Noul ministru al agriculturii, Gheorghe Flutur, anunta masuri imediate si fara drept de apel impotriva tuturor celor care inregistreaza datorii, sub diferite forme, fata de institutia pe care o reprezinta. Intrebat care va fi atitudinea in cazul datoriilor inregistrate si acumulate, ani la rand, de -arendasul- din Insula Mare a Brailei – Culita Tarata, raspunsul lui Flutur a fost cat se poate de clar: -Politica ministerului va fi transanta, hotarata, indiferent de culoarea politica a datornicului. O sa vedeti ca voi fi necrutator cu cei care nu se conformeaza legislatiei in vigoare-, a declarat Flutur.
Ar fi bine ca declaratiile lui Flutur sa se transforme repede in realitate, mai ales ca vistieria ministerului pe care il conduce a fost deja usurata de 2.700 miliarde de lei din bugetul pe 2005 (mai bine de 10% din suma alocata pentru intregul an), gratie numeroaselor pomeni electorale date pe ultima suta de metri de fostul guvern.
Noul ministru al agriculturii, Gheorghe Flutur, sustine ca ministerul pe care il conduce nu va mai tolera nici un datornic, -fie el liberal sau reprezentant al partidului care se afla acum in opozitie-. -Datornicii nu au culoare politica si cine se incadreaza in aceasta categorie sa plateasca!-, spune Flutur. Pe un loc fruntas in categoria amintita de Flutur se situeaza, de patru ani, Culita Tarata, fost deputat social-democrat, membru in acesti patru ani al Comisiei pentru agricultura din Camera Deputatilor si apropiat al celor care ar fi trebuit sa recupereze de la firmele sale redevente si chiar transe neachitate din contractele incheiate cu Ministerul Agriculturii. Tarata nu s-a obosit sa respecte nici macar prevederi de baza din aceste contracte, cum ar fi cea care interzicea asocierea firmei sale in vederea administrarii terenurilor din Insula Mare a Brailei.
In ultimii patru ani, guvernantii au preferat mai degraba sa laude -performantele- inregistrate de Culita Tarata si exprimate in -tone la hectar-, decat sa recupereze datoriile pe care firmele acestuia le aveau la bugetul de stat. In aceste conditii, statul a ajuns sa-si caute in instanta dreptatea, Agentia Domeniilor Statului fiind implicata in mai multe procese cu firmele patronate de controversatul afacerist nemtean.
Amenintarile lui Gheorghe Flutur trebuie sa se transforme repede in realitate, de vreme ce institutia pe care o conduce a intrat in 2005 cu un buget din care fosta guvernare a cheltuit mai bine de 10%.
-La prima vedere, mai bine de 2.700 miliarde de lei sunt datorii de anul trecut. Adica, din bugetul anului 2005, aproximativ 24.000 miliarde de lei, s-a consumat o buna parte-, a precizat noul ministru al agriculturii.
-Ministerul Agriculturii va fi o institutie in trei schimburi-
Primele trei prioritati pentru noul ministru al agriculturii, in ordinea in care acesta le-a nominalizat, sunt marirea capacitatii de absorbtie a fondurilor europene, impunerea unor masuri de piata coerente si declansarea procesului de transformare a gospodariilor taranesti in exploatatii eficiente.
-E clar ca trebuie sa ne miscam foarte repede. Eu vad Ministerul Agriculturii ca o institutie in trei schimburi. In doi ani noi trebuie sa atragem foarte multe fonduri si sa implementam o mare parte din aquis-ul comunitar-, a mai adaugat Gheorghe Flutur.
Noua conducere a Ministerului Agriculturii va trebui sa recupereze o serie de restante in derularea programului de preaderare a Romaniei in acest domeniu. Ramase in urma sunt etapele necesare pentru functionarea Agentiei de Plati si Interventii, dar si implementarea altor masuri la fel de importante.
In cadrul Programului de guvernare elaborat de Alianta D.A. pentru perioada 2005-2008, un capitol intreg a fost destinat politicii agricole si de dezvoltare rurala. Conform acestui program, prin politici publice specifice, guvernul se angajeaza, practic, sa urmareasca realizarea mai multor obiective generale – finalizarea reformei proprietatii funciare, stimularea transformarii gospodariilor taranesti in ferme agricole familiale cu caracter comercial, formarea clasei de mijloc in spatiul rural, alocarea eficienta a resurselor bugetare pentru sprijinirea producatorilor agricoli, sprijinirea valorificarii productiei agricole prin masuri de piata, dezvoltarea si modernizarea satelor, dezvoltarea pisciculturii, gestionarea durabila a padurilor si reforma institutionala.
Obiectiv prioritar: finalizarea retrocedarilor
Cap de afis in programul de guvernare ramane insa finalizarea reformei proprietatii funciare. Sub conducerea lui Gheorghe Flutur, Ministerul Agriculturii isi propune sa incheie procesul de retrocedare a proprietatilor funciare, privatizarea terenurilor ramase dupa aceasta actiune si justa despagubire in cazurile obiective in care retrocedarea nu se poate efectua in natura. Ramanand in acelasi domeniu, se intentioneaza si finalizarea cadrului legal si demararea procesului de despagubire justa in cazul imobilelor si terenurilor agricole sau forestiere care nu au putut fi retrocedate in natura.
Pentru stimularea transformarii gospodariilor taranesti in ferme agricole familiale cu caracter comercial, pentru formarea si consolidarea clasei de mijloc in spatiul rural, se intentioneaza chiar acoperirea din bugetul statului a cheltuielilor efectuate cu plata taxelor pentru schimburi si vanzari de terenuri agricole, intocmirea de documentatii. In urmatorii patru ani va fi promovat si un program national de investitii in ferme zootehnice si vegetale noi si de consolidare a celor existente, adresat cu prioritate familiilor de tineri.
Deocamdata, nici o nominalizare pentru posturile de secretari de stat
Ministrul agriculturii a evitat sa se pronunte, deocamdata, asupra persoanelor care vor ocupa functii de secretar de stat in institutia pe care o conduce, dar si asupra modificarilor care vor avea loc in cadrul institutiilor subordonate acesteia, cum ar fi Agentia Domeniilor Statului, Regia Nationala a Padurilor, Agentia Nationala pentru Consultanta Agricola.
-Facem o analiza a ceea ce s-a intamplat in ultimii ani in domeniul agricol si pot sa va spun ca ma intereseaza performanta fiecaruia, si nu altceva. Nu am de gand sa fac schimbari de dragul schimbarii. Acolo unde lucrurile nu au mers cum trebuie, fiecare va raspunde de faptele lui-, a mai precizat Flutur. El a insistat asupta faptului ca vor fi pastrati si chiar -scosi in fata- profesionistii.