul mai devreme. Cine poate ști. Cert e că presa de dinainte de 1989 când se prezentau doar realizările nu mai există oricât ați regreta-o dvs.
Un raspuns pe masura stirii pe care ati scris o. Cu un singur lucru sunt de acord.In acest moment, orice individ isi poate lansa propriile opinii, iar restul, sa le preia fara a verifica. De aceea, foarte multi sunt intr o eroare, deloc constructiva. Asa cum metiona un domn mai sus, ganditi va ca, in orice moment puteti deveni un pacient…
Dacă ne gândim că oricând putem deveni pacienți, sau justițiabili, sau elevi, sau studenți, sau contribuabili, nu mai dezvăluim nimic despre sistemul de sănătate, justiție, învățământ, ANAF. Și lista poate continua. Așa au făcut părinții noștri înainte de 1989, au fost lași, s-au gândit la asta și au tăcut. Și da, orice individ își poate lansa propriile opinii. Îi permit Constituția României și CEDO. Vremea când nu se putea și care dvs. pare că v-a plăcut s-a încheiat, teoretic în 1990, practic, mai recent.
Nu va opriti ! Dezvaluiti poporului tot ce aflati ca intr-o zi poate unele probleme negative se vor opri . Faptele negative sa fir supuse oprobiului public . Felicitari !
Doamne, ce fracturi logice aveti! Sau e individualismul romanasului… „Daca mie mi-e bine, ce conteaza restul?”. Daca ati nascut dvs cu ea, asta ii anuleaza toata impostura si faptele penale, de deh, doar dvs si odrasla dvs contati pe lume. Daca v-a tratat dvs infertilitatea si nasterea a fost ok, nu mai conteaza ca e cocotata in posturile alea pe pile, cu incalcari grave ale legii, ca a luat locul unora poate mai merituosi, mai muncitori, mai capabili. Important e ca ati nascut dvs cu ea si a fost ok, am inteles.
DL.PROF.CÂRSTOIU ARE MÂINI DE AUR!
Profesional sunt foarte buni ambii, dar asta nu scuza modul fraudulos in care s-a produs ascensiunea. Ca oameni, sunt nulitati, mai ales doamna Carstoiu, care nu rateaza nicio oportunitate de a-si exploata si jigni subalternii, inclusiv la examenul de primariat
Dar de familia Sinescu ce parere aveti? O domnisoara teribil de capabila, ajunsa peste noapte sefa de sectie… ca, de, tati e rectorul…
De ce nu vorbeste nimeni si de doamna Nica Adriana care a dat examenul pentru ocuparea postului de manager singura, fara sa se mai fi inscris nici un contra candidat ,la fel sefa de lucrari De ce nu vorbeste nimeni si de doamna Silvia Nica sefa upu care la fel a dat examenul.Pentru ca au fost protejate de oameni influenti ca Oprescu ,Popa Florian etc
Am scris: https://www.curentul.info/social/iubita-lui-oprescu-si-nepotelul-elenei-ceausescu-incalca-legea-la-spitalul-universitar/
https://www.curentul.info/actualitate/iubita-lui-sorin-oprescu-a-fost-numita-pe-criterii-politice-director-la-un-mare-spital-din-capitala/
https://www.curentul.info/actualitate/amanta-lui-sorin-oprescu-risca-puscaria-a-concediat-o-pe-asistenta-care-a-facut-greva-foamei-desi-legea-avertizorului-public-interzice-astfel-de-razbunari/
și multe altele. Căutați singur în arhivă
Dreptate : face D-zeu și, dacă, poate se robotizează : PARLAMENTUL ȘI JUSTIȚIA.
Catalin Carstoiu nu prea este nici ortoped, si asta va spun din interiorul sistemului medical. Cu teoria e mai simplu, cu practica e mai greu, cu actul chirurgical.
In sine, nu se poate ca intr.un sistem medical dintr.o tara europeana sa existe asemenea nereguli, asemenea abuzuri, si asemenea falsuri. Va dati seama ca toata lumea din sistemul medical stie cine este aceasta familie, si mai grav este ca toate ex de intrare in UMF (Catalin Cartsoiu conduce examenul), de medic specialist, de medic primar pentru ortopedie/ginecologie sunt conduse de aceasta familie, si toate promovarile din UMF sunt apobate de Catalin Carstoiu. Lucrurile sunt extrem extrem de grave, iar acesti 2 impostori tin prelegeri tuturot colegilor la examene despre importanta dosarelor depuse, fara pic de nerusinare.
