Mai deunazi, tot inaintandu-se cu absurdul pe linia privatizarilor, s-a ajuns probabil la paroxism, daca nu va urma cumva in curand privatizarea oficiala a statului insusi, caci in fapt aceasta exista! Pana una alta, paroxismul este atins de un proiect de privatizare a managementului datoriei publice. Cica ar mai fi un caz prin lumea larga! Si hop, top si noi! Ministerul de Finante, administratorul datoriei publice, isi va delega, potrivit proiectului, gestiunea acesteia catre o firma privata desemnata prin licitatie. Hai ca-i tare! Vrea sa zica, statul roman s-a imprumutat – nu discutam aici cat, cum si de ce – si ar urma sa nu mai raspunda de modul in care administreaza datoria acumulata prin respectivele imprumuturi! De acest lucru ar urma sa se ocupe o firma privata!
In gestiunea datoriei publice, dincolo de respectarea termenelor si cuantumurilor rambursarilor, a dobanzilor si clauzelor din contractele de imprumut, pot aparea probleme care necesita decizii pentru intreprinderea unor actiouni intr-un sens sau altul. De pilda, tinand cont de limitele prevazute in clauzele contractuale, pot fi grabite plati in contul rambursarii imprumuturilor daca ratingurile Romaniei si deci dobanzile pe care statul roman le achita se inrautatesc si costul datoriei creste. Dimpotrivta, la imbunatatirea ratingurilor se poate avea in vedere o refinantare: respectiv plata in avans a unor imprumuturi contractate in conditii mai dezavantajoase si contractarea unor credite noi in conditiile mai avantajoase aparute. Asemenea actiuni ar urma sa nu mai fie intreprinse de stat, ci de catre o firma privata. Cu riscurile aferente, pentru ca aceste actiuni se pot solda si cu efecte financiare pozitive dar si cu efecte financiare negative.
Din proiectul Ministerului de Finante nu se intelege prea bine daca ar urma sa fie transferata catre firma privata castigatoare a licitatiei si decizia contractarii de acum incolo de imprumuturi in numele statului! Deci, daca statul roman ar urma sa se imprumute pe piata interna sau externa nu pentru ca are nevoie, ci pentru ca asa a decis o firma privata! Sau, statul va continua sa se imprumute dupa cum ii taie capul pe guvernanti, pasandu-se insa adminsitrarea ulterioara a datoriei contractate catre firma privata gestionara!
Dincolo de disfunctiile care pot aparea in asemenea conditii, raman trei lucruri de evidentiat, unul mai tulburator decat celalalt.
In primul rand, printr-un eventual transfer catre o firma privata a gestiunii datoriei publice, statul roman si-ar proclama neputinta de a se ocupa de treburi care sunt ale sale si pentru care trebuie sa raspunda.
In al doilea rand, este aproape inutil de subliniat ca -turcul* care plateste este poporul roman. Nu numai serviciile si comisioanele firmei private, dar si toate eventualele erori de gestiune ale acesteia sunt achitate de contribuabilul roman, fara ca acesta sa aiba vreo vina si fara ca acesta sa fi fost consultat la contractarea imprumuturilor, la stabilirea clauzelor de rambursare sau la formularea diferitelor manevre facute in gestionarea datoriei publice.
In al treilea rand, lucrul poate cel mai grav, este ca, dupa cum se arata mereu mai pregnant, privatizarea a pierdut orice legatura cu menirea ei de eficientizare a activitatii economice, fiind facuta doar pentru devalizarea banului si avutului public in favoarea unor grupuri de interese!
Oare binele natiunii sau eficientizarea folosirii banului public sunt urmarite prin transferul administrarii datoriei publice catre o firma privata?! Nu! Doar pasarea catre un grup de interese a administrarii unui halcan din banul si avutul public pe seama contribuabilului!
Exista vreo deosebire fata de incercarea de a se privatiza o parte din Loteria Romana, companie care are asigurat profitul prin lege si nu ca urmare a unei administrari mai performante?! Desigur ca nu! De aceea, proiectul privatizarii administrarii datoriei publice trebuie sa aiba aceeasi soarta ca acela al privatizarii Loteriei Romane: sa fie respins fara echivoc de parlament!
