
Exporturile Romåniei de conserve din legume și fructe se estimează că în 2009 s-au ridicat la 500.000 de euro, dublu față de anul 2008, pe fondul finalizării mai multor investiții în tehnologizarea fabricilor din sector, potrivit directorului general al Organizației Naționale Interprofesională Legume-Fructe (ONILF), Aurel Tănase.
În 2009, Romånia a exportat 5% din totalul producției interne. Producția autohtonă de conserve din legume și fructe este estimată pentru acest an la circa 200.000 de tone, cu o valoare totală de peste 10 milioane de euro, după ce în anul precedent s-au obținut 100.000 de tone. „Este un avans față de anul 2008 datorită creșterii producției, dar, în special, datorită investițiilor în tehnologii, în marketing, în prezentarea produselor. Este important să ai o prezentare bună a produselor pentru că altfel riști să îți fie refuzat produsul sau să nu fie achitat. 5% e încă un procent mic, dar e în creștere“, a explicat Aurel Tănase.
Principalele țări în care Romånia exportă conserve din legume și fructe sunt cele cu mulți cetățeni romåni, precum Italia, Germania și Spania.
Potrivit reprezentantului ONILF, producătorii romåni își propun pentru anul 2010 o creștere a exportului pånă la 15% din totalul producției și pånă la 40% în următorii trei ani, pe fondul derulării unor acțiuni de promovare a produselor în țările din afara Uniunii Europene. „Am făcut un calendar de ajungere spre 40% în următorii trei ani, iar în primul an să ajungă la un 15%, prin acțiuni de promovare. Trebuie să încurajăm exportul prin calitatea producției, printr-o bună prezentare și un marketing bun, respectiv să găsim piețe și să avem continuitate în livrări“, a adăugat Tănase.