Doar aproximativ 50% din angajatorii din mediul economic din Romania au operat modificări ale contractelor individuale de muncă în vederea compensării transferului sarcinii contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. 24% din angajatorii activi nu au operat nici o modificare a contractelor individuale de muncă, nici măcar pentru un singur contract.
La 31.03.2018 – erau înregistrate 2.196.895 de contracte de muncă cu timp complet cu salariul de încadrare egal cu salariul minim, adică 41,13% din totalul contractelor de muncă cu timp complet.
Ca efect al adoptării OUG 79/2017, de la 1 ianuarie 2018, România este singurul stat din Uniunea Europeană în care contribuțiile la asigurările sociale pentru sistemul de pensii și cel de asigurări sociale sunt plătite integral de angajati.
Motivele acestei initiative sunt la fel de puțin explicabile în prezent, ca și în trecut.
Ne reamintim:
Liviu Dragnea, Președintele PSD, 08.11.2017 – ” …neplata contribuţiilor sociale ale angajaţilor de către angajatori va fi clasificată din nou ca infracţiune, … acest lucru va fi prevăzut în ordonanţa care urmează să fie adoptată de Guvern sau, dacă nu, într-o lege ulterioară.”
Ionuț Mișa, Ministrul Finanțelor Publice, 09.11.2017 – „Am responsabilitatea necesară pentru a face lucrurile aşa cum trebuie, pentru că eu ca părinte cu trei copii am responsabilitatea faptelor. Dacă exista riscul ca salariile să scadă, spuneam de la început”.
Olguța Vasilescu, Ministrul Muncii și Justiției Sociale, 09.11.2017- ”Nu am făcut acest transfer de contribuții pentru a crește salariile, noi ne-am asigurat doar că nu vor scădea.”
După 6 luni de la momentul declarațiilor de mai sus și la 4 luni de la punerea în aplicare a OUG 79/2017 putem sintetiza efectele acestui act normativ după cum urmează:
Perdanți:
Perdant:Aprox 1,2 milioane de salariați cu salariile diminuate și alți 608.781 expuși riscului de diminuare[4]:
1.135.418 salariați au înregistrat, în martie 2018 față de noiembrie 2017, reduceri ale veniturilor salariale nete, din care:
169.440 – salariați au suportat integral transferul sarcinii contributiilor,
965.978 salariați au suportat parțial transferul sarcinii contribuțiilor.
608.781 salariati au primit compensarea transferului sub formă de bonusuri, contractele lor de muncă au rămas însă neschimbate în ceea ce privește salariul de bază brut, ca urmare angajatorul poate decide oricând unilateral diminuarea sau stoparea acestor forme de remunerare.
Salariații din mediul economic au fost cei mai afectați de această măsură, în cazul lor mecanismele create de Guvern s-au dovedit a fi complet ineficiente, așa cum am avertizat încă de anul trecut.
La 31.03.2018 doar aproximativ 50% din angajatorii din mediul economic din Romania au operat modificări ale contractelor individuale de muncă în vederea compensării transferului sarcinii contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.
24% din angajatorii activi nu au operat nici o modificare a contractelor individuale de muncă, nici măcar pentru un singur contract.
Sursa: Inspectia Muncii
Ca urmare, cu excepția contractelor individuale de muncă modificate ca efect direct al creșterii salariului minim, doar 26% din contractele individuale de muncă înregistrate în Revisal au fost modificate astfel încât valoarea salariului net să rămână neschimbat. Datele se referă doar la angajatorii din mediul economic, cei ce înregistrează contractele de muncă în Revisal.
Sursa: Inspecția Muncii
Atât în cazul datelor despre comportamentul angajatorilor, cât și în cazul datelor despre contractele de muncă, imaginea este obținută din cumularea efectelor generate de: modificarea legislației fiscale, modificarea salariului minim, precum și de negocierile colective purtate de regulă în primele 3 luni ale anului.
Prin introducerea unei derogări de la prevederile legislative modificările contractelor individuale de muncă inițiate pentru a compensa transferul sarcinii fiscale, se puteau opera în perioada 01.01.2018 – 31.03.2018. Practic ele au mascat efectele de OUG 79/2017.
