In Romania exista trei fonduri de garantare a creditelor. In cazul Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), singurul actionar este statul roman, in timp ce in cazul celorlate doua, Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) si Fondul roman de garantare a creditelor pentru intreprinzatorii privati si sprijinirea privatizarii prin cumpararea de active (FRGC), in proportie covarsitoare actiunile sunt detinute de institutii de credit sau societati financiare. Din practica de zi cu zi rezulta ca si aceste entitati induc in sistemul financiar anumite riscuri, care trebuie manageriate potrivit practicii internationale.
Un studiu aparut sub egida BNR intitulat Rolul fondurilor de garantare a creditelor in cadrul Sistemului Financiar din Romania scoate in evidenta, in contextul implementarii Basel II, necesitatea implementarii unei legislatii in vederea reglementarii prudentiale a acestor fonduri. Autorii, pe baza analizelor complexe efectuate, propun coeficienti de deducere a garantiilor cuprinsi intre 0,35 si 0,5, nefiind exclusi chiar coeficienti apropiati de unitate in anumite conditii. Autorii sunt de acord cu faptul ca sistemul bancar trebuie sa-si consolideze increderea in aceste fonduri, cu atat mai mult cu cat la nivel european garantiile angajate depasesc de 6-10 ori fondurile proprii, dar acest lucru nu se poate realiza, spre exemplu in Romania, in afara unui cadru legal.
Capital minim – un milion de euro
Studiul scoate in evidenta anumite aspecte deosebit de importante si interesante, atat pentru institutiile de credit, cat si pentru clientii acestora care obtin credite ca urmare a garantiilor oferite de catre fondurile de garantare a creditelor (FGC), desi analiza se bazeaza pe datele anului 2004.
Pe langa analiza propriu-zisa, documentul face propuneri concrete privind chiar continutul viitoarei legislatii secundare aferente reglementarii prudentiale a FGC. Practic, palierul secund al reglementarilor va fi reprezentat de norme de prudentialitate, elaborate pentru fiecare tip de institutie financiara nebancara. Autorii considera ca cele mai importante prevederi care ar trebui sa se regaseasca in aceasta legislatie secundara sunt cele referitoare la bonitatea acestora, inclusiv la capitalul minim, nu mai putin de un milion euro, si la caracteristicile garantiilor oferite – directe, exprese, irevocabile si neconditionate.
In cazul celor trei fonduri nu se pune problema capitalului minim, dar autorii, plecand de la reperul capitalul minim pentru banci, ajung la concluzia ca FGC din Romania pot fi considerate in contextul actual ca avand un nivel al riscului de pierdere inferior celui din sistemul bancar, dar nivelul actual al acestuia ar putea -reclama un coeficient de deducere a garantiilor din expunerile bancilor superior valorii nule.-
Pentru a se putea propune coeficienti superiori celor existenti de deducere a garantiilor se considera ca acest lucru se poate face doar in contextul analizei a doi indicatori, bonitatea si caracteristicile garantiilor oferite.
Coeficienti de transfer
Se propune sa fie acceptata o diminuare de risc daca un FGC indeplineste conditiile de bonitate, chiar daca garantiile oferite nu sunt directe, exprese, irevocabile si neconditionate, reciproca nefiind acceptata. Daca sunt indeplinite cumulativ cele doua criterii, atunci se propune un coeficient de deducere superior. Astfel, pentru FGC care indeplinesc cumulativ cele doua conditii, bonitate si calitatea garantiilor, coeficientul de deducere a garantiilor poate sa fie de maximum 0,5, in timp ce pentru un FGC care indeplineste doar conditiile de bonitate, atunci respectivul coeficient nu ar trebui sa fie mai mare de 0,35.
De asemenea, pentru garantiile exprese, irevocabile si neconditionate, coeficientul de deducere a garantiilor sa fie maximum 1, iar pentru garantiile care nu indeplinesc unul din criteriile mentionate anterior, coeficientul in cauza nu ar trebui sa depaseasca 0,8.
Dar cea mai interesanta propunere se refera la situatia in care resursele financiare asimilate garantiilor statului nu sunt transferate efectiv in patrimoniul FGC si se propune ca valoarea coeficientilor de deducere sa fie cea corespunzatoare respectivelor fonduri de garantare, respectiv maximum 0,5 sau 0,35.