Home Dezvăluiri Noi candidați pentru DNA

Noi candidați pentru DNA

DISTRIBUIŢI

In cadrul unuia dintre cele mai importante institute de cercetare si dezvoltare in tehnologia informatiei si comunicatiilor din Romania, Institutul National de Cercetare si Dezvoltare in Informatica, prescurtat ICI, se afla in desfasurare un contract cu finantare europeana, avand valente clare de ilegalitate si inoportunitate, contract prin care se va realiza o fraudare de proportie a banilor europeni.

Mai exact, in anul 2014 a fost demarata o procedura de achizitie publica pentru proiectul „Infrastructura de tip cloud pentru institutiile publice”. Obiectivul proiectului, finantat prin FERD, este modernizarea, dezvoltarea si eficientizarea serviciilor publice oferite catre cetateni prin intermediul unei infrastructuri de tip Cloud Computing, care sa aduca imbunatatiri in achizitia si utilizarea tehnologiei informatiei si comunicatiilor la nivelul institutiilor publice, sa sporească transparenta activitatilor institutiilor publice si sa faciliteze interoperabilitatea intre serviciile electronice publice.

În primul rând există o problemă privind competentele legale ale ICI de a dezvolta un astfel de proiect. Astfel, conform legii nr. 161/2003  ICI nu are atributii sau responsabilitati in ceea ce priveste domeniul guvernarii electronice (e-guvernare, e-administratie) si de asigurarea a interoperabilitatea serviciilor de e-guvernare sau e-administratie. De asemenea, implementarea Directivei nr. 123/2006 privind Serviciile nu intra în zona de competenta a institutului, evident cu exceptia serviciilor proprii.

Legea 161/2003 prevede „La TITLUL II –  Transparenta in administrarea informatiilor si serviciilor publice prin mijloace electronice,  CAPITOLUL I, Art. 6. – (1) obiectivele, principiile, termenii si conditiile de utilizare a procedurii electronice de acces la informatiile si serviciile publice si furnizarea acestora, precum si regulile generale de asigurare, prin mijloace electronice, a transparentei informatiilor si serviciilor publice ca parte integranta a reformei administratiei publice, respectiv autoritatile administratiei publice vor furniza informatiile si serviciile publice prin mijloace electronice concomitent cu procedurile traditionale.

Autoritatile administratiei publice au obligatia sa asigure respectarea principiilor prevazute la alin. (1) in relatia cu persoanele fizice sau juridice interesate sa utilizeze procedura electronica pentru accesul la informatii si servicii publice, precum si pentru schimbul de informatii.

Conform Art. 9. – (1) se infiinteaza Sistemul Electronic National ca sistem informatic de utilitate publica, in scopul asigurarii accesului la informatii publice si furnizarii de servicii publice catre persoane fizice si juridice. iar operatorii Sistemului Electronic National sunt: a) Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei din subordinea Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, pentru „Sistemul e-guvernare”; b) Ministerul Administratiei Publice, pentru „Sistemul e-administratie”; c) autoritatea stabilita de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, in conditiile aprobate de acesta, pentru Sistemul de aparare si siguranta nationala.”

Totodata, analizand legile ce regelementeaza guvernarea electronica si serviciile aferente acesteia se poate observa ca:

– ICI nu are atributii sau responsabilitati legale nici in transpunerea sau implementarea prevederii Directivei nr. 123/2006 privind Serviciile, putand asigura servicii doar pentru nevoile proprii nu si pentru alte institutii publice.

– ICI nu are atributii sau responsabilitati legale in privinta interoperaabilitatii serviciilor de e-guvernare sau e-administratie;

– ICI nu are atributii sau responsabilitati privind standardizarea datelor publice in Romania, putand realiza doar standardizarea datelor proprii;

– ICI nu are atributii sau responsabilitati legale in privinta datelor deschise (zona de open gov), deci poate actiona doar asupra datelor proprii.

– ICI nu a incheiat protocoale, acorduri, nu exista memorandumuri sau alte documente cu institutii publice cu privire la proiectul de cloud.

In aceste conditii ICI nu are de ce sa realizeze un proiect de cloud pentru administratia publica, intrucat nu are niciun rol in legatura cu aceasta, nicio obligatie legala si nici vreo garantie privind utilitatea sau interesul pe care institutiile din Romania l-ar putea avea pentru o astfel de infrastructura.

ICI are atributii doar pe zona de cercetare si, potrivit rolului sau, ar fi trebuit sa se rezume la aceasta zona specifica.

