PricewaterhouseCoopers (PwC) a prezentat, la finele saptamanii trecute, la Camera de Comert Cluj, o analiza a atractivitatii regiunilor Romaniei pentru investitori. Pe primul loc in acest clasament se situeaza Bucurestii, iar pe locul doi Regiunea Nord-Vest, din care face parte si Clujul.
Ce este atractivitatea mediului de afaceri?
Indexul de atractivitate regionala (IAR) reprezinta o opinie referitoare la capacitatea relativa a unei zone de a se dezvolta si de a atrage investitii care sa sustina cresterea economica, sustin specialistii Price. Factorii luati in calcul de expertii PwC, care influenteaza atractivitatea regionala, au fost: profilul demografic, mediul de afaceri si indicatorii sociali sau ai standardului de viata. In cadrul profilului demografic, s-a analizat structura de varsta a populatiei, sporul natural al acesteia si gradul de urbanizare. Factorii cuprinsi in analiza mediului de afaceri au fost mediul politic si administrativ, piata muncii si veniturile, mediul economic, sectorul privat si competitia de piata, investitiile straine, comertul exterior, infrastructura, preturile in domeniul imobiliar. Ca indicatori ai standardului de viata au fost folositi gradul de utilizare a Internetului si telefoniei mobile, sanatatea, educatia, numarul de conturi bancare ale persoanelor fizice, dotarile gospodariilor, preturile medii la produsele de baza.
Nord-Vestul bate tot, mai putin Capitala
Regiunea Nord-Vest are un IAR de 34,1, fiind clasata pe locul doi la nivel national, dupa Bucuresti.
Cifra de afaceri a firmelor cu capital privat din aceasta regiune este cea mai mare dupa Bucuresti, reprezentand 11,5% din totalul national. Regiunea are cel mai mare numar, tot dupa Capitala, de sucursale de banci – 15% din totalul national, din care 5% sunt concentrate in judetul Cluj. Regiunea Nord-Vest secondeaza Capitala si la numarul de clienti bancari societati comerciale – 13,8% din totalul national.
Nord-Vestul depaseste celelalte regiuni, cu exceptia Capitalei, si la numarul de societati comerciale cu capital strain cu mai mult de 250 de angajati – 13,8% din totalul national. Regiunea are si cea mai mare densitate de aeroporturi, dupa Bucuresti – 2,4 aeroporrturi la 1.000 kmp, cea mai buna penetrare a Internetului in randul populatiei, cea mai buna inzestrare a gospodariilor cu bunuri de folosinta indelungata (tot dupa Capitala). Din pacate, regiunea are si cele mai ridicate preturi ale produselor de baza.
Clamentul urbanizarii: Bucuresti, Brasov, Cluj
Iata si cateva din datele care situeaza Clujul in fruntea regiunii. Gradul de urbanizare a judetului este de 69%, procent care ii asigura locul trei la nivel national, dupa Bucuresti si Brasov. Cifra de afaceri a societatilor cu capital privat (3,6% din totalul national) situeaza Clujul pe locul patru la nivel national, dupa Bucuresti, Timis si Prahova. Numarul de conturi bancare raportate la populatia totala este de 92%, peste media regiunii, la fel ca si numarul de utilizatori de Internet – 30% din populatia totala.