OMV Petrom, cea mai mare companie de pe piaţa locală a carburanţilor, a ieftinit benzina, începând cu 24 septembrie, ora 00.00, după ce ieri a ieftinit motorina.
Petrom a ieftinit ieri cu trei bani pe litru motorina vândută la staţiile proprii şi a ieftinit cu 4 bani pe litru benzina începând de azi de la miezul nopţii.
După ieftiniri, la staţia Petrom de pe strada Braşov din Bucureşti, de exemplu, benzina de 95 va costa 6,20 lei pe litru iar benzina extra 99 va avea un preţ de 6,67 lei pe litru. Motorina standard costă 6,32 lei pe litru. Motorina extra costă 6.60 lei/litrul.
Companiile petroliere stabilesc preţurile la carburanţi în funcţie de cotaţiile internaţionale ale produselor petroliere, de cursul de schimb, de nivelul fiscalităţii dar şi de condiţiile de pe piaţă.
Petrom este cea mai mare companie de pe piaţa de distribuţie a carburanţilor, cu o reţea de circa 550 de staţii. Principalii concurenţi sunt Rompetrol, Lukoil şi Mol. Petrom este controlată de compania austriacă OMV.