Competenta de lichidator bancar a Fondului de Garantare a Depozitelor, tradusa intr-o modificare a Ordonantei Guvernului nr. 39/1996, a iscat ieri controverse in cadrul Comisiei de buget, finante si banci din cadrul Senatului. La discutiile comisiei au participat si reprezentanti ai Ministerului Finantelor Publice, ai Ministerului Justitiei si din partea BNR. Principala controversa a fost iscata de dubla calitate pe care ar obtine-o prin lege Fondul de Garantare: de creditor si, respectiv, lichidator si daca aceasta dubla calitate este in concordanta cu cerintele Bancii Mondiale si ale economiei europene. Punctul de vedere al Ministerului Justitiei, exprimat de secretarul de stat Cristina Tarcea, porneste de la ideea ca orice lichidator trebuie sa fie independent si ca cele doua atributii pe care le-ar capata prin lege Fondul de garantare sunt incompatibile. Aceasta situatie, in care Fondul ar ajunge sa -centreze si sa dea cu capul-, a fost explicata de reprezentantii Ministerului Justitiei prin faptul ca Fondul de Garantare a Depozitelor din sistemul bancar ar deveni si reprezentant al creditorilor, si cel care valorifica.
Reprezentantii BNR sustin insa aceasta dubla calitate a Fondului de garantare, pentru ca, astfel, acest organism ar putea sa se implice mai activ in procesul de lichidare a bancilor. Unul dintre argumente ar fi ca lichidatorii obisnuiti nu se implica in procesele de lichidare a bancilor din cauza costurilor foarte mari si a numarului mare de litigii rezultate din aceste lichidari. In plus, un lichidator al unei banci ar trebui sa aiba o situatie materiala foarte buna si credibilitate morala. In acest moment, Fondul a fost desemnat de puterea judecatoreasca ca lichidator pentru doua banci romanesti – Banca Romana de Scont si Banca Turco-Romana. In cazul BRS, Fondul va incerca timp de inca doi-trei ani sa stabileasca nasa credala.
Avand in vedere ca reprezentantii Bancii Mondiale au cerut in 2001, in momentul semnarii acordului PSAL I, ca fondul sa indeplineasca si aceasta calitate de lichidator, reprezentantii BNR si-au exprimat nelamurirea in legatura cu aceasta posibila schimbare de atitudine invocata de Ministerul Justitiei.
Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar este o persoana juridica de drept public care are ca scop garantarea rambursarii depozitelor constituite la banci de catre deponenti, persoane fizice, potrivit conditiilor si limitelor stabilite in Ordonanta Guvernului nr. 39/1996, republicata.
Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 138/2001 s-a stabilit ca Fondul este numit, de regula, lichidator in cazul falimentului institutiilor bancare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















