Modul in care au evoluat lucrurile in campania anticoruptie – declansata la presiunile Uniunii Europene ca o conditie a aderarii – ar putea conduce la reactii mai putin asteptate, unele chiar surprinzatoare la prima vedere. Strangerea navodului in jurul catorva dintre marii si binecunoscutii rechini este, fara indoiala, un semnal de bresa in atacarea mecanismelor coruptiei in Romania si probabil va fi suficienta pentru oficialii Uniunii Europene in vederea calificarii Romaniei. Scoaterea din jocul politic a unei piese grele cum este dl Nastase cantareste serios in aceasta privinta, chiar daca incriminarile pe linie judiciara la adresa acestuia sunt subtiri si aproape nerelevante din punctul de vedere al marii coruptii din Romania. Tot asa incriminarile la adresa altor piese grele din sistem sunt, din punct de vedere judiciar, tot de rangul doi in raport cu ceea ce reprezinta miezul marii coruptii.
Efectul politic al campaniei anticoruptie se dovedeste insa cu mult mai puternic decat cel in plan strict judiciar si va fi probabil considerat in mediile vest-europene suficient pentru a nu fi pe mai departe exacerbat. Evident, nu este putin ca, in urma campaniei anticoruptie, cel mai important partid al tarii sa fie ca si dezmembrat, iar un fost prim-ministru si mai multi ministri si parlamentari de frunte sa fie inlaturati practic din joc.
Problema este daca procesul, odata pornit, mai poate fi controlat. Multi dintre cei cu musca pe caciula se tem de caruselul dezvaluirilor odata ce acesta a inceput sa se invarta cu viteza.
S-ar putea ca si in mediile economice vest-europene ceea ce se intampla acum in campania anticoruptie din Romania sa nu prea mai convina sau, mai precis, sa deranjeze perspectiva unor dezvaluiri ce ar putea interveni de acum incolo in derularile posibile ale unei campanii scapate de sub control.
Sa nu ne ascundem dupa degete! Marea coruptie din Romania a avut loc de fapt cu implicarea unor firme occidentale. Doar mica coruptie este get-beget romaneasca (mita, cadouri, comisioane pentru accesul la servicii publice sau chiar la dobandirea unor drepturi). In relatiile cu firme romanesti, functionarii publici sau demnitarii practica nu o coruptie propriu-zisa, ci un fel de cardasie pentru exploatarea si devalizarea banului public. Coruptie propriu-zisa (respectiv folosirea demnitatilor si pozitiilor publice in schimbul unor foloase necuvenite pentru aprobarea instrainarii unor active sau atribuirea unor contracte de executie) este practicata de fapt cu firme straine. Cele mai uzuale sunt privatizarile la preturi subevaluate contra comision sau achizitii publice la preturi dimpotriva supraevaluate contra comision. Apetitul coruptiv din Romania a convenit de fapt de minune unor firme occidentale, care, in timp ce prin sondaje si rapoarte confidentiale se plangeau de coruptia din Romania, in concret profitau de pe urma acesteia, preluand contra spagi companii romanesti la jumatate de pret sau castigand, tot contra spagi, contracte de livrari catre companii de stat din Romania la preturi duble fata de cele curente ale pietei. Desigur, nimeni din cei implicati in asemenea aranjamente nu este interesat sa le devoaleze. Sa ne amintim cazul datoriei catre Suedia, in care justitia suedeza a preferat sa considere ca inculpatul suedez a furat, si nu ca a dat mita unor oficiali romani! Dar daca oficialii romani care au incheiat aranjamentele incep sa-si dea la gioale unul altuia, atunci se risca sa fie mentionati si strainii implicati. Ceea ce nu exclude niscai vorbe trimise pe la Bruxelles de a o lasa mai moale cu presiunile asupra Bucurestiului privind combaterea coruptiei. Desigur, aceasta in timp ce oficial se va tot cere intensificarea luptei impotriva coruptiei!