Pentru mediul economic, conform datelor furnizate de Inspecția Muncii, rezultatul revoluției fiscale = 1.744.199 de contracte de muncă cu salarii nete contractuale diminuate:
44% din contractele individuale de muncă (cu timp complet sau timp parțial) au suferit modificări ale salariului ca urmare a modificării salariului minim.
26% din contractele de muncă au înregistrat creșteri de cel puțin 20%, în intervalul 01.01 – 31.03.2018. Acestea sunt contracte al căror salariu net a fost cel puțin menținut la valoarea din luna decembrie 2017.
17% din contractele de muncă înregistrate în Revisal au rămas nemodificate în perioada vizată – 01.01.2018 – 31.03.2018.
13 % din contracte au înregistrat modificări salariale însă acestea au fost mai mici decât 20%, ca urmare venitul net în cazul acestor contracte a fost diminuat.
Cum a înțeles Guvernul să protejeze salariul net al angajaților din mediul economic?
Unul din instrumentele utilizate a avut un efect marginal, de altfel a fost un instrument apărut peste noapte într-o ordonanță (OUG 82/2017) care modifica un pachet de legi, pregătit doar pentru a disipa responsabilitatea pentru efectul de reducere a veniturilor nete ca urmare a implementării OUG 79/2017.
Așa cum am avertizat la momentul apariției, modul de reglementare a fost total nerealist. Perioada de negociere a fost în acest caz doar o lună insuficient pentru procedura ce trebuia urmată, de la stabilirea părților îndreptățite să negocieze și până la înregistrarea contractului colectiv de muncă la ITM.
Rezultat – 878 CCM si 1790 de acte adiționale încheiate în aplicarea OUG 82/2017, în intervalul 20.11 – 20.12.2017 – 0,4% din angajatorii înregistrați în Revisal la 31.12.2017.
Mecanismul a fost unul complet formal, o dovedește și Raportul de control al ITM din perioada ianuarie – martie 2018. Respectarea prevederilor OUG 82/2017 nu s-a regăsit în tematicile de control ale ITM. Protecția asigurată de Guvern prin acest instrument putem spune că a fost inexistentă.
Cel de-al doilea instrument utilizat a fost salariul minim. Salariații care la 31.12.2017 aveau salarii de încadrare la nivelul salariului minim de 1450 lei au beneficiat de protecție, efectul însă este unul ce pervertește toate ierarhiile salariale din mediul economic datorită modului de aplicare.
Dacă la 31.12.2017 – erau înregistrate 1.825.423 de contracte de muncă cu timp complet, cu salariul de încadrare egal cu salariul minim (34,9% din total contracte de muncă cu timp complet), la 31.03.2018 – erau înregistrate 2.196.895 de contracte de muncă cu timp complet cu salariul de încadrare egal cu salariul minim, adică 41,13% din totalul contractelor de muncă cu timp complet.
Mediul economic se confruntă cu o aplatizare excesivă a salariilor, ceea ce arată un dezechilibru grav în structura salarială.
La 31.03.2018 salariul de bază median[5] din contractele de muncă era de 2000 lei, practic jumătate din contractele individuale de muncă înregistrate în Revisal au salariile de bază în intervalul 1900 – 2000 lei.
Dacă în decembrie 2018 raportul între salariul minim și salariul de bază median din contractele individuale de muncă era de 80%, în martie 2018 acest raport a ajuns la 95%.
În mod paradoxal acest model de ierarhie salarială este unul specific țărilor nordice, numai că salariile lor sunt cu mult mai mari decât cele din România (ex. în Danemarca salariul mediu brut a fost în 2017 – 5.179 euro[6], in timp ce în România, în același an salariul mediu brut a fost de 713 euro).
Dacă avem în vedere definiția europeană a veniturilor mici – 2/3 din salariul median, raportat strict la valoarea salariilor din contractele de muncă cu timp complet, înseamnă că de la 01.01.2018 România a rezolvat problema salariilor mici, nici un salariat din mediul economic nu va mai fi încadrat în categoria celor cu venituri mici (2/3 * 2000 = 1333 ori salariul minim este 1900 lei).
Chiar și la nivelul întregii economii, luând în considerare inclusiv salariile din sectorul bugetar, aferente contractelor cu timp de muncă complet – raportul între salariul minim și salariul median a crescut de la 65% la 69% (conform datelor furnizate de ANAF), nici unul din salariații din România cu contract de muncă cu timp complet nu se mai situează sub nivelul de 2/3 din salariul median.
Accentuarea aplatizării salariilor și distorsionarea structurii salariale pot descuraja însă lucrătorii calificați, ceea ce cu siguranta va continua sa agraveze deficitul de personal calificat.
La nivel national rezultatul revoluției fiscale, conform datelor furnizate de ANAF, a însemnat:
1.135.148 de contracte de muncă cu salarii nete efectiv diminuate.
41% din salariați au beneficiat de modificări ale salariului ca urmare a modificarii salariului minim.
41% din salariați au beneficiat de creșteri de cel puțin 20%, în intervalul 01.01 – 31.03.2018. Pentru aceștia salariul net a fost cel puțin menținut la valoarea din luna decembrie 2017.
2,7% din salariați nu au beneficiat de nici o modificare a salariului brut în perioada vizată – 01.01.2018 – 31.03.2018.
15,3% din salariați au beneficiat de unele modificări salariale însă acestea au fost mai mici de 20%, ca urmare venitul net în cazul acestor contracte a fost diminuat.
Este surprinzător modul în care se evaluează impactul OUG 79 /2017, în Programul de Convergență pentru perioada 2018 – 2020 (document elaborat de România în cadrul procesului Semestrului European).
”Trendul pozitiv al indicatorilor macroeconomici realizați, precum câștig salarial mediu brut și efectivul salariaților din economie, generează încasări superioare din contribuții sociale. În luna februarie 2018, comparativ cu luna similară a anului trecut, câștigul salariul mediu brut și net au înregistrat ritmuri de creștere de 32,8%, respectiv 11,2%, superioare celor din luna ianuarie. Această evoluție este în linie cu proiecția Comisiei Naționale de Prognoză (CNP) pentru anul 2018 și reflectă totodată că angajatorii au crescut în medie câștigul salarial brut pentru a menține cel puțin constant câștigul salarial net, în noile condiții legislative privind transferul contribuțiilor de la angajator către angajați.”
Trebuie menționat măcar faptul că:
înainte de aplicarea OUG 79/2017, în luna noiembrie 2017, salariul mediu brut era deja cu 10,3% mai mare comparativ cu luna februarie 2017. Ca urmare, la nivel național se poate spune că salariul mediu a crescut, ca efect al OUG 79/2017 , cu cel mult 20,3%.
Aproape jumătate din salariații din România sunt plătiți la salariul minim sau desfășoară activitate în sectorul bugetar, creșterile în cazul lor au fost față de decembrie de aprox 31% (în cazul salariaților aflați la nivelul salariului minim) și minim 25% în cazul sectorului bugetar.
Ca urmare, pentru restul salariaților ajustarea salarială a fost în medie în jur de 10%.
În condițiile descrise mai sus statul a transferat salariaților toate riscurile demografice și de sustenabilitate ale sistemului de pensii și de sănătate.
Cele două sisteme – sistemul public de pensii și sistemul de asigurări de sănătate – se confruntă în ultimii ani cu probleme de sustenabilitate. În prezent, raportul dintre salariați și pensionari este de aproximativ 1 pensionar la 1,1 salariați.
Sistemul de asigurări de sănătate acoperea la sfârșitul anului 2016 – 17.130.940 de persoane asigurate – însă doar aproximativ 11,4 milioane de persoane plătesc contribuții la asigurările sociale. Pentru aproape 6 milioane de contribuabili (cu excepția angajaților), contribuția la fondul de sănătate este extrem de scăzută. Prin urmare, aproximativ 5,5 milioane de angajați asigură finanțare pentru mai mult de 80% din sistemul de asigurări de sănătate.
La 31.05.2018 fondul unic de asigurari de sănătate înregistra deja un deficit de aprox 5% raportat la total venituri ale fondului.
