Aproximativ 300 de români vor pleca în Africa de Sud pentru a urmări Campionatul Mondial de Fotbal, iar prețul minim al unei deplasări, incluzând zborul, cazarea și un bilet la un meci, este de 2.500 euro de persoană, a declarat Corina Martin, președintele ANAT. „Sunt mai puțini turiști decât ne-am fi așteptat pentru că tarifele sunt mari și, în plus, România nu participă la acest campionat. Doar transportul până în Africa de Sud este 1.200 de euro. Dacă s-ar fi calificat și echipa națională, probabil că am fi avut peste 2.000 de turiști“, a spus Corina Martin, citată de Mediafax.
Ambasadorul Africii de Sud în România, Pieter Andries Swanepoel, a declarat că au fost emise două tipuri de vize, una dintre ele, Event Visa, specială pentru turiștii care au cumpărat din Europa bilet la unul sau mai multe meciuri de la Cupa Mondială, care se desfășoară între 11 iunie și 11 iulie. „Ne așteptăm ca numărul de vize emise să crească în următoarele zile“, a mai spus Swanepoel.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane