Cunoscut de publicul românesc ca fostul solist al trupei Stigma, Claudiu Mirică, își face din nou simțită prezența pe scena muzicală, prin scoaterea unor șlagăre vechi de mare succes de la naftalină.
"Lasă-mi, toamnă, pomii verzi" este primul single de pe viitorul său album intitulat sugestiv "Retro", care urmează să iasă pe piață în primăvara anului 2008. Claudiu a declarat într-un comunicat de presă, că dedică melodia părinților lui, care au încetat din viață în urmă cu doi ani.
"De fapt, piesele întregului album sunt culese din colecția lor de viniluri", a mai mărturisit solistul. "Cinci dintre ele vor fi chiar duete virtuale cu artiștii de altădată. Voi cânta, spre exemplu, alături de Gabi Drăgan, celebrul hit mondial "Atât de fragedă", într-o variantă total inedită".
Toate piesele vor fi promovate printr-o serie de concerte susținute alături de noua sa trupă, formată din Luca Marius, chitară, Lorin Ciobică, clape, Dan Ignat, bass și Cristi Chiordean, tobe.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane