Senatorii urmeaza sa voteze, in plen, proiectul de lege privind regimul asigurarilor pentru somaj, care prevede ca toti somerii, indiferent de varsta, pregatire profesionala sau situatie familiala sa primeasca o alocatie de somaj fixa, reprezentand 75% din salariul minim pe economie (1,4 milioane de lei). Prevederea cuprinsa in articolul 40 al textului legii permite continuarea jongleriilor bugetare cu banii deturnati de la Fondul de somaj la acoperirea deficitului bugetar, -redirectionarea- din 2002 urmand a fi mai mare, in cifre comparabile, decat cea din acest an – 5.000 de miliarde. Matematica aplicata de Marian Sarbu, ministrul muncii, este extrem de simpla. Toti salariatii platesc lunar un procent din salariul brut care merge la Fondul de somaj, in consecinta, veniturile fondului cresc direct proportional cu salariul mediu pe economie (47% in medie, in ultimii trei ani). Pe de alta parte, cheltuielile sunt legate de salariul minim pe economie, care nu este stabilit in economia reala, ci in sedinta de Guvern. Or, Guvernul s-a angajat in memorandumul cu FMI sa plafoneze salariul minim, in 2002, la 1,75 milioane de lei (26% crestere), ceea ce inseamna ca excedentul Fondului de somaj (incasari de la salariati mai mari decat cheltuielile pentru someri) va fi mai mare in 2002 decat in acest an, in cifre comparabile.
Astazi urmeaza a fi finalizata, in plenul Senatului, adoptarea proiectului de lege privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca. Atentia senatorilor va fi concentrata asupra articolului 40, care stipuleaza – fapt unic in Europa – ca toti somerii sa primeasca un ajutor de somaj unic, in suma fixa, de 75% din salariul minim pe economie, indiferent de varsta, situatie familiala, pregatire profesionala sau contributia celui concediat sau disponibilizat la fondul pentru somaj. Senatorul Constantin Balalau, presedintele Comisiei de Munca si Protectie Sociala din Senat, apreciaza ca, pe langa gravele inechitati sociale pe care le va produce adoptarea articolului in aceasta forma, acesta ar pemite si in 2002 acumularea unui excedent bugetar al Fondului de somaj care sa-i fie schimbata destinatia spre acoperirea deficitului bugetar, cum s-a intamplat cu cele 5.000 miliarde de anul acesta, reportate pe 2002.
Creste riscul social
Acest fapt se poate demonstra matematic daca luam in calcul tendinta descrescatoare a somajului in 2001, programata a fi mentinuta si in anii urmatori. Aceasta, deoarece, in timp ce contributia salariatilor la Fondul de somaj este legata, la nivel statistic, de salariul mediu brut pe economie, ajutorul de somaj este procent din salariul minim, stabilit prin hotarare de guvern. Or, in ultimii ani, salariul mediu brut pe economie a crescut in medie cu 47%, in timp ce salariul minim a fost restrictionat, prin memorandumul semnat de FMI, la o crestere de 26% (maximum 1,75 milioane de lei in 2002, corespunzator unui ajutor de somaj de 1,31 milioane de lei). Rezulta de aici ca, in ipoteza in care numarul beneficiarilor de indemnizatie de somaj ar ramane constant (nu sa scada, cum pronosticheaza guvernantii), excedentul Fondului de somaj ar putea fi mai mare in 2002 decat cel reportat in acest an (5.000 de miliarde) pentru acoperirea deficitului bugetar.
Singura diferentiere existenta in proiectul de lege, cea referitoare la timpul de acordare a indemnizatiei in functie de stagiul de cotizare (sase luni pentru cotizare intre unul si cinci ani; noua luni pentru 5-10 ani si 12 luni pentru mai mult de 10 ani) nu este de natura a respecta principiul solidaritatii sociale, trambitat in programul de guvernare. Societatea, in ansamblul ei, investeste in pregatirea si calificarea persoanelor active de pe piata muncii, investitie care creste o data cu gradul de calificare (vechime si nivel de pregatire). Nediferentierea alocatiilor de somaj este de natura a aduce o atingere grava atat investitiei initiale, cat si celei facute in copiii somerului?????, ceea ce poate duce la cresterea riscului social, impingand multe famiilii catre excluziunea sociala. -Nu se poate concepe ca un parinte ajuns in situatia de somer sa trebuiasca sa intrerupa pregatirea copiilor, pregatire in care a investit intreaga societate. In acest sens, am depus un amendament prin care, pe langa indemnizatia de baza – procent din salariul mediu brut, nu din venitul minim -, somerul sa poata primi o serie de alte indemnizatii care sa faca diferentierile necesare: de adaptare numai pentru primele trei luni, deoarece trecerea de la statutul de salariat la cel de somer este un soc atat material, cat si psihologic; pentru familie, daca are copii pana la 25 de ani aflati in perioada de studii; pentru pierderea unicului venit si de integrare profesionala pentru tinerii intre 16 si 26 de ani. Consider ca ar merita sa fie macar o baza de discutie, dar cred ca majoritatea va vota ce a hotarat Guvernul, desi nicaieri in Constitutie nu scrie ca am fi republica guvernamentala-, ne-a declarat Constantin Balalau.
Ministrul Sarbu nu si-a insusit lectiile europene
In fata acuzelor privind -originalitatea- acestui sistem, unic in Europa, ministrul Marian Sarbu s-a aparat afirmand ca acesta nu este nicidecum o inventie romaneasca, el fiind aplicat si in Franta si Belgia. O lecturare mai atenta insa a sistemului aplicat in cele doua tari arata o serie de deosebiri fundamentale intre sistemele practicate in tarile de mai sus si cel pe care Marian Sarbu vrea sa-l implementeze in Romania. In Belgia, de exemplu, la nivelul anilor 1999-2000 (in prezent alocatiile sunt chiar mai mari), ajutorul de somaj depinzand de situatia familiala, de durata somajului si de salariul primit pe perioada de lucru. Astfel, alocatia de somaj de baza este 35% din salariul mediu zilnic, la care se adauga tot felul de suplimente (indemnizatie de adaptare, pierderea unicului venit, supliment pentru familie, supliment de varsta) prin care se efectueaza diferentierea ajutorului in functie de toti factorii care tin de protectia sociala. In cadrul acestui sistem, cele doua categorii vulnerabile, pre-pensionarii si tinerii inaintea primului loc de munca, beneficiaza de indemnizatii speciale. Primii dintre ei au asigurata o alocatie de somaj de 60% din salariul mediu independent de situatia familiala (care ii poate aduce drepturi suplimentare) plus o indemnizatie platita de fostul angajator, in timp ce tinerii primesc asa-numita alocatie de asteptare, o suma forfetara si variabila in functie de varsta si de situatia familiala.
In Franta, de asemenea, sistemul alocatiilor este cu mult mai complex si cuprinzator decat cel -similar- propus de Marian Sarbu. Astfel, indemnizatia de somaj este cuprinsa intre 40,45% si 75% din salariul de referinta, se acorda pe o periada de pana la cinci ani, diminuandu-se progresiv, pe paliere de sase luni, in functie de varsta si de vechime, dar nu mai putin de o cota minima, perioada de plata a indemnizatiei putand merge pana la cinci ani. Si aici sunt prevazute o serie de indemnizatii suplimentare. In anumite conditii, pentru somerii mai varstnici de 59 de ani ajutorul de somaj ramane constant pana la varsta pensionarii. Legislatia franceza mai prevede o serie de alte ajutoare, cum ar fi cel de solidaritate (se refera la repatriati, apatrizi, refugiati, solicitanti de azil etc…) si cel de solidaritate specifica, unde tinta o reprezinta somerii care si-au epuizat drepturile si se afla inca in cautarea unui loc de munca.
