Toate concursurile de angajare pe posturile de directori de Administrații Bazinale organizate de actualul director general Victor Sandu s-au desfășurat ilegal.
Conform actului normativ care reglementează ocuparea funcțiilor din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, HG 286/2011, art.8,
„(1) Prin act administrativ al ordonatorului de credite al autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului, în condiţiile prezentului regulament-cadru, se constituie comisia de concurs, respectiv comisia de soluţionare a contestaţiilor, până cel târziu la data publicării anunţului de concurs.
(2) Persoanele nominalizate în comisia de concurs şi în comisia de soluţionare a contestaţiilor, cu excepţia secretarului, sunt persoane cu pregătire şi experienţă profesională în domeniul postului pentru care se organizează concursul.
(3) Atât comisia de concurs, cât şi comisia de soluţionare a contestaţiilor au fiecare în componenţa lor un preşedinte, 2 membri şi un secretar.
(4) Preşedintele comisiei de concurs, respectiv al comisiei de soluţionare a contestaţiilor se desemnează din rândul membrilor acestora, prin actul administrativ de constituire a comisiilor.”
Acestea fiind rememorate pentru cititorii deja obișnuiți cu matrapazlâcurile de la Apele Române vom analiza concursul de ocupare a funcției de Director la Administrația Dobrogea Litoral și la cea din Mureș.
Pe frumosul litoral al Mării Negre, în luna mai 2017, directorul general al ANAR, Victor Sandu, a decis să scoată la concurs postul de director al Administrației Bazinale. Zis și făcut, comisia de concurs condusă de conferențiarul universitar Gheorghe Constantin Rusu, examinează candidații și îl notează cu 2,52 pe PSD-istul Hristu Uzun la proba scrisă. Celălalt candidat, mai pregătit ca Hristu dar respins și el, ia 4,51. Nimeni nu promovează examenul. Patru luni mai târziu, Sandu organizează un nou concurs unde, încâlcând prevederea că în comisia de concurs trebuie puse persoane cu pregătire în domeniul postului, îl numește șef de comisie pe Relu Adam, economist de profesie, dar uns cu toate alifiile. Cu alifie i-a corectat și lucrarea lui Uzun care între timp s-a pregătit până la nota 7,33. Probabil că lui Relu Adam i s-a părut că Hristu a calculat corect coeficienții lui Boussinesq, al lui Darcy și al lui Coriolis (nu știm care au fost subiectele dar se vede treaba că absolventul de ASE, Relu Adam, știe calculele hidraulice îndreptarul din care am cules cele trei nume) și l-a declarat director așa cum trebuia.
Nimeni nu a contestat concursul așa că Victor Sandu plusează și organizează încă două concursuri: La Argeș și la Mureș. La Argeș, unde a vrut chiar el să candideze, în urma unei contestații fiindcă Sandu încălca art.11 litera c) care interzice situația ca membrii comisiei de concurs să fie subordonații candidatului, nu s-a putut face aranjamentul mult visat, dar la Mureș, vicepreședintele PSD Cristian Bratanovici a candidat singur și a câștigat.
Dar și acest concurs a fost organizat cu încălcarea legii. Conform hotărârii de guvern citate mai sus, președintele comisiei de concurs se desemnează de la început prin actul de constituire a comisiei și este unul singur. Doar la concursul de la Mureș apa doi președinți de concurs. Vezi foto.
În data de 18.04.2018, președinte al comisiei de concurs este Dorel Marcel Dume, în 24.04.2018, președinte al aceleiași comisii de concurs este Hristu Uzun (cel care anul trecut lua 2.52 la proba scrisă), pentru ca pe 2 mai 2018, președinte de comisie de concurs să redevină Dorel Marcel Dume. Bratanovici a fost declarat câștigător în data de 7 mai și prin anunțul publicat pe site-ul rowater.ro, Dume, Director General Adjunct, îl anunță că dacă nu se prezintă la post în 15 zile va fi anunțat candidatul care a obținut nota finală imediat inferioară că poate ocupa postul respectiv. Elegant, doar că Bratanovici a fost singurul candidat. Oare ăștia care conduc Apele Române citesc ce semnează? Și dacă citesc, înțeleg? Sau le dă Bratanovici câte un gipan și semnează orice prostie? Și o ultimă întrebare mai am pentru dl. Bratanovici care în urmă cu un an mă avertiza în scris „Atenție, doamna Lascăr!”. M-am conformat? Par mai atentă?
