Home Economic-Financiar Ajutoare sociale pentru angajatii Combinatului Resita

Ajutoare sociale pentru angajatii Combinatului Resita

DISTRIBUIŢI

Primaria Municipiului Resita a inceput, ieri, plata unui ajutor de urgenta in valoare de 500 milioane de lei acordat unor angajati din Combinatul Siderurgic Resita (CSR) care au situatie sociala deosebita.

Sindicatul Vatra din CSR a inaintat, miercuri, o lista cuprinzand 562 de persoane, astfel ca ajutorul estimat initial la minimum un milion de lei de persoana a fost diminuat la 880.000 de lei. Situatia reala a salariatilor in cauza va fi mai intai verificata de o comisie a Primariei, iar cei care nu au domiciliul stabil in municipiul Resita nu vor beneficia de acest ajutor. In cazul celor cateva persoane care locuiesc in mediul rural, sindicatul Vatra va incerca sa gaseasca alte solutii de ajutorare.

Ajutorul returnabil acordat salariatilor din CSR, convenit in protocolul incheiat, in data de 29 iunie, intre ministrul privatizarii, liderul Sindicatului Vatra si primarul municipiului Resita, urmeaza sa fie acordat incepand de vineri, cand angajatii vor primi, prin casieria cominatului, cate un milion de lei. Diferenta de pana la 2,5 milioane va fi platita in primele zile ale saptamanii viitoare.

Primaria Resita a depus, miercuri, o cerere de reorganizare judiciara a Combinatului Siderurgic Resita pentru recuperarea unei creante de 14 miliarde de lei, reprezentand diverse obligatii neachitate catre bugetul local. La Tribunalul Caras-Severin au fost depuse pana joi patru cereri de reorganizare judiciara a CSR, din partea Casei teritoriale de Pensii, Agentiei Judetene de Ocupare si Formare Profesionala, Primariei Municipiului Resita si a unei societati private.

Guvernul va sprijini Consiliul Local Resita pentru a acorda un ajutor de urgenta angajatilor CSR. Fiecare muncitor va primi un ajutor social returnabil in valoare de 2,5 milioane de lei, care va fi restituit, esalonat, dupa efectuarea platilor restante in conditiile stabilite de Primarie, sindicate si APAPS.

Luni, salariatii de la combinatul siderurgic au primit o parte din salariile restante, ca urmare a unei decizii luate de catre directorul economic al societatii, lucru care l-a determinat pe reprezentantul actionarului majoritar, Michael McNutt, sa-i suspende din functie pe acesta si pe seful Serviciului financiar.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.