La 31.12.2017 bugetul asigurărilor sociale a înregistrat un excedent în sumă de 322,7 milioane lei. În structură însă excedentul se datorează fondului de asigurare în caz de accidente de muncă și boli profesionale, cuprins în bugetul de asigurări sociale. Încă de la apariția Legii 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale și până la sfârșitul anului 2017 am atras atenția asupra faptului că măsurile prevăzute de lege, în special cele de informare și prevenție, nu sunt aplicate. Resursele acestui fond nu au fost utilizate pentru scopul în care au fost constituite, acest fond, ca și cel de șomaj, fiind folosite ca pârghie de echilibrare a bugetului public.
În 2017 componenta de asigurare în caz de bătrânețe a avut nevoie de subvenții pentru echilibrare în sumă de 11.978,83 milioane lei, adică aprox 20% din veniturile totale ale bugetului de asigurări sociale în anul 2017 (subvenții totale acordate de bugetul de stat – 13.585,6 milioane lei, din care 1.606,77 subvenții pentru asigurarea pensiei sociale).
Situația s-a menținut și în anul 2018 – la 31.05.2018 – bugetul de stat a subvenționat bugetul asigurărilor sociale cu 2.373,8 milioane lei, din care 700,66 milioane lei subventii pentru asigurarea pensiei sociale.
În ceea ce privește fondul unic de asigurări de sănătate acesta s-a închis la 31.12.2017 cu un deficit de 560,8 milioane lei. După primele 5 luni, mai precis la 31.05.2018, deficitul FNUASS era deja 660 milioane lei.
Bugetul asigurărilor sociale nu este echilibrat nici după transferul sarcinii contribuțiilor sociale, fondul unic de asigurări de sănătate înregistrează la 5 luni un deficit mai mare decât întreg anul 2017. Ceea ce bugetul de stat încasa ca impozit pe venit și transfera ca subvenție este acum încasat direct sub formă de contribuții, bugetul de stat suportând însă o pierdere substanțială a veniturilor din impozit pe venit.
Măsurile legislative adoptate prin OUG nr. 79/1017 ignoră istoricul reglementării cotizațiilor profesionale în România, precum și a fundamentelor pe care acestea s-au sprijinit, și totodată, contravine legii fundamentale, precum și tratatelor internaționale privind drepturile omului, ratificate de România.
Încălcarea Codului European de Securitate Socială și a Conventiei OIM 102/1952 produsă prin prevederile OUG 79/2017, reiese cât se poate de evident din detalierea modului în care este finanțat sistemul de protectie sociala pentru anul 2018, respectiv structura finanțării pentru cele 3 fonduri la care se contribuie și din care se acordă prestațiile sociale identificate de Cod / Convenție (fondul de șomaj – acoperă riscul de șomaj și cel de insolvență al angajatorului, bugetul de asigurări sociale – acoperă riscul de îmbătrânire dar și cel de accident de muncă sau boală profesională și fondul unic de asigurări de sănătate – acoperă riscul de îmbolnăvire și pierderea temporară a capacității de muncă ca urmare a bolii obișnuite). Remarcăm astfel că salariații contribuie la finanțarea sistemului cu un procent de 82,6%, pentru anul 2018 (cu mult peste limita de 50% impusă de Cod / Convenție), conform prevederilor din Legile bugetului de stat și a bugetului de asigurări sociale pe anul 2018.
Astfel, în conformitate cu prevederile:
– Legii nr. 2/2018 a bugetului de stat pe anul 2018,
– Legii nr. 3/2018 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018,
1. Cheltuielile totale cu prestațiile sociale aferente sistemului de protectie socială bazat pe contributivitate sunt stabilite pentru anul 2018 în sumă de 94.061.783 mii lei (62.019.276 mii lei în bugetul de asigurări sociale, 652.369 mii lei în bugetul de șomaj, 31.390.138 mii lei în bugetul fondului unic de asigurări de sănătate).
2. Contribuțiile provenite de la salariați pentru finanțarea celor 3 fonduri din care se acordă prestațiile sociale (bugetul asigurărilor sociale, fondul de șomaj și fondul unic de asigurări sociale de sănătate) au fost prevăzute pentru anul 2018 în sumă de 77.653.332 mii lei (51.798.554 mii lei – contribuție de asigurări sociale, 25.854.778 mii lei contribuție de asigurări sociale de sănătate).