Sunt convins ca situatia e intangiliba raportat la pozitiile lor, dar macar imaginea sa fie una corecta!
Tot sistemul este corupt putred ,daca pentru un post de brancardier se da spaga intre 3000-5000 de euro iar pentru o asistenta se da intre 5000-10000 si pentru un post de medic se plateste intre 10000-20000 oare cum se numeste asta ?.Oare cum a dat examenul Nica Adriana si cine a facut parte din comisie cumva Oprescu concubinul ei?
Este adevarat ce spuneti . Sistemul nu promoveaza oameni competenti, care ar putea fi superiori acestor indivizi . Pot sa va dau exemplu degeaba am colegi care au luat luat note de rezidentiat foarte bune, dar fiind pe chirurgie nu sunt bagati in echipe chirurgicale care lucreaza si opereaza mult . Acolo sunt bagati in interventii doar acesti SMECHERI . Si astfel se pierd TALENTE care nu sunt slefuite de nimeni . Acest lucru se intampla si la Timisoara si in toate centrele universitare . Asta este …. pacat !!!!!Sistemul este ….. PUTRED cu MIZERII …..
Medicul rezident, are un salariu, medicul specialist are un salariu mult mai mare, iar cel primar, si mai mare. Doctoratul majoreaza salariul cu 15%.In paralel, titlurile de conferentiar sau profesor la UMF, sunt retribuite cu alte salarii, si ele foarte mari. Tot in paralel, salariul de la colegiul medicilor, tot in paralel, salariul de la comisia din care faci parte la minister. Si tot in paralel, mai pot exista si unul doua salarii de la spitale private. Si atunci, cine va plati inapoi banii pe care aceste genii ale medicinei i-au incasat pe nedrept ? Ce se va intampla cu studentii care au in foaia matricola note si punctaje acordate de persoane care de fapt, nu aveau aceasta competenta ?
Va intrebati, oare de ce lui Alexandru Chercherita, profesor universitar la 32 de ani la Spitalul sf ioan, nefrologul genial, nepot al Prof Lascar de la floreasca, dupa ce s-a descoperit ca a fraudat primariatul fara de care nu putea fie profesor universitar, nu i s-a intamplat nimic de 2 luni, in afara ca a fost suspendat din functia de sef de comisie de nefro din minister ? Cine ar fi trebuit sa-i anuleze primariatul, doctoratul si profesoratul ? Nu cumva … Rectorul UMF, prof dr doc, medic primar, plus inca 100 de titluri … Catalin Cirstoiu ??? Sau cine ar fi trebuit sa-l suspende din activitatea de la Sf Ioan, pe care o desfasoara de pe functii obtinute ilegal, prin fals ? Directorul spit sf ioan Bogdan Geavlete, seful comisiei de uro din minister, conf dr doc la 38 de ani, cu un Cv de 25 de pagini ?
Exact
Felicitări pentru articol, investigatii (de netagaduit) și curajul publicării! Dr. Carstoiu a fost promovat și susținut de Basescu, al cărui fin îi este (asta n-o știați!) si mafia PDL. Poate și mai important este faptul că mediul universitar din medicina, care a acaparat în stil mafiot-clientelar sistemul medical, este organizat și funcționează pe bază de familii, dinastiei, clanuri. Ceea ce ati dezvăluit dvoastra reprezinta regula in functionarea acestui sistem, generalizată la nivelul întregii țări.
Un impostor care tine prelegeri medicale, si despre deotologia profesiei medicale, si despre importanta formarii studentului.
Un MARE IMPOSTOR bagat in toate comisiile posibile. Asta e Carstoiu!
Asta este tupeul in Romania!
