Home Actualitate Surse: Charterul închiriat de Ghiță pentru ziua lui a zburat cvasi gol...

Surse: Charterul închiriat de Ghiță pentru ziua lui a zburat cvasi gol după ce Kovesi a descins la acoliții fugarului

DISTRIBUIŢI

La sfârșitul săptămânii trecute, Victor Ponta s-a dat în spectacol la România TV afirmând că ar dori să se bată pe stradă cu fostul procuror Mircea Negulescu, acuzând că Iulian Herțanu, cumnatul său, a făcut infarct pentru că în urmă cu 9 ani ar fi fost reținut de procurorii Onea și Negulescu de la DNA Ploiești. Ponta a bătut câmpii nestingherit de moderatorii postului condus de Sebastian Ghiță.

Ponta recunoaște că ținta lui e Kovesi dar nu poate zice nimic de ea

Complet desfigurat, Ponta a vituperat în studio: „Toți știm ca Uncheșelu și Onea și Portocală (n.a. numele de cod folosit de infractori pentru fostul procuror Mircea Negulescu) au lucrat pentru Kovesi, dar nu putem sa zicem nimic de Kovesi, că lucrează la Bruxelles. Voi depune plângere împotriva statului român pentru ce mi-au făcut mie. (…) În anul 2023, statul a plătit 18 milioane despăgubiri, iar pe ei i-a luat Kovesi să îi protejeze și sunt plătiți cu zeci de mii de euro”.

Expozeul lui Ponta poate ar fi fost convingător dacă politicianul nu mințea exact așa cum ne-a obișnuit de-a lungul anilor: singurul procuror dintre cei trei nominalizați care activează la Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi este Jean Uncheșelu, iar procurorul Negulescu nu a efectuat acte de urmărire penală în vreun dosar față de cumnatul fostului premier, după cum a declarat acesta pentru stiripesurse.ro, precizând și că îi va acționa în judecată pe fostul demnitar, pe producătorul emisiunii, pe Victor Ciutacu și postul România Tv.

Fostul procuror Negulescu a mai explicat pentru stiripesurse.ro că în timpul emisiunii i-a comunicat lui Ponta prin sms că el nu l-a anchetat vreodată pe cumnatul său dar fostul premier nu a citit decât începutul mesajului: ”Uite, mi-a trimis Portocală mesaj: ”Domnule Ponta, te voi actiona în judecată, eu nu sunt infractor și nici nemernic.”, politicianul adăugând: „Abia aștept să ne vedem in instanță. (…) Eu am fost crescut la Gara de Nord, dar pe mine m-au învățat părinții, am umblat prin lume, dar dacă vrea, vin și la el la Ploiești, ne batem la el pe stradă.”, s-a dat smardoi penibilul Ponta.

Crizele lui Ponta de la televizor s-ar datora de fapt unui dosar instrumentat de EPPO

Surse cel mai bine informate ne-au declarat sub protecția anonimatului că teatrul jucat de Ponta la televizor cu invocarea cumnatului mort a fost regizat de Sebastian Ghiță, disperat că de ce îi e frică nu va scăpa, un dosar instrumentat de EPPO creându-i mari neajunsuri.

Vineri, pe 10 noiembrie 2023, Sebastian Ghiță a împlinit 45 de ani și a organizat o mare petrecere la Belgrad unde își aștepta câteva zeci de colaboratori din România, cu care să-și serbeze ziua de naștere. Pe 9 noiembrie, însă, Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi a anunțat descinderi și percheziții în 38 de locații din România, printre care București, Ploiești, Cluj și județul Ialomița în cadrul a două investigații de fraudă și spălare de bani pentru o presupusă fraudă în valoare de 15 milioane de euro privind șase proiecte IT finanțate de UE, pentru dezvoltarea de soluții software inovatoare. Persoanele cercetate au fost audiate în mai multe zile la biroul EPPO din București și nu au mai putut pleca să-l sărbătorească pe Ghiță.

Potrivit anchetei, în perioada 2019 – 2022, beneficiarii proiectelor au depus documente false sau inexacte cu servicii supraevaluate sau care nu au fost niciodată prestate, precum și facturi frauduloase pentru achiziționarea de bunuri – obținând astfel în mod necuvenit fonduri de la bugetul UE de cel puțin 15 milioane de euro.

Beneficiarii sunt suspectați că au creat ulterior circuite financiare interne și internaționale frauduloase, în Cipru, Cehia și Malta, precum și în Monaco și Statele Unite, pentru a canaliza fondurile în propriul beneficiu.

Și dacă cu dosarele mai vechi deja ne-am obișnuit cu scăparea infractorilor prin prescripție în urma unor decizii ale CCR, aici, cu fapte recente și cu fraudarea fondurilor europene, luminița prescripției de la capătul tunelului se vede pentru Ghiță & CO undeva prin 2042.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.