Home Dezvăluiri Șeful CIAS minte sau a hacker-it sistemul de urgență 112?

Șeful CIAS minte sau a hacker-it sistemul de urgență 112?

DISTRIBUIŢI

Pe 20 februarie s-a împlinit exact o lună de la tragedia din Apuseni, care a dus la decesul a doi oameni și la rănirea altor cinci.  Cu ocazia tragicului accident aviatic din Munții Apuseni, opinia publică a fost informată cu privire la activitatea Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile(CIAS), o instituție aflată în subordinea Ministerului  Transporturilor, condus de liberala Ramona Mănescu. Oficialii acestei instituții s-au grăbit să anunțe imediat după accidentul în care au murit Adrian Iovan și Aura Ion că CIAS se ocupă strict de investigarea accidentelor aviatice. O hotărâre de guvern dată de cabinetul Ponta , HG 288/2013, acordă acestei instituții atribuții de intervenție în cazul accidentelor aviatice civile, prevăzând, în acest sens, chiar înființarea unui dispecerat de urgență . Aliniatul 2 al art. 1 al Hotărârii de guvern mai sus menționate  prevede clar că “În cadrul CIAS se înființează un dispecerat de urgență permanent cu atribuții de preluare și tratare a apelurilor de urgență primite prin centrul unic pentru apeluri de urgență 112”. Responsabilii CIAS și cei de la Ministerul Transporturilor n-au suflat o vorbă despre atribuțiile de intervenție ale acestei instituții și nici despre dispeceratul de urgență, motiv pentru care ziarul Curentul a trimis o solicitare oficială, atât la CIAS cât și la Transporturi pentru a afla cum a intervenit Centrul în accidentul din Apuseni și mai ales dacă și cum funcționează dispeceratul de urgență, însărcinat să preia apelurile de urgență de la 112. La aproape o lună de la trimiterea solicitării, timp în care am fost asigurați permanent că  răspunsul așteaptă doar semnătura directorului general Nicolae Stoica, am primit răspuns la întrebările noastre. În documentul trimis de CIAS, cu semnătura directorului general Nicolae Stoica, instituția ne asigură că dispeceratul de urgență prevăzut de HG 288/2013 funcționează 24 de ore din 24  și că CIAS respectă întocmai prevederile din actul normativ menționat.
”Ca urmare a solicitării dumneavoastră adresată Biroului de Presă din cadrul Ministerului Transporturilor în data de 22 ianuarie 2014, vă informăm că în cadrul Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) funcționează un dispecerat de preluare și tratare a apelurilor de urgență primite prin sistemul 112, în cazul producerii evenimentelor de aviație civilă, în conformitate cu prevederile HG nr. 288/2013 și Ordonanța nr. 26/2009.
Activitățile de preluare și tratare a acestor apeluri de urgență, la nivelul instituției noastre, sunt asigurate 24/7 de angajați ai Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile care au astfel de atribuții.
În situația producerii oricărui eveniment de aviație civilă, inclusiv în cazul în care se primește un apel prin centrul unic pentru apeluri de urgență112, CIAS nu are atribuții de căutare și salvare a eventualelor victime, ci are misiunea de a desfășura investigații privind siguranța zborului. Pentru orice alte informații, vă stăm la dispoziție.”Acesta este răspunsul primit, prin care conducerea CIAS ne asigura că totul funcționează ca la carte în această instituție.

STS : CIAS nu a solicitat înființarea dispeceratului de urgență

Răspunsul simplu, trimis după o lună, ne-a pus pe gânduri, întrucât redactarea a trei fraze simple, concise, nu poate dura 30 de zile. Mergând pe firul anchetei am solicitat de la STS să ne spună momentul în care  dispeceratul de urgență de la CIAS a fost legat la sistemul 112, gestionat de STS, pentru a primi apelurile de urgență. Răspunsul STS, trimis de purtătorul de cuvânt al instituției, Adrian Fulea, ne-a oferit o surpriză de proporții. ” CIAS nu a solicitat niciodată înființarea acestui dispecerat si nici nu a indicat locul în care sa fie instalate echipamentele. Înființarea acestor puncte se face la solicitarea celor care urmează să opereze terminalul.”, se arată în răspunsul trimis de STS ziarului Curentul. Prin urmare, dispeceratul CIAS, cel care funcționează 24/7 cu angajați ai instituției, după cum ne-a asigurat directorul general Stoica, există doar în hârtiile trimise ziariștilor și probabil șefilor și anchetatorilor care investighează accidentul din Apuseni, deoarece în realitate CIAS nu deține un dispecerat de urgență racordat la sistemul 112. Iar dacă domnul Stoica a pus un funcțiune un dispecerat care nu are treabă cu sistemul de urgență 112 , e la fel de grav, întrucât  potrivit HG 288/2013 dispeceratul ar trebui să primească apeluri de la 112 în cazul accidentelor aviatice. Iar în acest moment  nu primește aceste apeluri de la 112, întrucât STS nu a instalat niciun echipament, deoarece CIAS nu a solicitat acest lucru
Probabil procurorii care investighează accidentul aviatic din Apuseni vor desluși și modul în care CIAS a respectat legea și a acționat în cazul particular al acestei tragedii, mai ales că Parchetul ICCJ a dispus, recent, începerea urmăririi penale și pentru infracțiunile de neluare și nerespectare a măsurilor legale de securitate , precum și pentru încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.