Fanfaronul de Bruxelles, Mircea Diaconu, implicat în tenebroasele combinații ale așa zisei Revoluții

Acțiunile sovieticilor îndreptate asupra României finalizate cu lichidarea familiei Ceaușescu si instalarea la putere a agenturii KGB și GRU reprezentată la vârf de Silviu Brucan, Ion Iliescu, generalii Militaru și Vasile Ionel, plus încă o întreagă haită de kaghebiști mai mici, recrutați din toate structurile Securității, au avut episoade mai puțin cunoscute unde s-au remarcat și  altă categorie de resurse, ca să le zicem așa.
Este vorba de actori, regizori, cascadori, scriitori, poeți, artiști. Despre Sergiu Nicolaescu, cel mai vizibil din toată șleahta se știu astăzi suficiente istorii . Puțină lume știe ca acesta, nepot de general din Divizia rusească Tudor Vladimirescu, creată de sovietici sub comanda agenturii NKVD a avut trasee interesante în afara României, de exemplu a fost prezent în 1956 în Ungaria – în ce calitate nu se știe, deoarece atunci era un simplu inginer. E drept simplu inginer beneficia de o relație specială cu Ion Gheorghe Maurer, ultimul prim-ministru al lui Dej, mare mason, cel care l-a recrutat pe Ceaușescu pentru a-l propulsa la șefia PCR. Nicolaescu a avut în întreaga sa cariera sprijinul lui Ceaușescu și al organelor, în general. O explicație era faima unuia din unchii lui Nicolaescu, Nicolae Cambrea, care a fost nici mai mult nici mai puțn decât comandantul diviziei NKVD “Tudor Vladimirescu”, amantul Anei Pauker, numit general de Stalin la propunerea lui Beria. Pe lângă Nicolaescu au gravitat la așa zisa revoluție și alte personaje din mediul artistic, Caramitru,  Mircea Diaconu, cascadori etc
Există două foarte interesante momente în care s-au încrucișat acțiuni executate de Nicolaescu și Mircea Diaconu. Din fericire acțiunea inițiată de Mircea Diaconu, care ar fi gerat cel  victime , nu s-a finalizat. Lăsăm cititorii să judece singuri, reluând două secvențe de istorii legate de zilele sângeroase ale revoluției de circotecă, unde morții trebuiau produși pe bandă rulantă pentru a-l legitima pe Ion Iliescu și a da o aura de jerfă loviturii moscovite.
În Curentul este publicată povestea de la Otopeni, unde cu un cinism incredibil Nicolaescu povestește cum a reușit să producă victime la comandă.

Episodul Otopeni

„Sergiu Nicolaescu: În noaptea de 22/23, am plecat din Televiziune. Am plecat către Otopeni, ca să mă întâlnesc cu oamenii de la UM 01065, care veneau în coloană către București. Vorbisem cu Stănculescu și i-am spus să cheme coloana aia spre Capitală. Militarii ieșiseră deja din Otopeni și veneau spre oraș. De aici a apărut și confuzia. Pentru că mulți îmi spun: Hai, domnule că ai dat ordin și au murit oameni la Otopeni. Dar eu nu am nici o legătură cu ceea ce s-a întâmplat a doua zi acolo. Eu m-am urcat în mașina mea, care avea număr de Germania, și m-am dus să le ies în întâmpinare. Cum am depășit podul, ăia m-au recunoscut imediat, au oprit și a apărut Niculescu, comandantul lor. Omul stătea de vorbă cu mine și, în momentul ăla, de pe pod, a apărut o coloană de trei mașini. Niculescu s-a hotărat să-i oprească. A plecat de lîngă mine. Eu tocmai îi spuneam că trebuie să ne deplasăm la Televiziune, care era în pericol să „cadă”. Niculescu a tras o rafală în aer, să-i facă pe ăia să oprească. Dar în clipa aceea, cîteva sute de oameni au tras direct asupra mașinilor. La sfârșit, mașinile erau ciuruite.
Redactor Cine se afla în Dacii?
Sergiu Nicolaescu: Civili.”

Tragedia de la Otopeni – programată și la Boteni?

