Home Economic-Financiar -Blatul- reformei nu a pacalit FMI si Banca Mondiala

-Blatul- reformei nu a pacalit FMI si Banca Mondiala

DISTRIBUIŢI

-Deciziile Bancii Mondiale si ale Fondului Monetar International au la baza exclusiv refuzul Guvernului de a aplica masuri nepopulare, si nu faptul, real, ca nici pana in prezent nu au formulat macar o schita de program economic viabil si coerent-, declara senatorul Viorel Marian Pana, vicepresedinte al PD, in cadrul unei scrisori deschise ce atrage atentia asupra -blatului- reformei adoptate de Cabinetul Nastase. Senatorul PD subliniaza in document ca dezastrul economic din Romania, -un dezastru cosmetizat prin date statistice aiuritoare-, nu se datoreaza BM sau FMI, ci exclusiv guvernarii Cabinetului Nastase. Actualul Guvern nu a facut altceva decat sa mimeze reforma si sa dezinformeze organismele financiare internationale privind progresele economiei, ascunzand sub presul incompetentei falimentul sectorului privat din Romania si crunta saracie in care se zbate aproape jumatate din populatie-, afirma dl Pana. La capitolul dezinformari, vicepresedintele PD considera ca cea mai grosolana este cea referitoare la restructurarea din sectorul industrial de stat, principalul generator de arierate in economie. Ministerul Industriilor, -o institutie cvasiabsenta din sistemul administrativ, nu a facut decat sa puna antetul pe niste formulare-, raportand in schimb Bancii Mondiale ca restructurarea companiilor subordonate s-a incheiat cu un real succes. Amanarea de catre FMI a discutarii acordului stand-by cu Romania si cea a Bancii Mondiale privind negocierile Programului PSAL II arata in opinia autorului scrisorii ca organismele financiare internationale -nu pot fi pacalite cu petarde fumigene-, de tipul celor lansate de Guvernul Nastase.

Considerandu-i pe oficialii Palatului Victoria -creatori de imagine ieftina-, senatorul PD demasca un alt joc de imagine -denumit pompos legea privind unele masuri de accelerare a procesului de privatizare. -In opinia dlui Pana, pe langa faptul ca legea accelerarii privatizarii nu are absolut nici o valoare in forma in care a fost elaborata, deschide o portita pentru ca toata clientela politica a Guvernului sa-si primeasca recompensele. Astfel, desi prin lege si prin asumarea raspunderii parlamentare actualul Executiv s-a angajat sa elaboreze in 30 de zile intregul set de norme metodologice, dupa aproape doua luni ele nu au fost publicate in -Monitorul Oficial-. Una din motivatiile promovarii actului normativ, sustine dl Pana, ar putea fi ascunderea gravelor ilegalitati de la Rafo Onesti si SNTR, in acest fel Guvernul obtinand girul Parlamentului pentru a-si cosmetiza imaginea in fata BM si FMI. Dl Pana afirma ca a sosit momentul ca premierul sa vina in fata Parlamentului si sa dea explicatii referitoare -la sperjurul comis cu ocazia asumarii raspunderii parlamentare pentru acesta lege-, avand in vedere ca esecurile guvernarii vor fi platite tot de cetateni.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.