Home Dezvăluiri Pupila lui Dan Voiculescu, noua șefă a Direcției Politica Medicamentului din MS?

Pupila lui Dan Voiculescu, noua șefă a Direcției Politica Medicamentului din MS?

DISTRIBUIŢI

După ce Mihaela Udrea, fostă directoare a Direcției Politica Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătății, a fost condamnată de Tribunalul București la cinci ani și patru luni de închisoare cu executare, pentru săvârșirea a șase infracțiuni de luare de mită, locul său, rămas liber, urmează a fi ocupat mâine printr-un concurs desfășurat la Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Concursul nu a fost anunțat și pe site-ul ministerului Sănătății pentru că legea nu prevede această obligativitate și desigur că nici nu era bine să vadă multă lume anunțul să nu se înscrie în competiție vreo persoană care să strice ploile. Condițiile de participare la concurs sunt incredibil de lejere: studii superioare de farmacie, studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice sau management și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 3 ani.
Așadar pentru politica medicamentului în România este suficientă o experiență de 3 ani la o farmacie și învățarea pe de rost a Constituției, a 4 legi, două hotărâri de guvern și 2 ordine de ministru și gata aptitudinea de a gestiona destinele farmaciilor și ale medicamentelor țării noastre. Să nu vă închipuiți că cineva solicită candidaților să prezinte vreun plan de politici de sănătate, să-și exprime vreo viziune! Mai mult, până în vara lui 2010, cerința minimă prevăzută de lege pentru un astfel de post era de 5 ani de vechime, ceea ce li s-a părut prea mult deputaților Sulfina Barbu, Clement Negruț și Lucian Bode care au depus un amendament la lege și astfel experiența a fost redusă la 3 ani că doar e cu atât mai ușor de manipulat o persoană cu cât experiența sa este mai redusă.

Pentru a participa mâine la concurs au depus dosare: Laura Cristina Gafton, Dana Biclineru și Cătălina Sârbu care vor să devină directoare în ministerul Sănătății pentru Politica Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.
Cătălina Sârbu este Regional Manager (după ce a fost farmacist diriginte) la Gedeon Richter Farmacia SA cu vechime de 9 ani în specialitate deci prea calificată pentru job iar Dana Biclineru a încercat să se angajaze în februarie consilier la Direcția Politica Medicamentului dar a picat concursul cu nota 3,2 (32 de puncte din 100) așa că sunt mici șansele să treacă acum concursul pentru șefia departamentului. Prin urmare, în pole position a rămas  controversata Laura Cristina Gafton.

Gafton este pupila lui Dan Voiculescu și a avut o traiectorie controversată.

În 9 septembrie 2012, ziarul Curentul anunța că peste zece zile, Cristina Laura Gafton va câștiga concursul pentru ocuparea funcției de director general al Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor București din cadrul Ministerului Agriculturii condus atunci de Daniel Constantin, fostul servitor al lui Dan Voiculescu, ceea ce s-a și întâmplat. Gafton era atunci farmacistă la o firmă din Iași și vicepreședinte la Partidul Conservator Iași. Pentru ca Laura să poată candida, s-au trecut ca și condiții de studii domeniile agronomie, horticultură sau farmacie. Așa că pila lui Voiculescu, fără vreo experiență în agricultură, a devenit directoare în Ministerul Agriculturii. La nici un an de directorat, Laura Gafton accidentează mortal o femeie în județul Vrancea dar scapă de dosarul penal pentru că poliția a constatat că femeia era la 15 metri de trecerea de pietoni.
Acum controversata politiciană are cele mai mari șanse de a conduce destinele farmaceutice ale românilor. Atât timp cât funcțiile publice se ocupă printr-o procedură de concurs prostească, profesioniștii cu experiență și care ar putea face ceva pentru țara asta nu vor avea loc de politrucii care parcă sunt din ce în ce mai incompetenți.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.