Priviti ce scrie in CV-ul impresionant de 25 de pagini al doamnei profesor universitar, care a intrat in rezidentiat fara examen, fiind preparator la UMF, dupa un concurs fara contracandidati, a carei ascensiune are la baza sarituri peste etape obligatorii. https://umfcd.ro/wp-content/uploads/2017/02/CV-MONICA-CIRSTOIU.pdf >>> Vicepresedinte al consiliului etic al spitalului universitar Bucuresti ??? Reprezentant al directiei sanitare si membru permanent in comisia de disciplina a colegiului medicilor ??? Membru in comisia de experti ai casei nationale de asigurari de sanatate ??? Membru in comisia ministerului sanatatii ???
Nu vedeti ca nu iese NIMENI din UMS SI NIMENI DIN MINISTERUL SANATATII sa zica ceva…orice…NIMIC…TACERE TOTALA..E ordin pe unitate sa nu preia nimeni stirea ca poate se ingroapa…probabil asa se va intampla. Pacat de documentarea jurnalistica foarte buna…poate totusi intreaba redactia la Minister ceva..ca la UMF nu e absolut nici o sansa. E totusi aberant ca decanului celei mai mari facultati de medicina din tara sa i se aduca asemenea acuzatii si NIMENI SA NU ZICA NIMIC…in ce tara traim???
In ce tara traim ? In ROMANIA NORMALA Iar acest scandal a debutat chiar in prima zi de Romanie normala !!!
Cirstoiu este finul lui basescu si nasul nepoatei nascute de EBA cotidianul.ro/afacerile-din-famiglia-basescu/
Da, dar e nerelevant pentru articol pt. că în ianuarie 2004, Băsescu nu era președinte. Dar desigur că pentru pesedei, e relevant pentru că vinovat de toate e Băsescu. 🙂
Eu ma refeream la faptul ca presedintele TB la decorat in 2009 pe fiul colegului deputat care afost numit director medical in 2006 iar apoi manager in 2009 prin decizia ministrului sanatatii interimar Adrian Videanu. Iar TB nu era deputat nici in 2006 nici in 2009, si Presedinte. Examenul prematur de primariat al lui Cirstoiu, care l-a propulsat in cariera universitara a fost in 2006. Nu sunt nici pro Basescu nici anti Basescu, nici pesedeu, nici #rezist. In Romania, mai exista, contrar asteptarilor si oameni neutri care se informeaza si gandesc cu proprii neuroni.
E nerelevant pentru că falsul e doar cel din ianuarie 2004. Restul carierei sale s-a realizat indiferent de cine era ministru/președinte și pașii următori nu au mai fost făcuți cu fals/uz de fals. Ministru în 2006 era Jeni de la PNL care era deja la cuțite cu Băsescu din 2005 când îi ceruse demisia lui Tăriceanu. Decan a devenit în 2016 când nu mai era Băsescu. Dar dacă vreți neapărat puteți să-l considerați vinovat pe Băsescu pentru tot. Se poate, am văzut la Antena 3 cum se face. 🙂
Pare totusi relevant din alt punct de vedere. Ca aceste diferente de tip Basescu/PSD sunt praf in ochi pentru naivi. Oamenii bazati de genul astora, securisti cu state vechi, se au bine si cu unii si cu altii si n-au nici o treaba cu nici o ideologie. Mafia e Mafie si atat. Deci da, ar fi relevant pentru a arata in ce fel sunt conectati astfel de oameni la aparatul de stat, in toate directiile.
Pai cu contra raspunsul asta v-ati dovedit parti-pris-ul pentru pdl si Basescu! Halal ziar si jurnalist neinregimentat…..
1. Cred că aveți suficientă minte să înțelegeți că jurnaliștii nu stau să răspundă comentariilor 🙂
2. PDL nu mai există deci nu putem avea pati-pris pentru el.
3. Eu, cel care răspund aici nu sunt jurnalist. Dar și jurnaliștilor le poate plăcea un politician sau nu, să știți. 🙂
Sa fim corecti, Basescu, intre 2000 si 2004 era primarul general al Bucurestiului. De pe functia de primar, i-a cununat pe cei doi Cirstoiu. Toate falsurile s-au petrecut dupa ce au devenit finii primarului devenit ulterior presedinte.