Militarii de la unitatea din Câmpina, detașați la București în perioada Revoluției, au avut o experiență terifiantă. Mai mult de jumătate dintre ei s-au aflat în mașinile morții, viețile multora fiind curmate brutal în fața Aeroportului Otopeni. Mai puțini sunt, însă, cei care știu că și ceilalți militari de la unitatea din Câmpina au fost la un pas să aibă aceeași soartă. Ei au fost trimiși la Boteni, în apărarea aerodromului de acolo, și doar un miracol i-a salvat. Asemănarea celor două incidente ne duce cu gândul la o programare a celor două momente. Detalii cutremurătoare și mărturii ale supraviețuitorilor puteți citi în aceste pagini dedicate Revoluției din decembrie 1989.
Despre tragedia de la Otopeni s-a scris și s-a vorbit foarte mult. Chiar dacă lucrurile nu au fost pe deplin elucidate, se știu foarte multe detalii. Mai puțină lume știe, însă, că aproximativ în aceleași momente dramatice de la Aeroportul Otopeni, la Aerodromul Boteni se derula o altă aventură a celorlalți militari de la unitatea din Câmpina. Despre acest moment – și nu numai – redăm una dintre declarațiile date în iunie 1990 de lt. col. Gheorghe Pârvan.
“În ziua de 21 decembrie, în jurul orei 13.30, comandantul unității maior Ion Stamen a primit ordin telefonic de la comandamentul trupelor de securitate, general maior Grigore Ghiță, transmis prin maior Gheorghe Ceaușu, șeful secției transmisiuni a CTS, de a alarma două companii și a fi în măsură să se deplaseze imediat în București la reședința comandamentului (cazarma Băneasa)”.
După ce au ajuns la București, militarii de la unitatea din Câmpina au fost îndreptați spre una dintre laturile sediului Comitetului Central, pe Strada Academiei. Aici au asistat la derularea evenimentelor, fără a fi implicați, rămânând doar în linia a doua. Până a doua zi, aproape de orele prânzului.“Pe 22 decembrie, în jurul orelor 11.30 – 12.00, când demonstranții au început să urce pe TAB-uri, am primit ordin să ne retragem din dispozitiv și să ne regrupăm în cazarmă Băneasa”.

Mircea Diaconu- la comanda militarilor de la Câmpina !!!

După ce au ajuns la comandament, militarii de la Câmpina au primit ordin, în jurul orelor 17.00 – 18.00, de a merge să apere Televiziunea, fiind conduși de actorii Mircea Diaconu și Diana Lupescu.
Nu au putut trece, însă, de Aeroportul Băneasa, de unde Gărzile Patriotice i-au întors din drum, în ciuda insistențelor “călăuzelor” de ocazie. Oamenii au revenit la cazarmă Băneasa.“În dimineața zilei de 23 decembrie, la ora 3.00, am fost alarmați din ordinul comandantului trupelor de securitate general maior Grigore Ghiță. Comandantul trupelor ne-a dat ordin să ne deplasăm la Aeroportul Otopeni pentru a participa la întărirea pazei acestuia”.Între timp, însă, în jurul cazărmii Băneasa se trăgea intens. Din acest motiv, ordinul inițial a fost anulat, iar militarii de la Câmpina au intrat în paza comandamentului.Apoi…“După aproximativ o oră am fost scoși din dispozitivul de pază al cazărmii Băneasa. Comandantul unității, mr. Ion Stamen, a fost chemat din nou la comandantul trupelor de securitate împreună cu mr. Gheorghe Popovici, unde a primit ordin să mergem la Aerodromul militar Boteni, județul Dâmbovița, împreună cu Compania Ia Radio pentru a sprijini apărarea acestuia. În acest sens, am mai primit ordin să trecem pe la poarta Comandamentului Aviației Militare de pe Șoseaua București – Ploiești și să-l luăm de acolo pe lt. maj. Nicolae (ofițer de aviație din acest comandament), care, în calitate de călăuză, să ne însoțească, să ne conducă la Boteni și să ne prezinte comandantului unității de elicoptere și al aeroportului”.
A fost momentul în care militarii de la unitatea din Câmpina s-au despărțit. Unii au plecat la Otopeni, pentru îndeplinirea misiunii inițiale, în vreme ce alții au mers la Boteni. După un scenariu destul de asemănător, și militarii plecați la Boteni au avut… probleme.“În jurul orelor 6.30 am ajuns la circa 7-10 km de Boteni și am observat că din acest obiectiv se execută un puternic foc cu armamentul de infanterie. Comandantul unității noastre, discutând cu ofițerul de la MApN, lt. maj. Nicolae, despre ceea ce se petrece acolo și neprimind explicații convingătoare, a ordonat oprirea coloanei, s-a tras pe dreapta, s-a luat legătura cu CTS prin stația de radio, s-a raportat generalului maior Grigore Ghiță situația și s-a solicitat acestuia să ia legătura cu Comandamentul Aviației Militare, care să ordone comandantului unității de elicoptere din Boteni să ne trimită un ofițer care să ne conducă în unitate”.
A fost, poate, una dintre cele mai inspirate decizii…Gazdele de la Boteni erau cpt. Șuțu, șeful de Stat Major, lt. col. Suciu, comandantul unității de elicoptere, și lt. col. Radu Cantuniari, comandantul unității de parașutiști. Până s-au realizat contactele dintre ofițerii celor două instituții, la Otopeni, tragedia deja se consumase…“În jurul orei 9.30 (n.r. – în ziua de 23 decembrie), în unitate s-a dat alarma pentru o informație că urma să fim atacați. În acest timp, am fost anunțat de lt. col. Radu Cantuniari să ne prezentăm cu toate cadrele de la Câmpina la dânsul în birou. Aici erau prezenți comandantul unității de parașutiști, lt. col. Radu Cantuniari, șeful său de Stat Major, lt. maj. Nicolae, de la Comandamentul Trupelor de Aviație, care venise cu noi de la București, și încă un ofițer de aviație. De la Câmpina am fost eu (n.r. – Gheorghe Pârvan), mr. Ion Stamen – comandantul unității, lt. Nițu Soare, lt. Adrian Murea, lt. Dorin Cotigă și și mr. Bega, de la CTS. După ce am luat loc la o masă din birou, lt. maj. Nicolae a luat de la ofițerul de aviație pistolul mitralieră cu care era înarmat, l-a încărcat (la armare, din camera cartușului a fost scos un cartuș, deci arma era deja încărcată) și ne-a somat să nu mai facem nici o mișcare și să punem armamentul individual și muniția pe masă.
Am executat întocmai, fără comentarii. Am predat pistoalele model Carpați, calibru 7,65 mm, și cele 12 cartușe pe care le aveam în săculeți sigilați cu sigiliu de plumb. Nici unul dintre noi nu a avut pistolul încărcat. Am fost ținuți sub amenințarea pistolului mitralieră de către ofițerul de aviație, timp în care lt. maj. Nicolae a vorbit la telefon la București cu Comandamentul Aviației Militare, raportând unui general că a executat ordinul, toate cadrele de la Câmpina fiind dezarmate. După terminarea discuției la telefon, lt. maj. Nicolae ne-a comunicat că a fost o confuzie, și-a cerut scuze de cele întâmplate și ne-a redat armamentul și muniția. În timp ce purtam unele discuții pe marginea incidentului, a sunat același telefon la care a răspuns tot lt. maj. Nicolae. După terminarea discuției la telefon, acesta ne-a somat din nou să predăm armamentul și muniția. Am executat iar somația fără comentarii, iar comandantul unității noastre a cerut să ni se dea explicații în legătură cu cele întâmplate.
