Guvernul pregateste o surpriza de proportii pentru circa 100 de societati comerciale cu capital de stat, privat sau mixt, care inregistreaza creante in valoare de 2,6 miliarde de dolari catre Ministerul Finantelor Publice (MFP), in contul unor credite externe contractate dupa 1990 si nerambursate. Gratie OG 29/2002, societatile debitoare vor fi preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB), care, dupa o analiza amanuntita a situatiei lor economico-financiare – menita sa identifice cauzele obiective si subiective pentru care nu si-a onorat obligatiile de plata catre bancile straine -, va decide asupra viitorului lor. In unele cazuri, masurile decise de Autoritate vor determina schimbari la nivelul actionariatului acestor entitati economice.
In situatiile in care se va constata ca imprumuturile externe au fost deturnate in alte scopuri decat cele pentru care au fost contractate, administratorii risca sa ramana fara obiectul muncii si sa fie trimisi in judecata, in baza unui solid dosar penal.
Ultimatum pentru datornicii la buget
Guvernul va aproba, in sedinta de joi, normele metodologice de aplicare a OG 29/2002 privind instituirea unor masuri pentru diminuarea datoriei publice. Acest fapt va grabi momentul in care vor fi cesionate catre AVAB creantele rezultate din conventiile si/sau acordurile de recuperare incheiate intre MFP, in calitate de garant, si beneficiarii imprumuturilor externe, societati comerciale. Altfel spus, vor fi cesionate toate sumele platite de stat (ratele imprumuturilor externe, dobanzile si comisioanele aferente, majorarile de intarziere si penalitatile), provenite din executarea garantiilor emise de MFP. La data preluarii, creantele vor fi consolidate in dolari SUA.
Guvernul incearca astfel sa scoata bani pe de o parte din -piatra seaca- si, pe de alta parte, din fortarete precum World Trade Center, din care MFP a fost incapabil, ani la rand, sa stoarca vreun leu in contul creditului contractat pentru constructie, pe care l-a garantat. In tot acest timp, banii au fost rambursati din buzunarele contribuabilor romani, care nu vor beneficia niciodata de aceasta investitie. Si asta in timp ce hotelul are cel mai inalt grad de ocupare intre hotelurile de lux din Capitala.
-AVAB va notifica in termen de 10 zile de la data preluarii cesiunii de creanta toate societatile debitoare. Acestea vor avea la dispozitie, potrivit legii, cinci zile pentru a-si achita in intregime datoriile catre stat. In cazul in care nu vor reusi acest lucru, vor intra, automat, in programul Autoritatii. Nu vom face nici o discriminare intre societatile de stat si cele private. Natura capitalului acestora nu ne intereseaza, singurul lucru important pentru AVAB este ca cetatenii acestei tari sa nu mai plateasca ceea ce au consumat altii-, a spus dl Blanculescu. El a precizat ca, imediat dupa preluare, va fi demarata o analiza -diagostic- asupra activitatilor comerciale, financiare, juridice si de piata a societatilor respective, care va arata cu precizie cauzele pentru care acestea nu si-au rambursat creditele. Daca motivele de neplata sunt obiective (schimbari de piata, riscuri regasite, s.m.d), Autoritatea va interveni pe langa bancile externe pentru renegocierea unor clauze contractuale si va identifica metode de crestere a veniturilor respectivelor societati, astfel incat ratele la credite sa fie platite la termen. In cazul in care motivul nerambursarii imprumuturilor tine de cauze subiective (management prost, dispersie controlata de capital – altfel spus deturnare de fonduri ), AVAB va interveni cu masuri radicale. -Vom identifica, pentru inceput, toate activele care nu au legatura directa cu obiectul de activitate pentru care s-a contractat creditul: vile de protocol, hoteluri, automobile de lux, s.m.d. Acestea vor fi externalizate si valorificate de urgenta. Nu excludem nici masura schimbarii parcului de masini al firmelor cu datorii. Managerii vor circula cu Dacia-, a mai spus dl Blanculescu.
El a mai precizat ca, in cazul societatilor de stat, va fi instituita administrarea speciala, care va ridica dreptul AGA de a lua decizii si care va opri fluxul de dividende catre actionari pana la rambursarea integrala a imprumuturilor contractate.
AVAB vrea sa faca in timp-record ce n-a facut Ministerul Finantelor in 12 ani
-Pana la sfarsitul acestui an, cea mai mare parte din societatile pe care le vom prelua isi vor achita ratele aferente creditelor externe contractate cu maxima corectitudine. Este promisiunea ferma a AVAB. N-am fi profesionisti daca nu am crede cu tarie acest lucru-, a adaugat dl Blanculescu.
El si-a exprimat convingerea ca, sprijinita de noua legislatie care ii confera avantaje certe in instanta si beneficiind de experienta dobandita in recuperarea activelor bancare neperformante, Autoritatea va reusi sa recupereze rapid si cu maxima acuratete debitele rau- platnicilor din economie. -Administratorii trebuie sa priveasca interventia noastra ca pe un mod constructiv de abordare a unei situatii dificile. Este un parteneriat intre AVAB si MFP, care va avea, cu siguranta, consecinte pozitive-, a conchis dl Blanculescu. Seful AVAB a respins categoric speculatiile unor patroni si manageri, potrivit carora OG 29 este menita sa nationalizeze o serie de intreprinderi privatizate, care sa fie ulterior preluate de clientela politica a PSD.