ICI nu are un statut juridic care sa ii confere vizibilitate in materie de servicii necesare institutiilor publice sau cetatenilor ori mediului de afaceri, fapt pentru care inainte de a demara un astfel de proiect trebuiau realizate consultari extinse cu posibilii beneficiari si analize pertinente cu privire la nevoile existente ale acestora si modul lor de acoperire.

Daca ne utiam la ce se intampla in statul roman si la obiectivele din proiectul de fata observam ca proiectul de cloud dubleaza din punct de vedere functional servicii gestionate de alte institutii/organisme ale statului roman, dupa cum urmeaza:

– serviciul date deschise, prevazut in proiect este gestionat de catre Guvernul Romaniei si este disponibil public la ogp.gov.ro si data.gov.ro.Anume a fost infiintata in 2013 Directia Servicii Online si Design in cadrul Cancelariei Primului Ministru.

– servicii asociate surselor de date oficiale privind informatiile cadastrale, inclusiv in format GIS. Acestea sunt gestionate exclusiv de administratia locala, ministerul mediului si ANCPI care este punctul de contact al Romaniei in domeniul datelor geospatiale. Practic, potrivit legii datele cadastrale sunt gestionate exclusiv de catre institutiile care produc astfel de date, daca ICI ar fi vrut sa aiba un rol ar fi trebuit ssa incheie protocoale cu acestea.

Mai mult, institutiile din statul roman si-au rezolvat individual problemele pe care le aveau privind diferite tipuri de servicii si nu au asteptat dupa ICI ca sa ofere astfel de infrastructuri si servicii. In conditiile in care majoritatea serviciilor sunt asigurate in prezent la nivel individual in cadrul unor proiecte finantate din fonduri europene, care de abia s-au finalizat, sau sunt in curs de finalizare și trebuiesc mentinute active, in formatul initial, 5 ani de la finalizarea implementarii, este greu de crezut ca ICI ar putea atrage vreun beneficiar in umatorii 3-4 ani, dar sigur va plati licente, suport mentenanta, personal, curent etc.

Directoarea ICI a afirmat public ca proiectul de cloud este pentru cercetare dar obiectivele propuse contrazic flagrant afirmatia. Acum incearca sa creeze o manipulare publica amestecand proiectul de cloud cu proiectul de cercetare european cloud4europe, care este cu totul si cu totul altceva. Deci si ICI e constient ca acest proiect nu are nici o legatura cu activitatea si rolul institutiei care l-a generat.
 
Practic, dacă ICI ar fi avut atributii pentru furnizarea de servicii publice electronice ar fi trebuit sa fie cuprins in aceasta lista si sa faca parte dintre operatorii Sistemului Electronic National.

Drept urmare, nu exista fundamentarea legala a utilitatii si necesitatii realizarii unui proiect de Cloud Computing pentru administratia publica de catre ICI si nicio obligatie legala pentru orice institutie în a utiliza infrastructura ce va fi implementata.

Ca sa nu mai amintim de costurile ridicate ale unui astfel de proiect, ce se amortizeaza foarte greu si in timp indelungat. Totodată, proiectele implementate din fonduri europene trebuie mentinute in stare de functionare pentru minimum 5 ani, timp in care costurile privind mentenanta, licentierea si administrarea sunt suportate de la bugetul de stat, rezultand astfel riscul prejudicierii suplimentare a bugetului de stat, inclusiv in faza post-implementare a proiectului. 

Cu toate acestea, pe 1 aprilie 2014, a fost lansata procedura de achizitie publica aferenta proiectului iar pe 19 decembrie 2014, autoritatea contractanta a desemnat drept castigatoare a licitatiei o asociere formata din Uti, Ymens Teamnet (Sebastian Ghita) si CP Consultant Services, care, la randul lor, au ca subcontractanti firmele Siveco Romania si Romsys.

Prima propunere financiara facuta la OIPSI de catre ICI a fost de 10 milioane de euro, ulterior ajungand la 16 milioane de euro, fara vreo justificare si fara sa fie modificata documentatia proiectului, adica dintr-un foc 6 milioane de euro in plus fara sa fie cazul.

Ca sa nu mai vorbim de faptul ca Nicolae Andrei, directorul tehnic de la ICI, care trebuia sa realizeze documentatia de proiect, nu detinea cunostintele necesare pentru a duce la bun sfarsit o asemenea sarcina, situatie in care a intervenit Doina Banciu iar documentatia a fost realizata de catre Ymens Teamnet, bineinteles, ilegal, firma introducand specificatii care sa o avantajeze la licitatie.

