Desigur ca invitatia presedintelui Basescu adresata conducatorilor principalelor companii petroliere din Romania pentru a discuta probleme din domeniu, cu accent pe preturile la pompa, nu este una uzuala. Si oricand poate fi interpretata ca o interferenta a politicului in mecanismele de piata.
Dar trebuie tinut cont ca dl Basescu nici nu le-a pus invitatilor mana in gat, nici nu i-a calcat pe picioare, nici nu i-a imbrancit si nici nu i-a ofensat, ci doar le-a cerut sa gaseasca solutii pentru preturi rezonabile la pompa. Daca exista, sau nu, asemenea solutii este o alta problema.
Argumentul dlui Basescu – anume ca in preturile la pompa ar trebui sa se reflecte faptul ca in Romania se extrage inca o mare cantitate de titei autohton care nu are legatura directa cu cotatiile internationale – est real, dar, din pacate, nu este operational. Sau, mai precis spus, nu mai este operational de cand statul roman a vandut cum a vandut societatea Petrom, detinatoarea acestor exploatari.
Din pacate, s-a acceptat – nu stim daca a fost aleasa sau a fost impusa – o modalitate de privatizare, cea cu investitor strategic, in care este vanduta direct decizia in domeniu, in timp ce in sectoarele, precum este si cel petrolier, in care profiturile vin prin natura lucrurilor si in care nu este vorba de a gasi clienti (caci acestia exista oricum) sau de a valorifica oportunitati de piata (caci acestea oricum exista), de regula privatizarile se fac cu investitor de portofoliu, in urma carora companiile au un actionariat diseminat, nimeni neavand controlul absolut, intrucat esential este nu proprietarul, ci managementul. Nu intamplator, nici o companie petroliera din zona central si est-europeana nu a fost privatizata cu investitor strategic: nici compania maghiara MOL, nici compania polonezza PKN Ortel, nici chiar OMV, unde statul austriac, desi minoritar, este cel mai mare actionar individual, cu cuvantul cel mai greu de spus in masura in care in vest actiunile, in majoritatea lor, sunt libere pe bursa. Petrom face o bizara exceptie! Asa cum a preluat Petrom, OMV a dobandit controlul si deci decizia absoluta. Inclusiv – si sa nu ne amagim! – asupra fixarii preturilor. Inclusiv – si sa nu ne amagim! – asupra exploatarii resurselor petroliere din Romania, pentru care OMV plateste niste redevente se pare ridicol de mici, de altfel, potrivit contractului, imposibil de modificat timp de 10 ani (perioada in care rezervele se vor si epuiza).
65% din consumul petrolier din Romania poate fi inca acoperit deocamdata din resurse interne. Dar, sa fie clar, de acest atu beneficiaza nu toate companiile petroliere din Romania (fiecare in raport, de pilda, cu cota de piata), ci numai OMV, care detine Petrom. Restul companiilor din Romania, in frunte cu Rompetrol, a doua mare companie petroliera, proceseaza si distribuie doar petrol din import. Petrom, detinut de OMV, are astfel un dublu avantaj. Pe de-o parte, poate, daca vrea, sa practice preturi mai mici, caci nu depinde masiv de titei din import, si, in caz ca o face, isi poate lesne inlatura concurentii de pe piata. Pe de alta parte, poate, daca vrea, sa practice dimpotriva, preturi ridicate, in relatie cu cotatiile internationale ale petrolului, obtinand profituri substantiale, incurajata fiind in acest sens chiar de catre concurenti, care, importand petrolul, pot supravietui si ei astfel in piata.
In masura in care statul roman nu mai are nimic semnificativ de facut, pierzand orice parghie importanta o data cu modul in care a privatizat Petrom, incercarea dlui Basescu este singurul instrument de la care se mai poate astepta ceva. OMV are o asa de mare marja de profit incat poate da curs unei cereri de temperare a cresterii preturilor la pompa, neavand de ce sa-si puna carul in pietre in aceasta chestiune. In timp ce dl Basescu va marca un punct de popularitate intr-o actiune care este mai mult de imagine decat de solutionare a unor probleme ce sunt de fapt deja transate. O operatiune de imagine in care atat presedintele Basescu, cat si OMV sunt interesati.