Va rog sa ma scuzati ca am scris lucruri nerelevante. Investigatia fiind in derulare, am rabdare si astept sa vad cine se face vinovat de ascensiunea prin fals in 2004 si in 2006 a celor 2. Sper sa nu aflam ca ministrul sanatatii de la acea vreme, sau ministrul invatamantului, care aveau obligatia sa verifice prin subalternii lor dosarele, erau orbi, sau nu aveau nici o raspundere, sau ca faptele s-au prescris, sau ca TB care verifica mapa profesionala si la nivel de sofer prezidential, nu s-a informat pe cine decoreaza sau cu cine se incuscreste.
Sunt curios sa aflu parerea dmv. cand ce 2 vor aparea pe lista USR a nepotismului si cumetriei, pentru ca deocamdata nici noii ministri ai sanatatii si invatamantului vad ca nu au timp sa ia pozitie, ci au pasat problema la parchet.
Are dreptate Letitia, au primit ordin pe unitate sa ingroape subiectul. Ce sa intrebe redactia la Ministerul sanatatii sau la UMF-Ministerul invatamantului ? Cazul a devenit o castana incinsa, pentru ca faptele sunt din alta epoca, iar cine se baga unde nu-i fierbe oala, bineinteles, e pesedist.
Redacția a întrebat dar nu a primit niciun răspuns deocamdată.
Daca va intrebati cum am ajuns eu medic ortoped langa Bonn, aflati ca am terminat rezidentiatul pe ortopedie in 2007 in Bucuresti. Doi ani de zile am incercat sa ma inscriu la un concurs de med specialist in Buc, dar examenele se publicau dupa ce se tineau. Stiu de acest Cirstoiu de atunci, el a dat primariatul in sesiune speciala cu comisie speciala in 2006 si imediat pus director medical la Universitar, cu un an inainte ca eu sa dau ex de specialitate, cu toate ca am fost colegi de an in facultate. Pentru mine nu a fost loc in Romania. Acum am venit sa votez.
Felicitari lui Surpriza pentru curaj. Daca ministrul sanatatii de azi era Vlad Voiculescu, ar fi iesit in presa si ar fi dat de pamant si cu Carstoiu si cu Chercherita. Astia din PNL nu au curaj, ei au acelasi tata cu PSD. Toti se trag din fsn, cpun, Iliescu cu Nastase, Roman cu Basescu.
Nu va iesi nimic din toata investigatia. Cine are curaj sa deschida gura pateste ca Barna
E totusi absolut halucinant ca acest ministru al sanatatii venit direct din lupta pentru integritate, anticoruptie, moralitate, etc, etc NU IA NICI O ATITUDINE. Nu ne asteptam..
Sa fie oare pentru ca l-a luat consilier pe prodecanul lui Cirstoiu (adica binecunoscutul „cel nelipsit in toate” faimosul Conf Radu Costea? Probabil
Nu, nu pot sa cred, Radu Costea, consilierul actualului ministru al sanatatii din Romania normala ?
Chiar daca Redactia va considera din nou ca scriu lucruri nerelevante pentru articol … surpriza …
Radu Costea a fost medic de dispensar in Popesti Leordeni inainte de revolutie, in 90 a dat rezidentiat (secundariat), a picat, in 91 a dat din nou, a picat, concurenta era 10 pe un loc, iar in 92, surpriza ….. examen de asistent universitar UMF anatomie, un post, un concurent. Cine era concurentul, nu trebuie sa va mai spun … Intra in rezidentiat pe chirurgie in acelasi mod ca si sotii Cirstoiu, dar cu 8 ani mai devreme, adica fara concurs propriuzis, ci pe usa din dos a UMF-ului. Dupa rezindentiatul care atunci era de trei ani, ce credeti ? Este numit director departamentul de urgenta la Universitar, si imediat director de departament in colegiul medicilor. Apoi urmeaza tot felul de functii de director, bineinteles cu doctorat, sef de lucrari, conferentiar. Director adjunct al lui Carstoiu la Universitar. De la terminarea asa zisului rezidentiat, tot timpul a fost director pe diverse scaune
Acest „medic”, despre care nu exista pareri ale pacientilor pe nici un site, forum etc, pentru ca nu a profesat, nu a operat pe nimeni ca medic primar chirurg, doctor in stiinte medicale, acest fost adjunct al lui Carstoiu il consiliaza pe ministrul anticoruptie ???
