Home Dezvăluiri Navele de croazieră Prinsendam și Amadea au scos din itinerarii Constanța de...

Navele de croazieră Prinsendam și Amadea au scos din itinerarii Constanța de teama refugiaților de pe mare. Șeful portului habar n-are

DISTRIBUIŢI

Pentru a nu fi obligate să preia de pe Marea Neagră eventuali refugiați ce plutesc în derivă, deranjând sau chiar punând astfel în pericol turiștii care au plătit mii de dolari pentru un bilet, companiile Holland America Line și Phoenix Reisen care operează cele două nave de croazieră Prinsendam și Amadea au schimbat itinerariile stabilite în primăvară, scoțând portul Constanța din ele. Conform programului afișat încă pe site-ul portului Constanța, trei nave de croazieră pe mare ar fi trebuit să acosteze în portul românesc în această toamnă, toate în luna octombrie: Prinsendam pe 15, Golden Iris pe 22 și Amadea pe 27. Conform site-urilor celor două linii de croazieră, Prinsendam sub pavilion olandez se va afla pe 15 octombrie în Rijeka, Croația iar Amadea navigând sub pavilion din Bahams va acosta pe 27 octombrie în Barcelona.

În ultimii ani mai multe nave de croazieră au întâlnit în traseele lor turistice bărci cu refugiați aflați în pericol și au fost obligate să-i îmbarce lângă turiști. Cum FRONTEX a avertizat că Marea Neagră este noua rută la dispoziția milioanelor de migranți cantonați în Turcia, în drumul lor spre occident, cele două companii de crewing nu vor să pună în pericol siguranţa turiştilor pe care îi transportă şi nici nu vor să aibă cheltuieli suplimentare cu gestionarea eventualilor refugiați îmbarcați care ar trebui hrăniți și cazați și care le-ar întârzia programul de croazieră ceea ce ar genera despăgubiri pentru turiști.

Deși pentru croaziera cu Prinsendam toate biletele au fost deja vândute, ceea ce înseamnă că schimbarea itinerariului a fost făcută deja cu câteva luni în urmă, directorul portului Constanța, Nicolae Dan Tivilichi nu a catadicsit să actualizeze informațiile pe site-ului oficial al portului, fiind prea ocupat să încalce deciziile Consiliului Concurenței după cum am arătat în articolul

Conducerea portului Constanța nu dă doi bani pe deciziile Consiliului Concurenței. Interesele Mafiei constănțene sunt mai presus de lege

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.