Codul Muncii prevede ca angajarea pe posturile de la stat să se facă prin concurs. Ultimii zece ani ne-au arătat însă că dacă nu ești susținut politic Einstein în domeniul tău să fii, nu pupi angajarea pe funcție. Mincinosul vicepreședinte al PSD, Cristian Bratanovici, e aproape pe punctul de a câștiga concursul de director al ABA Mureș. Deși a fost singurul candidat în timpul concursului s-a și schimbat președintele comisiei de concurs, semn că ceva n-a mers uns. Dar Bratanovici, susținut puternic de Vasile Gliga, președintele PSD Mureș, n-a mai întâmpinat probleme ca anul trecut când a mai fost o tentativă de organizare a acestui concurs care s-a anulat ulterior.
Surse din cadrul Apele Române ne-au declarat sub protecția legii avertizorilor de integritate că buldoexcavatoarele, basculantele și excavatoarele de la SGA Mureș sunt folosite gratuit, cu angajații din dotare, la o moșie aparținând familiei lui Gliga din zona Reghinului. Totul la ordinul lui Cristian Bratanovici. De altfel la ABA Mureș, folosirea activelor și personalului ANAR în interesul șefilor instituției sau ai PSD, e ceva obișnuit.
Guvernul Tudose a emis o ordonanță de urgență în decembrie 2017 prin care interzicea achiziționarea în 2018 de autoturisme la instituțiile publice. Cu toate acestea, șefii de la Apele Române din București au nevoie de mașini de șmecheri cu care să umble prin capitală așa că Bratanovici s-a oferit el să facă repede o licitație în februarie 2018 să mai achiziționeze trei mașini de teren, 4×4, cu scut metalic cheltuind pentru aceasta 615.000 de lei. Zis și făcut, cei trei bolizi verzi s-au achiziționat și au și plecat la București că acolo sunt atâția șefi și șefuleți care le vor. Aceste trei mașini se adaugă celor trei oferite de Bratanovici șefilor ANAR în urmă cu o lună, tot 4×4, tot cu scut metalic care ne-au costat 870.000 de lei. Ca să nu mai comenteze subalternii, Bratanovici a mutat compartimentul Achiziții din subordinea Departamentului Investiții și l-a trecut în subordinea sa. Nu-i așa că Bratanovici era singurul care merita funcția de director?
Îi și face lucrările lui Gliga pe banii ANAR și le și satisface fanteziile a șase șmecheri din ANAR din bani publici, oferindu-le „gipane” în valoare de 1,5 milioane RON.
Asta în timp ce pentru a se face economii, lucrătorii s-au împuținat, echipele tehnice din ANAR lucrează la limita de avarie, iar angajații sunt ținuți în consemn când sunt poluări pentru că nu are cine să-i înlocuiască. Dacă în urmă cu câțiva ani, de exemplu la decolmatare, erau echipe de câte 20 de oameni acum se lucrează cu câte 5 oameni iar în cazurile fericite cu 7. Anul trecut ANAR a dat angajații în judecată pentru a recupera niște sporuri acordate ilegal, oamenii fiind obligați să ramburseze între 5.000 și 10.000 de lei, că vorba aia, nu sunt bani suficienți în bugetul instituției să ajungă pentru gipane pentru toți șefuleții.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
HA HA HA HA !
BANDUSTANE, BANDUSTANE….
Și? Care e problema? Se pare că toată lumea e fericită.
SI O TAVA DE MITITEI ARMANI SAPTAMANAL, PE VIATA.
BOLIZII DEPOPULEAZĂ RÂURI ??? ST. EPURARE DEFECTE; IAZURI MINĂ SPARTE;PET,CAUCIC,ULEI,PC,TV,BATERII etc… = PEȘTII MORȚI !!!
BOLIZII opresc deversarea canalului în RÂU,opresc poluarea cu de toate. Sinecura răspunde ??? Nu-s peștii.Au murit.Paznicul de la BILETE a falimentat .
Ce se mai stie de ABAPrut se vorbeste ca taticul PAVALEANU IOAN a fost mutat politic pentru a I se pierde urma cu dezastrul de pe raul MOLDOVA si SIRET cu exploatarile de agregate mineralecare au facut DEZASTRU ECOLOGIC pe care ” ministra secretar de stat in picioare” nu il vede – Adriana Petcu TREZESTETE sunt locuri libere la RACOVA!!!!Pavaleanu ar fi inceput o mica casuta in zona Iasilor!!! ca sa vezi!!!!
Noul director VLAD MARCOCI, pus politic de PSD la ABASiret se splimba cu auto proprietatea ANAR fara sofer de la Piatra Neamt la Bacau si invers iar foile de parcurs sunt facute illegal de altii oare DNA este la curent cu acesata ilegalitate !!??? Doamna Ministru GAVRILESCU oare cata motorina se spala cu aceste plimbari ilegale in loc sa numiti pe cineva competent din sistem s-a numit politic o persoana care a delegat toate activitatile catre alte persoane!?? Asta este criteriul de COMPETENTA slugarnicia, obedienta politica!!!???RUSINE ALDE RUSINE PSD partied corupte !!!