Home Dezvăluiri O nouă mușamalizare în Apele Române la cercetarea disciplinară a unei hoții

O nouă mușamalizare în Apele Române la cercetarea disciplinară a unei hoții

DISTRIBUIŢI

Așa cum vă prezentam într-unul din numerele trecute, însuși Directorul General din Apele Române, „integrul” Nicolae Bărbieru, după cum îl alintă ministrul Cristiana Palmer, a fost prins folosind angajații și utilajele instituției în interesul fiului său, detalii AICI. La ABA Olt, raportul 3822/25.02.2015 ce constata consum nejustificat de combustibil și folosirea activelor în interes personal a ramas nefructificat in sertarul directorului de resurse umane de la ANAR, ADAM Relu, mai mult de sase luni, astfel incat, mai multe fapte mentionate in respectivul raport sa nu mai poata fi cercetate administrativ, detalii AICI.
Acum, ați ghicit, o notă de constatare 4170/11,04,2016 va fi fructificată exact în ședința comisiei de disciplină care se va întruni în 11,10,2016 când se vor fi împlinit șase luni de la raport adică la împlinirea termenului de prescripție administrativă. Deci comisia nu se ține luni, pe 10 ca să poată fi luată o decizie, ci marți pe 11. Bravo, uite-așa a scăpat și directorul de la SGA Hunedoara, Burjan Grigorie pentru folosirea basculantei MS 32-SGA în interes personal deși acesta a semnat 9.84% din foile de parcurs neavând această atribuție. Oricum comisia de control condusă de UDMR-istul David Csaba, fost Director General al ANAR și din care a făcut parte și liderul de sindicat Dorel Negrea a găsit și trei acari Păun pentru a fi cercetați: șoferul care a spus că l-a trimis domn director, șeful șoferului pentru că nu a cerut cercetarea disciplinară a șoferului și mecanicul de utilaj care a încărcat basculanta fără a avea dispoziție de la șeful său direct. Noroc că s-a dispus și cercetarea directorului că altfel parcă-i vedeam pe cei trei concediați iar pe șeful Burjan rămas pe funcție și continuând să folosească balastul în interes personal. Burjan a fost pus de UDMR pe funcție și deși comisia de disciplină trebuia să se întrunească săptămâna aceasta, s-a amânat convenabil pentru 11.10.2016. Noi v-am anunțat că UDMR și PSD au negociat politic „Apele Române”, acum vedem doar rezultatele. Îl felicităm cu această ocazie și pe sindicalistul Dorel Negrea care recent printr-o informare publică s-a solidarizat cu Bărbieru, Adam și Gherghe, respectiv cu „patronatul” cu care el ar trebui să se afle pe poziții antagonice. Dar măcar e onest: el e cu stăpânirea, nu cu sindicaliștii!
 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.