Conform prevederilor Codului / Convenției – toate prestaţiile acordate vor putea fi considerate în ansamblul lor, cu excepţia prestaţiilor familiale şi a prestaţiilor în caz de accidente de muncă şi de boli profesionale, dacă acestea din urmă ţin de o ramură specială – dar si legislației bugetare în vigoare. Ca urmare, în anul 2018 angajatul acoperă din contribuția proprie 82,6% din costul total cu prestațiile sociale acordate din sistemul contributiv de securitate sociala (77.653.332 mii lei / 94.061.783 mii lei) – fiind excluse din acest calcul prestațiile familiale acordate din bugetul de stat, acordate fără impunerea unui stagiu de cotizare.
Ca urmare, este evident că această măsură nu a fost destinată rezolvării deficitului bugetelor de asigurări sociale, însă modul în care a bulversat situația veniturilor în piața muncii dar și așezarea sarcinii fiscale va continua să afecteze pe cei ce au cea mai mică capacitate de reacție (salariații).
Analizele politicilor publice în domeniul veniturilor sau în domeniul tratamentului fiscal sunt aproape imposibil de realizat în comparație cu anii anteriori. Probabil că asta s-a și dorit.
Atragem atenția asupra faptului că aplatizarea veniturilor este un fenomen ce afectează mai nou și sistemul public de pensii.Dacă în ianuarie 2017 numărul de beneficiari ai indemnizaţiei sociale pentru pensionari[7] era 420.194 (8% din total pensionari), în luna mai 2018 numărul beneficiarilor de indemnizație socială ajunsese la 661.219 (13% din total pensionari).
Nici în ceea ce privește evaziunea fiscală nu se pot observa îmbunătățiri ale situației anterioare anului 2018.
Conform datelor publicate de ANAF, primele 90 de companii care împreună adunau mai mult de 50% din datoriile restante la bugetele de asigurări sociale au continuat să acumuleze datorii. La 31.03.2018 datoriile acumulate de acestea erau cu 0,3% mai mari decât la 30.09.2017, peste jumătate din aceste companii sunt deja in faliment, în timp ce 25% din acestea sunt în stare de insolvență.
În plus, conform datelor comunicate de ANAF numărul angajatorilor care au depus declarații fiscale pentru impozit pe venit și contribuții sociale a fost în luna martie 2018 cu peste 3% mai mic față de noiembrie 2017, situația fiind aceași și în februarie 2018 raportat la noiembrie 2017.
Mai trebuie totodată menționat faptul că în aceași perioadă numărul angajatorilor activi din mediul economic (cei înregistrați în mediul economic) era la 31.03.2018 cu peste 7% mai mare decât numărul angajatorilor ce depun declarații fiscale pentru veniturile salariale. Aceasta în condițiile în care în baza de date a ANAF sunt cuprinși și angajatorii instituții publice.
Din comparația acestor date putem concluziona că la 31.03.2018 aprox 50.000 de angajatori activi nu depuneau declarații fiscale pentru salariații proprii.
Situația este similară și în cazul contractelor de muncă – la ANAF erau declarate obligații fiscale pentru 6.276.894 contracte de muncă cu timp complet și partial (din care aprox 1 milion de contracte pentru sectorul bugetar, cu excepția sectorului de ordine publică și siguranță națională), în timp ce la ITM era înregistrate la aceeași data – 5.799.389 contracte active. Dacă corectăm datele furnizate de ANAF cu numărul contractelor din sectorul bugetar rezultă că pentru aprox 522 mii contracte de muncă cu timp complet și timp partial nu se declară și nu se plătesc contribuții sociale.
Aplicând aceași logică, la sfârșitul anului 2017 erau aproximativ 390 mii de contracte de muncă cu timp complet și timp parțial active pentru care nu se declara și nu se plătea contribuții.
Fie că vorbim de erori în baze de date sau de semnale clare ale economiei informale, aceste aspect indică precaritatea condițiilor din piața muncii din România (atât în ceea ce privește funcționarea cât și administrarea).
