Home Divertisment Banii pot cumpăra uneori fericirea

Banii pot cumpăra uneori fericirea

DISTRIBUIŢI

Relația dintre bani și fericire este una dintre cele mai interesante, mai complicate și mai sensibile din câte există pe lume și totodată un subiect întors pe toate fețele de psihologi. După ani și ani de cercetări complicate, până și ei au ajuns la concluzia că nu poate fi negat nicicum impactul stării noastre materiale asupra fericirii de care „dispunem“. Și, ce să vezi? Cu cât suntem mai săraci, cu atât suntem mai afectați. Așa că am putea nuanța și spune că „banii nu aduc fericirea“ decât în cazul în care ai de toate. În schimb, cu cât îți lipsesc mai multe, cu atât îți poți cumpăra cu banii jos câteva „porții de satisfacție“. Cel puțin așa susține Gretchen Rubin, autoare a trei cărți și absolventă a Yale Law School, care pregătește pentru acest an un al patrulea volum, dedicat fericirii și intitulat „Happiness Project“, susține ziare.com.
Să spunem că dispui de o sumă mare de bani, primită pe neașteptate. Cum îți poți „cumpăra“ cu ea fericirea?

Achiziții noi  

Prima opțiune ar fi să achiziționezi obiecte noi și costisitoare, la care nici măcar nu ai fi putut să visezi până acum. O plasmă, o nouă mașină sau chiar o nouă locuință. Cine poate spune cu mâna pe inimă că nu vei fi mai fericit? Și relațiile cu familia și prietenii vor putea fi mult îmbunătățite, dacă dispui de bani. Studiile arată că unul dintre cele mai importante elemente care caracterizează starea de mulțumire și împlinire în viață este legat de relațiile sociale. Ai vrut să-ți vizitezi familia în celălalt capăt al țării și nu ai putut. Ai vrut să participi la reuniunea organizată la 5 ani de la terminarea facultății și nu ți-ai permis. Vrei să cumperi cadourile de Crăciun cerute de copilul tău, dar nu ai suma necesară.
Iată doar câteva exemple care arată că banii pot „cumpăra“, în unele situații, măcar puțină fericire. Hai să ne gândim puțin și la dramul de fericire legat de aspectul nostru fizic. Sigur, mersul pe jos întreține sănătatea și e gratis. Dar cum ar fi să îți poți permite un abonament la o sală sau măcar o bicicletă medicinală și câteva gantere? Ai fi mai fericit când cei din jur te vor complimenta pentru modul în care arăți? Micile plăceri și hobby-uri pot fi și ele costisitoare, iar dacă nu ți le poți satisface nici măcar din când în când, atunci nu vei putea spune că ești cu adevărat fericit. Câte jocuri de cărți poți să joci între cei patru pereți ai camerei, astfel încât să suplinești lipsa unei partide de pescuit pe cinste sau a unei excursii pe munte?

Un dram de sănătate în plus, o mică bucurie făcută altora

Un alt aspect extrem de important pentru fiecare dintre noi este starea de sănătate. Și aici banii fac uneori diferența între fericire și nefericire, iar în situații extreme, între viață și moarte. Poți fi fericit dacă nu îți poți permite financiar să îți alimentezi copiii așa cum trebuie sau să te operezi la cel mai bun medic pe care îl cunoști? Și, în final, îți poți „cumpăra“ fericirea făcându-i fericiți pe cei din jur. Cine nu cunoaște bucuria pe care o resimte oricare dintre noi atunci când face, la rândul lui, un cadou, o surpriză sau dă o mână de ajutor unei cunoștințe aflate în impas financiar? Sunt doar câteva situații în care, ne place sau nu, banii contează și ne fac mai fericiți. Sigur, mulți vor spune că denaturăm sensul expresiei, miezul ei de adevăr.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.