Nu, nu cred ca e adevarat, nu poate sa fie adevarat.
Da, nici eu nu inteleg cum un ministru plecat din tara, practicant al medicinei in Europa ajunge pe valul moralitatii, integritatii, etc ministrul sanatatii in Romnania Normala si isi ia consilier unul din marii politruci tineri comunisti inainte de 89, adica Costea. Stati linistit ca este prodecan in continuare al lui Cirstoiu, nu e fost prodecan. Evident ca se va musamaliza povestea cu Marele Decan Cirstoiu
Am cautat pe site-ul ministerului sanatatii, lista de consilieri ai ministrului. Nu exista. Am sunat la ministerul sanatatii si am intrebat in spiritul transparentei pe care o clamau cand au anuntat ca trimit la parchet cazul Chercherita, am intrebat punctual daca Radu Costea este consilier. Dupa ce m-au pasat pe mai multe interioare, mi s-a raspuns ca trebuie sa fiu persoana juridica pentru a obtine aceasta informatie. Halal transparenta.
Daca nu erau jurnalistii, sa faca investigatia de presa, nu afla nimeni nimic.
Rog redactia, in cazul in care considera relevanta informatia, sa faca demersurile necesare la minister. Poate daca afla presa, aflam si noi, persoanele fizice.
Zilele trecute am scris și eu câteva vorbe…
Poate vi s-au părut neînsemnate, de vreme ce nu le-ați lăsat să iasă la lumină. Am încercat de câteva ori să-l retrimit, în speranța că va fi postat și că voi găsi ceva ecouri ale unor oameni ce simt ca și mine, dar azi reîncercând, primind și confirmarea faptului că l-ați primit (mesajul meu a fost detectat, duplicat), vă întreb cu tristețe: de ce?!
Ori sunteți cinstiți, ori sunteți doar mânjiți, dar atât de tare că nu vă mai cuprind straiele omeniei?
Faceți o confuzie. Site-ul nostru nu indică duplicate la mesaje. Nu validăm mesajele obscene dar nu păreți genul acesta de scriitor.
Poate mesajul meu a fost considerat obscen dintr-o altă perspectivă…
Și? Cum facem să apară, totuși, cel care, repet și susțin cu tărie că mi-a fost “declarat” duplicat?
Aș fi pus o poză cu dovada, dar văd că nu se poate…
Scrieți din nou comentariul și îl validez. Am verificat, nu apare vreun mesaj de la utilizatorul K nepublicat. Schimbați un cuvânt în mesaj cu un sinonim că atunci nu are cum să mai apară duplicat. Încă o dată vă spun că nu e de la noi. 🙂 Dacă tot nu reușiți trimiteți mail la [email protected].
Nu, nici eu nu cred ca Ministrul Costache, il are pe Costea consilier. La o simpla cautare pe google, am gasit un CV din care reiese ca Decanul Cirstoiu, il are prodecan Pe Costea.
Adjunctul lui Carstoiu, expert in recunoasterea si echivalarea diplomelor si presedinte al comisiei de analiza a abaterilor disciplinare ?????????
https://umfcd.ro/wp-content/uploads/2019/ALEGERI/alegeri_2020-2024/candidati_cv_pm/consiliu/CV-Costea-Radu.pdf
Iar in alt CV http://doctorate.ulbsibiu.ro/wp-content/uploads/CV-Costea-Radu.pdf se vede ca dupa secundariat-rezidentiat, in 1996 a fost direct pe functii de conducere in medicina de urgenta ?????????
Nu, nu cred ca ministrul in care ne-am pus cu totii speranta, are astfel de consilieri.
L-am cunoscut pe doctorul Cirstoiu, pentru care am o deosebită stimă pentru modul in care aplică actul medical. Este un profesionist desăvîrșit, cu un caracter deosebit.Mama mea a fost operată de dînsul într-un caz grav,rezolvat cu brio de Doctorul Cirstoiu!Felicitări domnule doctor,! Vă doresc multă sănătate!
Nu are nici o legatura cu subiectul. Si rezidentii sunt oameni minunati chiar daca nu ajung primari inainte sa dea specialitatea…o mizerie! Impostori in Romania Normala.