Aceasta în condițiile în care Legea 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale a rămas în continuare în aceași formă. Până în acest moment nu există o inițiativă legislativă în sensul celor menționate de Președintele PSD în toamna anului trecut.
Nu numai că nu au revenit asupra tezei încadrării reținerii la sursă și nevirării contribuțiilor sociale ca fiind infracțiune, însă astăzi există în Parlament un proiect de act normativ, inițiativă a parlamentarilor coaliției de guvernare, conform căreia faptele de evaziune fiscală nu se mai sancționează cu închisoare în cazul în care se achită prejudiciul creat.
În mod cert reforma fiscală s-a dovedit una în defavoarea salariaților dar și în defavoarea stabilității și echilibrului bugetar. Mecanismele de protecție create de Guvern s-au dovedit a fi ineficiente, în plus au indus și mai multă tensiune în piața muncii.
Mai mult au fost anihilate în acest mod singurele instrumente ce puteau fi utilizate pentru a asigura o distribuție echitabilă a creșterii economice. Reducerea cotei unice la 10% scoate din discuție aplicarea unei fiscalități progresive reale iar distrugerea sistemului de negocieri colective și refuzul constant de a rezolva blocajul în acest domeniu (modificarea Legii 62 in vederea relansării negocierilor colective la nivel sectorial si de unitate) acutizează pe termen mediu și lung tensiunile și precaritatea condițiilor din piața muncii.
Lipsa de corelare între valoarea salariului și calitatea și complexitatea muncii efectuată (inclusiv eficiența acesteia),
discrepanțele mari între salarizarea din mediul bugetar și cea din mediul economic,
stârnirea unor categorii de salariați împotriva altora,
o ierahie salarială în afara oricărei logici economice,
un sistem de salarizare bazat din ce în ce mai mult pe componente extra contractuale,
dispariția mecanismelor clasice pentru corecția inegalităților salariale (politica fiscală și negocierile collective),
menținerea unei distribuții a valorii adăugate complet debalansată în favoarea capitalului,
lipsa mecanismelor de analiză și corelare a datelor disponibile,
sunt doar câteva din probleme cu care ne confruntăm la nivelul politicii salariale.
Din păcate aplicare OUG 79/2017 a accentuat toate aceste efecte.
Schimbările demografice vor continua să modifice structura populației României. Procesul de îmbătrânire rapidă va modifica raportul dintre populația la vârsta de pensionare și populația activă, ceea ce va aduce schimbări majore în structura pe vârste și implicații negative pe piața forței de muncă.
Pentru acest viitor, astăzi, guvernanții nu pregătesc nici un fel de soluții pentru cetățenii Romaniei. Pregătesc însă un import masiv de forță de muncă din state terțe, eliminând contingentarea numărului lucrătorilor, eliminând orice condiții legate de nivelul de pregătire profesională a lucrătorilor ce vor fi aduși în piața muncii din România (certificatele de calificare recunoscute) și eliminând totodată condiția angajării acestora cu un salariu cel puțin egal cu salariul mediu pe economie (a se vedea proiectul de lege aflat în dezbatere parlamentară ce beneficiază de o largă susținere politică, atât din partea puterii cât și din partea opozitiei). În fapt se pregătește o soluție pe termen scurt pentru reprezentanții capitalului, o soluție ce nu va fi însă benefică pentru societatea românească în ansamblul său.
Cu un mediu economic dominat de activități economice în care marea majoritate a lucrătorilor sunt plătiți cu salariul minim și cu un sistem de securitate socială precar, România consolidează un model economic puternic dependent și controlat de factorul politic, care se caracterizează prin:
existența unei mase de cetățeni manevrabili politic (ex. milioane de salariați plătiți pe salariul minim, pensionari cu pensie minima, etc),
un mediu neatractiv pentru investiții de calitate, investiții cu valoare adăugată local mare,
fără perspective de dezvoltare sustenabilă pe termen lung.
Rămâne totuși întrebarea – Dacă salariații pierd, pe termen scurt, mediu și lung, bugetul public pierde, de fapt cine câștigă?
Răspuns: beneficiarii sunt anumiți oameni politici și mai ales capitalul.
Textul de mai sus reprezintă un comunicat al Blocului Național Sindical
