Update: Burcea a fost demis de la conducerea CNAS. În total 14 persoane au fost reținute în dosarul privind fraudele de la CNAS și CASMB
Șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Marian Burcea, fostul consilier al lui George Maior, Sergiu Ciobanu, medicul Ion-Răzvan Geambașu, care asigura director interimar al CASMB și o avocată au fost reținuți în această noapte de DNA. Fostul consilier al fostului șef al SRI ar fi acuzat de trei acte materiale ale faptei de trafic de influență, în sensul că ar fi promis că poate interveni la factori de decizie din CNAS, mai precis la Marian Burcea pentru favorizarea unei firme interesate.
Ieri DNA a desfășurat 50 de percheziții pentru fapte de corupție si asimilate corupției iar procurorii DNA au descoperit sute de dosare medicale false și servicii fictive de îngrijire la domiciliu, care erau decontate din banii statului. Prejudiciul se apropie de 3 milioane de euro. Se adaugă deconturi de medicamente pentru pacienți care nu există, în valoare de aproape 7 milioane de euro.
La sediul DNA au fost aduse la audieri zeci de persoane. Cei reținuți vor fi prezentați, vineri, în fața judecatorilor, cu propunere de arestare preventivă.
Dosarul ar fi fost declanșat de denunțul reprezentantei uneia dintre firmele care dorea să obțină contracte cu casa privind servicii de îngrijire la domiciliu.
Burcea este medic militar oftalmolog, general în rezervă și conferențiar la UMF. El a fost numit ca președinte CNAS de către Sorin Grindeanu în luna martie 2017.