Dupa cum vedeti, la un articol care se refera la promovari in cariera pe baza de fals, promovari care aduc salarii multiple de zeci de mii de lei, asa cum reiese din declaratiile de avere ale celor doi, salarii pe care nu le aveau daca nu porneau in medicina pe baza de FALS, Redactia considera nerelevante comentariile care suspecteaza nepotismul si cumetria in aceste evolutii mai mult decat suspecte, … pe motiv ca Basescu a schimbat partidul, iar PDL nu mai exista ???, In schimb, aceiasi redactie nu are reactie la comentariile in afara subiectului, care se refera la actul medical in sine, act medical care nu ar fi putut avea loc, daca daca nu ar fi existat FALSUL. De aici intelegem ca aceste comentarii care incearca sa coafeze situatia despre care articolul spune chiar in titlu, ca pute, sunt considerate relevante.
Articolul se numeste FIU DE DEPUTAT, CĂTĂLIN CÎRSTOIU A DEVENIT MEDIC PRIMAR ÎNAINTE DE A-ȘI TERMINA REZIDENȚIATUL. LA FEL ȘI SOȚIA. CARIERELE LOR UNIVERSITARE PUT, deci se refera la cariere incepute in mod suspect si nu la calitatea actului medical al unor doctori care nu ar fi ajuns sa practice ortopedia sau ginegologia daca ar fi mers pe calea pe care merg doctorii normali.
Ma intreb, care este rolul, scopul, motivul rubricii de comentarii, daca redactia spune ca jurnalistii nu au timp sa citeasca comentariile, ca cel care se numeste Redactia Curentul nu este jurnalist, in schimb isi da cu parerea la cata minte au in cap cei care comenteaza.
E bine, acum sunt vinovați ziariștii că nu analizează actul medical? Dar ce suntem noi, experți medicali? Răspundem la comentariile despre politică pentru că la asta ne pricepem. Unde am spus că jurnaliștii nu citesc comentariile? Am spus că nu răspund ei la comentarii. Cum ar putea fi jurnalist cineva care răspunde la comentarii? În spital, la relații cu publicul lucrează un medic?
In spital in toata Romania cred ca purtatorii de cuvant sunt medici. Nu e cel mai fericit lucru
Faceți confuzie între „relații cu publicul” și „purtător de cuvânt”. Până și codurile COR sunt diferite: specialistul în PR (243201) față de purtătorul de cuvânt (243206).
Cred ca e foarte relevant sa aflam ca finul fostului presedinte si nas al nepoatei sale a devenit medic primar prin fals in 2006, director medical in 2006, manager in 2009 in timpul mandatului presedintelui B, care l-a si decorat in 2009. Chiar daca primul fals s-a produs in 2004, in loc sa fie sanctionat, a fost continuat. Al doilea fals, din 2006 nu este conditionat de primul fals si culmea este urmat si de functii de conducere si de decoratii.
Cred ca e cu totul neinsemnat ca exista postaci care vorbesc despre cum le-au fost tratate rudele in spitale, incercand sa deturneze sensul articolului. Bravo Surpriza, am notat.
Mi-as dori foarte mult sa inteleg cum gandesc cei care posteaza aici comentarii laudative la adresa profesorilor Cirstoiu. Din postura lor de pacient, faptul ca aici sunt prezentate dovezi ca acesti asa zisi Profesori universitari nu au niciun pic de respect fata de etapele pregatirii medicale este nerelevant pentru ca lor le-au lasat o impresie buna? In plus se pare ca au apelat la instrumente penale fara nicio retinere. Este nerelevant pentru acesti pacienti? Este sideranta o asemenea abordare! Chiar nu se gandeste nimeni unde ar fi sistemul medical daca impostorii din medicina nu ar exista? Chiar credeti ca un asemenea medic respecta mai mult actul medical sau pe voi ca pacienti decat importanta propriei pregatiri si legea? Daca asa gandesc pacientii in Romania, atunci toate aceste dezvaluiri sunt nerelevante. De ce sa isi mai bata capul medicii sa se pregateasca in timpul lor liber si pe banii lor, sa fie la curent cu ultimele noutati pentru binele pacientilor care vor sa fie tratati de impostori?
