Home Actualitate Poiană a concediat ilegal o economistă la cererea căreia instanța a decis...

Poiană a concediat ilegal o economistă la cererea căreia instanța a decis definitiv că președinta CCMB nu are drept de semnătură decât în bancă

DISTRIBUIŢI

Georgeta Ghiulțu s-a angajat ca economistă la Colegiul Medicilor Municipiului București în 13.04.2016. Doi ani mai târziu, Ghiulțu este concediată disciplinar printr-o decizie semnată de dr. Cătălina Poiană, președintele CCMB. Economista contestă decizia în instanță unde reclamă că „pe fondul unor neînțelegeri avute cu președintele și cu avocatul CCMB a devenit subiectul unor numeroase referate de sesizare a unor abateri disciplinare, finalizate cu emiterea deciziei” nelegale.

Judecătorii Tribunalului București îi dau câștig de cauză angajatei concediate în dosarul 24191/3/2018 și obligă CCMB să-i plătească salariile indexate pentru un an întreg, plus cheltuieli de judecată. CCMB face apel dar pierde, judecătorii Curții de Apel București constatând și ei că Poiană a concediat-o ilegal pe economista care nu mai solicită și reîncadrarea pe post luând doar cele 12 salarii indexate. Separat, Ghiulțu mai deschide un proces împotriva CCMB care se află în fază de judecată pentru pretenții bănești și formulează și plângere penală pentru că în instanță CCMB ar fi depus niște documente falsificate.

Vă reamintim că președinta Colegiului Medicilor București îi angajase la Colegiul Medicilor pe cei doi nefrologi care s-au folosit de falsuri pentru a avansa în carieră: Alexandru Checheriță, nepotul profesorului Ioan Lascăr, pe funcția de consilier personal și pe Andrei Niculae, omul lui Checheriță, ca director. Prin cei doi, Lascăr și-a păstrat influența în Colegiul bucureștean pe care a trebuit să-l părăsească după ce procurorii l-au prins cu faptele de corupție privind barocamera de la Floreasca.

În motivarea dată de judecători, Poiană primește o lovitură puternică, pentru că judecătorii constată că președinta Colegiului Medicilor București nu are de fapt decât drept de semnătură în bancă, toate deciziile trebuind a fi semnate de toți membrii Biroului Executiv.

Astfel după ce a analizat Statutul Colegiului Medicilor din România și decizia de concediere luată de Biroul Executiv al Consiliului Colegiului Medicilor din Municipiul București dar semnată doar de președinta Cătălina Poiană, judecătorii au decis:

  1. CCMB a invocat în emiterea deciziei art 87 lit. b și d din Statut: „ART. 87 Biroul consiliului are următoarele atribuții: b)aprobă angajarea de personal și asigură execuția bugetului și d) decide declanșarea sau nedeclanșarea anchetei disciplinare;

Judecătorii constată însă că printre atribuțiile Biroului „nu se numără și adoptarea deciziei de concediere a angajaților, neputându-se asimila acestei atribuții aceea de a decide declanșarea sau nedeclanșarea anchetei disciplinare. De asemeneam, faptul că este menționată în mod expres ca atribuție a BEX aprobarea angajării de personal, nu înseamnă că, automat, fără o prevedre expresă, BEX are atribuția de a emite decizia de concediere, angajarea și concedierea fiind măsuri distincte.”

  1. CCMB a invocat pentru semnătura unică a lui Poiană de pe decizie, art. 62 care se referă însă la Președintele Colegiului Medicilor din România: (1) „Președintele Biroului executiv semnează pentru conformitate deciziile Biroului executiv, Consiliului național, precum și hotărârile Adunării generale naționale și are drept de semnătură în bancă.”

Judecătorii însă constată că „organele de conducere la nivel teritorial” sunt reglementate de la art.77, la art.91 din Statut nemaigăsindu-se o prevedere similară cu cea de la art. 62 alin 1, la art 91. alin. 1 prevăzându-se doar că „președintele biroului consiliului are drept de semnătură în bancă”.

  1. Pentru a fi și mai clar președintei CMMB, judecătorii punctează: „chiar și în situația în care s-ar admite că BEX avea competența de a emite decizia de concediere, aceasta nu a fost semnată decât de un membru din cei cinci, nedovedindu-se că ar fi existat o împuternicire expresă a membrilor BEX pentru semnarea deciziei doar de către președinte, în condițiile în care la nivel teritorial nu sunt aplicabile disp art. 62 al. 1 din Statut invocate de CCMB.”

Așadar toate deciziile semnate doar de președinta CCMB fără a exista 4 împuterniciri exprese pentru fiecare semnătură ale celorlalți membri ai BEX, sunt nelegale.(vezi foto cu extrasul din hotărâre de mai sus). Aviz amatorilor, accesul fiind liber la justiție în România.

Poiană, acuzată de comportament abuziv față de subalterni

Deși Codul Muncii prevede că sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară încep gradual de la avertisment scris, retrogradarea din funcție, reducerea temporară a salariului și ultima măsură să fie desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în cazul prezentat, s-a decis o singură cercetare disciplinară pentru mai multe abateri disciplinare. Dacă timp de doi ani, Ghiulțu a fost impecabilă la serviciu, după conflictul cu Poiană devine persona non grata și „comite” într-o lună și jumătate cinci abateri disciplinare: că nu a obținut autorizarea ISU deși sediul CCMB e foarte vechi, că nu a trimis niște pliante publicitare, că nu a întocmit un răspuns către ANI, deși femeia era economistă nu secretară, că a verificat și umplut stingătoarele de incendiu fără a exista un referat în acest sens, deși verificarea și umplerea sunt obligatorii prin lege și că a transmis secretarei președintei mapa cu niște documente la semnat lipsind avizul departamentului juridic.

Așa s-au transformat, la dorința discreționarei Poiană, niște acțiuni/inacțiuni uzuale la serviciu în abateri disciplinare grave care au dus la concedierea economistei. Explicația e clară: Ghiulțu a enervat-o pe Poiană care nu a aplicat sancțiunile gradual, ci „a amânat în mod nejustificat cercetarea disciplinară a faptelor pe măsură ce acestea au fost sesizate astfel încât să justifice aplicarea celei mai drastice sancțiuni prin reținerea unor abateri repetate, aspect ce îmbracă forma unui abuz de drept”.

Însă Ghiulțu nu e singura victimă a lui Poiană.  Roger Jianu de la IT, Cristina Iliescu, Dragoș Brădean,  Dana Mihăescu, Doina Matei și dr. Sorin Păun au părăsit Colegiul Medicilor București, oameni valoroși care au venit cu idei pentru absorbție de bani europeni, proiecte pentru medici, funcționalizarea bazei de date dar Poiană a refuzat orice propunere.

Cei care o cunosc o descriu ca fiind îmbătată de putere. Cătălina Poiană nu acceptă niciodată că poate greși, se simte atacată de cei care au păreri contrare cu ea și nici nu credea până la Ghiulțu că cineva o poate înfrunta.  Răzbunătoare din fire, Poiană a premeditat concedierea economistei neluând măsuri după fiecare așa-zisă abatere ci pândind-o pe Ghiulțu timp de o lună și jumătate, strângând cinci referate într-o singură cercetare ca să pară fapte grave și să o zboare disciplinar.

 

 

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.