O parte din tehnologiile propuse (mai ales cele bazate pe Microsoft) puteau fi furnizate si de alti ofertanti. Totusi, acestia nu ar fi putut deveni competitivi pentru ca pretul la care le-ar fi achizitionat ar fi fost mult superior preturilor practicate de catre Microsoft pentru grupul Ymens – Teamnet intrucat acestia au avantajul implementarii a numeroase proiecte pe tehnologie Microsoft si beneficiaza de discounturi preferentiale din partea Microsoft, cu mult mai mari fata de cele oferite firmelor concurente.

Miza realizarii proiectului de cloud de la ICI pe tehnologie Microsoft o constituie faptul ca volumul de vanzari al tehnologiei Microsoft de catre Ymens – Teamnet va atinge, odata cu implementarea proiectului, pragul la care Microsoft acorda dreptul prioritate in livrarea produselor, insotit de mari discounturi pentru România firmei Teamnet, anterior definirii documentatiei pentru cloudul ICI, fiind discutati termenii si conditiile pentru acordarea acestui drept.

Pe de alta parte, documentatia de atribuire si cea care a stat la baza obtinerii finantarii proiectului prezinta numeroase lacune, fapt care va face ca proiectul sa nu atinga indicatorii de performanta pe care ICI si-i asuma prin contractul de finantare semnat cu MCSI. Printre problemele existente se numara faptul ca nu sunt definite servicii concrete, utile atat pentru cetateni, cat si pentru institutiile publice sau guvernamentale ori mediul economic, nu sunt mentionate, in mod concret, institutiile guvernamentale care vor beneficia de cloudul guvernamental si nici aplicatiile curente ale institutiilor care urmeaza a fi migrate in cloud, nu a fost realizata o analiza de impact, care sa prezinte concluzii clare cu privire la oportunitatea migrarii serviciilor institutiilor guvernamentale in cloud, mai ales in conditiile in care, mai mult ca sigur, o mare parte din aceste servicii sunt asigurate ca urmare a derularii unor alte proiecte finantate din fonduri europene. In plus, lipsesc din arhitectura unele componente majore, precum serverul de aplicatie sau definirea modului de asigurare a interoperabilitatii si securitatii iar solutia tehnica aleasa pentru infrastructura necesara realizarii proiectului este supradimensionata in raport cu necesitatile de natura functionala si obiectivele proiectului.

O problema grava este ca in documentatie au fost inserate specificatii tehnice care restrang caracterul concurential al procedurii de atribuire si favorizeaza asocierea Uti, Ymens Teamnet  si CP Consultant Services si care conduc catre un grup unitar de sisteme de operare de tip server, baze de date si aplicatii, fiind evidente similaritatile cu platforma de cloud Microsoft Azure (Ymens Teamnet detine si gestioneaza in prezent un cloud privat construit pe aceasta platforma, care asigura in intregime tipurile de servicii proiectate a fi dezvoltate in cadrul proiectului ICI).

Conform legislatiei din domeniul achizitiilor publice, impunerea in documentatia de atribuire sau in anuntul de participare a unor criterii restrictive, ce privilegiaza un anumit operator economic, poate atrage corectii financiare de 25 % din totalul sumei alocate proiectului sau de pana la 100 % daca se dovedeste utilizarea intentionata a criteriilor ilegale sau discriminatorii.

In aceasta ultima situatie, statul roman va pierde 16 milioane de euro, bani aruncaţi pe apa Sambetei doar pentru ca o mare parte din ei sa fie recuperati in buzunarele incapatoare ale unor oportunisti ai ultimilor ani care, cica, informatizeaza societatea romaneasca. 

În ciuda acestor evidente, Doina Banciu sustine public ca obiectivele asumate ale proiectului ICI ar fi destinate zonei de cercetare, specifica institutiei pe care o coordonează, si nu pentru a servi administratiei publice. Desi afirmatia sa nu are sustinere in documentatia aferenta proiectului, acest aspect a fost sustinut de catre Doina Banciu in cadrul discutiilor avute cu reprezentantii MCSI, pentru a raspunde intrebarilor Guvernului referitoare la proiect.

Aşa s-a ajuns la situaţia anormala, in care se va realiza un cloud guvernamental, fara asumarea proiectului de catre Guvern – unica institutie ce are atributele necesare pentru a impune (pe baza de HG) utilizarea unui astfel de cloud pentru entitati din domeniul administratiei publice.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.