Facultatea de Medicina din Bucuresti este ireversibil compromisa de o asemenea situatie. Se cer cel putin explicatii din partea celor implicati. In absenta lor o demisie de asa zisa onoare ar fi singura iesire din aceasta situatie.
Nu se va lua nici o masura, Ministrul sanatatii tace, ministrul educatiei tace, Spitalul Universitar tace. In afara de autorul articolului si cateva persoane care au comentat impostura si cumetria care au condus la adevarul prezentat de jurnalistul care a facut investigatia, nimeni din mediul academic, nimeni din sistemul care a organizat aceste falsuri, nu ia pozitie. Ati auzit de vre-o comisie de control ? Nu. Ati auzit de vre-o investigatie la UMF ? Nu. Asta e motivul pentru care apar „pacienti” care ii lauda pe cei care nu meritau sa existe in sistemul medical sanatos.
Intr-o saptamana, totul se va uita. Romania normala !!!
Spre exemplu acest domn Cupa care sustine ca il cunoaste personal pe Dr. Cirstoiu pe care il stimeaza pentru modul in care aplica actul medical. Banuiesc ca are aceeasi stima pentru toti medicii care ‘aplica’ actul medical intr-un mod ireprosabil si cu toate acestea a ales sa ii sfideze ignorand impostura. Pe dansul nu pare sa il intereseze ce se dezvaluie aici. Pentru dansul este suficient caracterul si competenta pe care a ajuns sa le cunoasca, cu siguranta aprofundat, pe parcursul interactiunii cu ocazia ingrijirii pacientei. Cu siguranta au fost ore, daca nu chiar zile de discutii complet relevante pentru latura umana si profesionala. Nu suntem oare cam superficiali? Vorba Paulei, Romania normala!!! Draga Dle ‘Pacient’, eu in locul dvs nu as indrazni sa imi exprim opinia aici de teama sa nu sfidez atatia doctori care s-au pregatit ‘regulamentar’. Iar Dna care este admirativa la adresa unui doctor care a diagnosticat-o cu infertilitate la 40 ani (sper sa nu gresesc varsta) ar trebui sa stie ca pentru a diagnostica infertilitatea nu trebuie sa fii intrebat decat daca ai incercat mai mult de 1 an sa obtii sarcina fara sa reusesti. Vedeti doamna? Nu este un act de mare competenta profesionala. In alte tari un medic de familie ar fi putut sa va puna diagnosticul. La noi se pare ca este nevoie de un profesor universitar. E mai degraba rusinos decat laudabil. Oare cine este responsabil pentru nivelul de competenta din medicina romaneasca? Cine tine cursuri si da examenele?
Profesional, Monica Cirstoiu este un medic foarte bun. Dupa ce m-am perindat pe la diversi medici prin provincie, am ajuns la dumneaei. Asta prin anul 2012. Am avut o sarcina cu foarte multe probleme dar pana la final totul a fost bine. Si am ramas in continuare ca pacienta.
Am observat ca ajuns foarte tanara la titlul de medic primar, profesor dar nu am studiat cum se ajunge la asemenea titluri.
Ceea ce am citit acum nu face decat sa imi raspunda mie la semnul de intrebare dar nu ma va impiedica sa merg in continuare ca pacienta deoarece nu studiez dosarele medicilor dinainte ci doar am in vedere parerile pacientilor. Am garantia ca un altul nu a ajuns doctor la fel??