Urmează concursul de la ABA Olt. Stați pe recepție!
Home Dezvăluiri Nimic surprinzător: concursurile de directori la Apele Române încalcă legea ca să...
Toate concursurile regizate de eminentă cenușie din ANAR din ultimii ani au fost regizate prin concursuri la comanda pentru supuși și grupuri de interese.Aceste concursuri nu sunt ceva nou pentru autoritati, ele se știu de multi ani și au fost sesizate inclusiv la Parchet ,la Miniștrii , la Secretari de Stat,la Guvernul României cât și la Președinție .Totuși ne întrebăm de ce acești infractori penali mai sunt inca in libertate ??? Victor Sandu nu a făcut decât să învețe teoria șacalilor din sistemul putred al Apelor Române un sistem criminal și acid ! Totuși le transmit sa nu uite de brațul Legi care este lung și îi vor agata când vor crede că nimic nu li se va întâmpla .Aveți grija domnilor certați cu legea că suntem multi cu ochii pe voi !
Este jale mare la ABASiret a cazut ” Il professore” nu a mai tinut pasul cu acoperirea golaniilor de ani de zile din acest system putred de corrupt si nu a mai avut de unde!. Demiterea lui ” Il dottore” trebuia facuta de ani de zile si nu la ordin politic de alde Arsene sau Benea ! Sunt fapte clare de incalcare a legii, dosare in lucru care ZAC de ani de zile pe la DNA la diferite structure, lucrari de proasta calitate care sau facut praf recent – a se vedea lucrarile de la Simionesti -Pildesti, la judetul Suceava, Vrancea etc. Poate va veni cineva sa cerceteze zaful de la lucrarile de investitii si cine se face raspunzator de decontarea acestor lucrari!!
Lichelele din conducerea ANAR au dus la indeplinire ordinul papusarilor din PSD si ALDE, ARSENE si BENEA si au adus la conducerea ABASiret in profitor care s-a perindat pe la mai toate partidele care au furat si distrus aceasta Tara!Numele lui este MARCOCI Vlad care recent a fost in compania fostul sef Agentia Nord Est Piatra Neamt si a lui Arsene deci afacerile sunt transpartinice!Ce stie MARCOCI despres gospodarirea apelor !?? dar numitul SANDU mecanicul lui TARICEANU!?? dar numitul ADAM RELU cel cu Dosare penale lasate la dospit la Parchetul Bacau; se pun la cale mai multe afaceri oneroase la Neamt si Suceava dar si la Bacau! Poate cu siguranta DNA va dejuca aceste hotii!!
Bai Sandu vorbeste cu Dragnea si Tariceanu sai transmita lui Carmen Dan sa spuna lui CUCOS ca, cu jandarmii care au macelarit oameni nevinovati, femei, adolescenti, copii, sa pazeasca cursurile de apa de hotii de balast si de golanii de deputati si parlamentari din saptele lor!!!Hai ca aveti potential!!!faceti si voi o treaba buna , ca de resrul s-a vazut!!vorba aia din popor JALE si COTROPIRE!!!!
Nici nu s-a uscat cerneala PESEDISTA pe numirea lui MARCOCI VLAD la conducerea ABASiret, ca dupa participarea la un Consiliu Tehnic dela Administratia Bazinala de apa Siret, Marcoci pornit pe urmele lui Viorica Vasileca si a spus ca ” noi ajutam primarii ei sa se descurce nu ne intereseaza daca nu respecta Avizele si Autorizatiile emise de Apele romane !!! ALO ALO !!MARCOCI TREZESTETE nu stii in ce te bagi!!!DEh Arsene va avea nevoie de colegi la ROCOVA !!!