Ziarul Curentul a prezentat de-a lungul timpului cazul medicului chirurg generalist Ioan Cordoș care, fără rezidențiat de chirurgie toracică și fără examen de specialist în această specialitate, având doar competențe limitate, a devenit în urmă cu 25 de ani direct medic primar de chirurgie toracică, urcând chiar pe cea mai înaltă treaptă posibilă a carierei administrative, respectiv de președinte al Comisiei de Chirurgie Toracică de la Ministerul Sănătății. În timp ce rezidențiatul de chirurgie toracică dura 5 ani, Cordoș a urmat un curs de competențe limitate de un an și unul de tehnici de trei săptămâni. Folosind o adeverință falsă, Cordoș a reușit să urce chiar și pe cea mai înaltă treaptă a carierei universitare respectiv aceea de profesor de chirurgie toracică, actualul rector Viorel Jinga fiind cel care l-a trimis la pensie deși inițial încercase printr-o decizie ilegală să îl mențină în activitatea didactică. Detalii AICI.
Unul din cazurile prezentate de-a lungul timpului de ziarul Curentul este cel al pacientului Teodor Mema căruia medicul Ioan Cordoș i-a scos un plămân, care a cționat în judecată spitalul și pe medicul Cordoș și pentru care INML a depus în instanță un document fals pentru salvarea doctorului. Detalii AICI.
Teodor Mema a câștigat definitiv procesul și deoarece Institutul Marius Nasta nu a achitat suma de bună-voie este executat silit pentru suma de 150.000 de EURO.
La momentul pneumectomiei manager al Institului era chiar medicul Ioan Cordoș
„Nediagnosticarea corectă a condiției sale medicale și stabilirea și efectuarea unei intervenții chirurgicale profund greșite au avut drept consecință infirmitatea fizică permanentă rezultată în urma extirpării unui plămân perfect funcțional, care putea și trebuia să fie tratat de adevărata problemă medicală pe care o prezenta”, se arată în decizia instanței citată de Hotnews.
„Am avut încredere în decizia medicului Cordoș. Era supranumit pe atunci vindecătorul de cancer. M-am dus la pomul lăudat”, își amintește Mema, într-un dialog cu HotNews.ro.