RATATILOR DE LA CURENTUL, BĂ, DA VOI CHIAR SUNTEȚI PENIBILI SI IPOCRIȚI PE BUNE, VOI ACUMA CE FACEȚI, VENIȚI SĂ FACEȚI NISTE DEZVĂLUIRI FASAITE DE DOI BANI, CRETINILOR, DAR LUCRURILE ASTEA SE STIAU DE MULT. BĂI NEAVENITILOR DAR DE FRAUDAREA GROSOLANĂ, GROBIANA LA SCARĂ NAȚIONALĂ A EXAMENULUI DE SPECIALITATE PENTRU MEDICI AȚI AUZIT? IN CARE IN TOATE CENTRELE DIN ACEASTĂ ȚARĂ MIZERĂ, SUB OCHII JUSTITIABILIOR, UNII CORUPTI ALȚII IMPOSTORI , AJUNSI IN VÂRFUL SISTEMULUI, CAZUL LICU, CARE NU AU FĂCUT NIMIC PENTRU A STOPA ACEST FENOMEN NOCIV , AȚI AUZIT , STITI CĂ EXISTĂ PROBE INVINCIBILE IN ACEST SENS? CAUTATILE PE LA TIMISOARA SI LE VEȚI GASII CU SIGURANTA, STITI VOI UNDE. CARE E SOLUȚIA, CE ZICEȚI ? GLONTUL PENTRU CATIVA SI ATUNCI POATE LUCRURILE SE VOR SCHIMBA , SCRIEȚI SI DESPRE LUCRURI SERIOASE NU DE ALATA DAR DEVENIȚI PENIBILI UMBLÂND CU ASTFEL DE STIRI MĂRUNTE, CĂUTAȚI SENZAȚIONALUL, DACĂ VREȚI SĂ EVOLUAȚI IN TIMP SI SPAȚIU !!!
daca domniile lor sunt medici ,au auzit de linia intai de salvare ?
E primul comm pe care il dau cand vad stiri de genul acesta. Sper ca si ultimul ?
Nu stiu detalii de acum 100 de ani referitoare la diplomele lor, stiu doar ca dpdv profesional, el este unul dintre cei mai buni medici ortopezi, iar ca om: un om cu foarte mult bun simt si f modest!
Cat despre ea, pot sa spun doar lucruri la superlativ, din toate punctele de vedere!
Nu vreau sa fiu subiectiv (ea fiind cea care a supravegheat ambele sarcini ale sotiei), dar pot sa spun cu toata convingerea ca a fost extraordinara, foarte implicata, are o memorie cum nu mi.a fost dat sa intalnesc pana acum si din tot sufletul as recomanda.o tuturor femeilor (mai ales celor cu probleme)!
In toata tara sunt exemple de fii de medici care prin faptul ca tatii lor erau si membrii fondatori ai FSN/PSD, au obtinut „calitatea” de medic rezident la CHISINAU (noaptea mintii!) cum tot la fel au devenit doctori in medicina inainte de a obtine titlul de medic specialist!!!
Iar toate astea s-au facut cu complicitatea functionarilor corupti din MS, UMF-uri, POLITICA, etc.!!
Si de atunci pana acum nimic nu s-a schimbat, va dati seama cum e sa incasezi SPOR DE DOCTORAT inca de pe vremea cand erai rezident??!!!!
EDITAT: Ce spuneți de „doamna” EDITAT? Mi se pare cel puțin ciudat ca toți ziariștii din Iași fug ca de „cel viclean” când este vorba sa scrie despre acest subiect, deși parcursul profesional al lui EDITAT conține foarte multe pasaje obscure. Va invit sa verificați!
Vă rugăm să ne dați mai multe detalii.
vorbeasca medicii care au damblagit invatand sau cei care au incercat sa se intoarca in tara si nu au avut loc de „somitatile locale” sau aia la care li s-au cerut bani, pentru un post prin spitale!
Latraii de partid sa mearga la scoala si la munca!
Colcaie tara de invartiti, curve si samsari!
Ne-am saturat, pastele si inchinarea sistemului care a distrus Romania!
Va rog sa verificați și ce se întâmpla la Universitatea de Medicina Veterinara! Acolo tot așa vor sa o pună decan EDITAT
Vă rugăm să ne dați mai multe detalii aici sau la [email protected]
“ Prof “ cărstoiu monica și Cătălin niște traseisti politic, finii lui Bădescu .Tot spitalul Municipal ii știa de frică de când erau rezidenți și non valori !
Cu niște aere de mari profesori , dar valoare 0 , au făcut praf secțiile pe care le-au condus . Cum este posibil când toată lumea știe ca nu puteau deveni specialiști în 3 ani jumătate să li se permită acces la funcții publice?’! Este totul pe fata și toți privim ca fraierii!
ahahhahaa………..UMEFISTAN a fost , este si o sa fie …..au zeci de functii de zici ca ziua are pt ei 48h dar nimeni nu-i intreaba de nimik…….