După acest nou incident, lt. col. Radu Cantuniari a sunat la București, la Comandamentul Aviației Militare și după câte am înțeles a vorbit cu general maior Rus, raportându-i situația și că îl cunoaște personal pe mr. Ion Stamen, din timpul studiilor la Academia Militară și că pune garanție pentru activitatea noastră. După această convirbire ni s-a redat din nou armamentul și muniția, iar lt. maj. Nicolae ne-a informat că neînțelegerile care au avut loc ar fi fost determinate de unele declarații confuze ale cpt. Aron Bugoiu (ofițer în Statul Major al unității noastre), care acționase cu Compania a 3-a Radio în sprijinul apărării Aeroportului Otopeni și fusese și el reținut. Ca urmare a situației create, mr. Ion Stramen a cerut permisiunea să ia legătura cu general maior Grigore Ghiță, comandantul trupelor de securitate, pentru a-i raporta cele întâmplate.
A luat legătura, a raportat și a primit ordin să participăm în continuare la apărarea unității și Aerodromului Boteni. Probabil că aflase și dânsul de confuzia creată. Mr. Ion Stamen a insistat să se ia legătura cu cei care au cerut să venim aici. L-a asigurat că va face acest lucru. După circa 10 minute, a sunat din nou telefonul și general maior Rus, comandantul Aviației Militare, a vorbit cu lt. col. Radu Cantuniari și i-a ordonat să aibă încredere în noi și să ne integreze în dispozitivul de apărare al unității și aerodromului. Această misiune am executat-o din ziua de 23 decembrie, ora 11.00, până în ziua de 25 decembrie, ora 14.30, când am primit ordin de la general maior Grigore Ghiță să ne deplasăm la cazarmă, în garnizoana Câmpina. În cazarmă Câmpina am sosit în jurul orei 19.30, în ziua de 25 decembrie”.
De ce a fost nevoie de acest joc periculos al arestării, practic, a cadrelor de la Câmpina? Orice reacție a acestora ar fi putut duce la repetarea tragediei din fața Aeroportului Otopeni?
Probabil că între cele două momente, care au foarte multe elemente comune de pregătire, au fost doar câteva diferențe, care, poate, au salvat viețile celor trimiși la Boteni. Ar fi vorba, în primul rând de inspirația și profesionalismul maiorului Ion Stamen, comandantul unității din Câmpina, care a solicitat un om de legătură din unitatea de la Boteni, în momentul în care a văzut că dinspre unitate se trage asupra lor. În al doilea rând, a contat, poate, faptul că Stamen a fost coleg la Academia Miltară cu Radu Cantuniari, iar la episodul jocului periculos de-a arestarea cadrelor de la Câmpina, acesta a avut un cuvânt important de spus. Și poate au mai fost și altele…
Nu în ultimul rând, este flagrantă coincidența apartenenței “călăuzei” – lt. maj. Nicolae – la Comandamentul Aviației Militare, în condițiile în care focul ucigaș asupra ostașilor căzuți la Otopeni a venit din clădirea Comandamentului Aviației Civile, ambele instituții fiind subordonate aceluiași om. Să fie doar o coincidență?
În vreme ce oamenii care au fost la Boteni s-au întors în cazarmă Câmpina în seara zilei de 25 decembrie, la ora 19.30, supraviețuitorii tragediei de la Otopeni au revenit la Câmpina de-abia două zile mai târziu, pe 27 decembrie, la ora 19.00.Despre acest episod mai puțin cunoscut al Revoluției din decembrie 1989 se amintește și în cartea “Otopeni ‘89, diversiune sau naivitate?”, semnată de Constantin Labonțu: “Motivul jocului periculos de la Boteni ar putea avea un motiv în declarațiile unui supraviețuitor de la Otopeni. În timpul anchetei de la Otopeni a militarilor de la Câmpina, la interogatoriul ofițerului Aron Bugoiu, acesta le-a spus celor care încercau să-l oblige să recunoască faptul că este terorist. «Vedeți că la Boteni a plecat o altă subunitate de la Câmpina, să nu-i ucideți și pe ei! Rețineți că nici ei și nici noi nu suntem teroriști!»
Această discuție a fost preluată și transmisă la Comandamentul Aviației Militare, probabil că s-a înțeles greșit această informație, care a condus la suspiciunea de terorism a subunităților de securitate. Nu este exclusă nici teoria potrivit căreia trupele de securitate erau din start bănuite de terorism și lipsă de loialitate față de noile autorități. O bănuială nefondată, dar se pare că neîncrederea în forțele de la interne a fost cultivată de generalul Militaru și cei din jurul lui. (…)
Trebuie subliniat că în ambele cazuri (Boteni și, în special, Otopeni) s-au manifestat lipsuri în siguranța marșului, folosirea planului de cooperare, în decapitarea Statului Major al CTS, în stabilirea legăturilor între subunități și punctul de comandă, ordine care se anulau unul pe altul și nerespectarea regulamentelor militare, pe fondul cărora s-au petrecut fapte oribile. Există unele date care atestă că, inițial, la Otopeni a fost «planificată» să fie măcelărită Școala de Ofițeri de la Băneasa. (…) În cele din urmă, cei de la armată au renunțat la a folosi Școala de Ofițeri la întărirea pazei la Otopeni și s-a apelat la trupele de securitate. Soarta a făcut ca subunitățile de la Câmpina să fie sacrificate în această acțiune, unde, după tragedie, nimeni nu mai recunoaște cine a dat ordin să se folosească focul fără somație”.Dincolo de toate aceste aspecte, rămâne moartea unor oameni care nu au avut nici o vină și de care – din păcate – ne aducem aminte doar în decembrie… Timpul a trecut, dar nu toate rănile s-au vindecat. Părinții tinerilor omorâți la Otopeni încă își mai plâng copiii și încă mai caută adevărul. (Cpt. Mihai Șerbănescu).”
Deci, Mircea Diaconu pe post de călăuză, ca și Sergiu Nicolaescu, ar fi condus la moarte sigură o grupă de militari. Se mai miră astăzi cineva de susținerea acestuia de către personaje din Sistem, ca turnătorul  Dan Voiculescu..