Home Economic-Financiar Capacitatea de cazare turistică a crescut cu 2%

Capacitatea de cazare turistică a crescut cu 2%

DISTRIBUIŢI

Numărul structurilor de cazare turistică la 31 iulie 2014 se situa la 6.130 unități, în creștere cu 2% (121 unități) față de aceeași dată a anului 2013, când numărul structurilor de cazare turistică era de 6.009 unități, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică /INS/.

În perioada de referință, numărul hotelurilor a crescut cu 28, până la 1.473 unități, numărul de hosteluri a crescut cu 19, până la 204 unități, numărul de moteluri a scăzut de la 215 la 212, numărul de vile turistice a crescut de la 621 la 624, numărul de cabane turistice a crescut de la 152 la 162, numărul de pensiuni turistice a scăzut de la 1.335 la 1.323, numărul de pensiuni agroturistice a crescut de la 1.598 la 1.665, iar numărul de bungalouri a scăzut de la 249 la 242, potrivit Agerpres.

Din numărul total de locuri în hoteluri, 40% au fost în hotelurile cu trei stele, 32,8% au fost în hoteluri cu 2 stele, 19,8% în hotelurile cu 4 stele, 3,9% în hotelurile cu 5 stele, 3,1% în hotelurile cu o stea și 0,4% în hotelurile neclasificate pe stele. Cele mai multe hoteluri erau încadrate la categoria 3 stele (50% din total hoteluri) și 2 stele (25,3%). Hotelurile cu 5 stele au fost în număr de 31 (cu două mai mult ca la 31 iulie 2013), iar cele cu 4 stele au fost 267 (cu 15 mai multe decât la 31 iulie 2013).

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.