Deși bancherii stau liniștiți și ne dau asigurări că nu vom avea probleme legate de criza creditelor din SUA, prea puțini sunt cei care bagă de seamă că devine mai mult decât realizabil un scenariu identic pe plaiurile mioritice.
Deși
se dădeau asigurări cum că prețurile caselor, cel puțin în cazul celor vechi, vor scădea semnificativ postaderare, realitatea a devenit contrariul. Dezechilibrul cerere-ofertă rămâne adânc așa că prețurile imobilelor continuă să salte, lună de lună. Veniturile în creștere dar mai ales extinderea perioadelor de acordare a creditelor și îmblânzirea normelor impuse de BNR pun și ele presiune pe prețuri, potențând cererea. Astfel se explică faptul că 70% din locuințe sunt achiziționate prin credit. La fel se explică și faptul că niciun dezvoltator imobiliar nu concepe să nu câștige măcar o treime din cât a investitit iar idea de faliment de proiect e total scoasă din calcule.
Și uite așa ne-am trezit cu prețuri la imobiliare rivalizând cu Nisa sau mai știu eu ce mare metropolă iar la târgurile imobiliare găsim casă în Germania (15500 euro) sub prețul unei garsoniere confort trei la periferia orașului Ploiești (16900 euro).
Unde-i pericolul? Foarte aproape: casele făcute pe credit, sunt evaluate la prețurile din piață, la momentul acordării împrumutului. Acestea fiind însă mult prea umflate speculativ, la un moment dat, când cererea și oferta vor deveni sensibil egale, putem constata că ele se desumflă ca un balon cu heliu, în timp. Iar bancherii se pot trezi cu garanții cu mult sub valoarea la care au dat creditele. Iar dacă cineva nu-și plătește creditele, instituția financiară va executa un gaj inferior valoric împrumutului. Rezultă pierderi, criză de lichidități, scumpirea creditului, din nou risc de neplată mărit, și o luăm de la capăt. Se prefigurează astfel o adevărată spirală cu efecte devastatoare: pentru economie, pentru bănci, pentru consumator. Rămâne de văzut dacă efectul de turmă care conduce cumpărările pe această piață în România va fi oprit înainte de impactul letal.
