Consiliat de o echipă de imagine din Vaslui, hușeanul Nelu Tătaru a decis că desemnarea controversatului Lucian Timofticiuc în CA al Antibiotice SA Iași dezvăluită de noi AICI îi poate aduce mari neplăceri așa că a decis să răspundă în scris prin intermediul Biroului de Presă, gândindu-se că nimeni nu va mai verifica și subiectul se va stinge de la sine iar patronul ziarului Vremea Nouă va încasa bucuros cei 2500 de Euro lunar.
Astfel, într-un răspuns pentru G4Media, oferit imediat spre deosebire de celelalte cazuri când pur și simplu nu răspunde niciodată, Ministerul Sănătății (MS) susține că desemnarea lui Timofticiuc a fost rezultatul unei situații de urgență: cu o zi mai devreme, pe 19 mai, își dăduse demisia din acest post Cristian Vasile Grasu, cel care obținuse un mandat de administrator, de patru ani, în 2019. ”Ca urmare, având în vedere timpul scurt pentru înlocuirea reprezentantului MS (n.r. administratorii nu sunt reprezentanți ai unui acționar conform Legii 31/1990, ci au un mandat de la AGA), ministrul Sănătății a decis ca reprezentantul AGA al MS, respectiv Lucian Timofticiuc să preia provizoriu locul reprezentantului demisionar, până la desemnarea unui membru nou prin procedura legală de selecție.”, se arată în răspunsul MS.
Noi credem că ministrului, poreclit în Huși pentru anvergura de chirurg Nelu Apendicită, i se pare frumos și ușor la București dar convocatoarele ședințelor adunărilor generale ale Antibiotice SA, listată la bursă se publică pe www.bvb.ro (click AICI). Astfel aflăm că în 10 aprilie au fost convocate AGA și AGEA la Antibiotice SA Iași, pentru data de 20 mai, iar la punctul 3 de pe ordinea de zi figura „desemnarea a doi administratori provizorii pentru o perioadă de 4 luni, cu posibilitatea de prelungire până la 6 luni”, data limită până la care se puteau face propunerile privind candidații pentru postul de nou membru al CA fiind de 4.05.2020.” La AGA din 20.05 a fost numit ca administrator provizoriu doar Lucian Timofticiuc și s-a reînnoit mandatul administratorului Executiv Ioan Nani.
În răspunsul transmis către G4Media, Biroul de Presă infirmă și că ar fi vreo legătură de rudenie între Tătaru și Timofticiuc, ceea ce nici nu a susținut nimeni, cumetriile nefiind legături de rudenie. Ministerul nu infirmă însă că cei doi ar fi cumetri.
Conform Codului Civil, gradul de rudenie se stabilește astfel:
a) în linie dreaptă, după numărul nașterilor: astfel, copiii și părinții sunt rude de gradul întâi, nepoții și bunicii sunt rude de gradul al doilea;
b) în linie colaterală, după numărul nașterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun și coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, frații sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătușa și nepotul, de gradul al treilea, verii primari, de gradul al patrulea.
Însă după cum se spune la țară, la Vaslui: „jocul greșeala așteaptă”, ministrul Tătaru mai dezvăluie, în apărarea sa, pentru G4Media că Timofticiuc era deja reprezentantul MS în Adunarea Generală a Acționarilor la Antibiotice Iași, desemnat fiind, pe 6 martie 2020, de fostul ministru Victor Costache, ceea ce înseamnă că ori Tătaru minte, ori Timofticiuc a comis un fals în declarația de interese depusă în 27 aprilie 2020 unde menționează doar calitatea de reprezentant în AGA al Unifarm (vezi foto mai jos). Dar nu-i nicio grabă, termenul de prescripție la fals e de cinci ani.
in editia de vaslui a cotidianului on-line adevarul, astazi, a aparut un articol referitor la timofticiuc,legaturile lui care a fost sters in aproximativ 15 minute.de ce oare?poate o sa va indreptati atentia asupra individului despre care o sa descoperiti foarte multe incalcari ale legii, nu doar un fals in declaratii.succes!
Asa e: https://m.adevarul.ro/locale/vaslui/patron-ziar-consilier-tataru-numit-administrator-antibiotice-iasi-sprijinul-verisoarei-ministrului-unii-actionari-s-au-opus-1_5ece053b5163ec427131edc8/index.html
ieri, in editia de vaslui a cotidianului adevarul, a aparut un articol despre timofticiuc foarte bine documentat dar care a fost sters la 15 minute de postare.ceea ce s-a prezentat acolo ar aduce o lumina a faptelor lui timofticiuc mai putin cunoscute de majoritatea cetatenilor