Greva generala a cadrelor didactice s-a incheiat, dupa saptamani, cu o victorie amara a acestora. Profesorii au declansat revendicarile salariale sub scutul alocatiilor insuficiente pentru invatamant, mult sub necesitati si chiar sub promisiunile electorale. Solutia din partea guvernului a fost, in esenta, si mai diversionista. S-au alocat in principiu mai multe fonduri pentru educatie, dar fara a le include propriu-zis in buget, pe ideea ca vor fi eliberate doar daca cele inscrise deja in buget vor fi cheltuite pe programele prevazute. In ce priveste revendicarea de fapt urmarita de cadrele didactice – marirea salariilor – s-a gasit, pana la urma, un compromis, prin care se mai trimite ceva-ceva de la buget in buzunarele profesorilor, in timp ce acestia, indeosebi cei din preuniversitar, raman de fapt cu salarii, in majoritate, indecent de mici.
O solutie la aceasta acuta problema de fond este pasata unui viitor neprecizat si neprecizabil. Pentru a fi pe deplin sinceri, problema nu poate fi rezolvata doar pe seama trecerii timpului si pe masura cresterii economice, care ar urma, dupa cum se spera, sa fie obtinuta in anii ce vin. Aceasta problema nu poate fi solutionata de fapt decat printr-o decizie politica de reprioritizare bugetara, mai deschis spus pe seama salariilor din alte sectoare bugetare.
Tocmai acest fapt ridica dubii in legatura cu luarea unei asemenea decizii, desi temeiuri serioase ar fi. Dincolo de sloganul -educatia – prioritate nationala-, domeniul, la o atenta scrutare a lucrurilor, ar fi ultimul in care Romania mai poate avea vreo sansa. Resursele minerale sunt ca si epuizate, cele de capital practic nu exista, sectoarele economice majore sunt deja in mana strainilor. Educatia ar fi resursa care ar mai putea fi folosita in viitor pentru a se evita o extinctie pur si simplu a identitatii nationale in Romania si aiurea, o transformare a natiunii romane intr-o masa de salariati la stapani straini.
Sansa de a se face din educatie cu adevarat o prioritate nationala este insa mica. Poate nimic nu spune mai mult despre aceasta sansa decat observandu-se simplu, fara evaluari predictive si analize de impact, unde au studiat sau studiaza odraslele politicienilor romani postdecembristi. Nu este locul aici pentru o trecere in revista in materie. Au facut-o altii si bine au facut. Sa mentionam doar cateva nume de politicieni care si-au trimis copiii la studii in strainatate: Theodor Stolojan, Mugur Isarescu, Radu Vasile, Victor Ciorbea, Traian Basescu, George Copos, Dan Radu Rusanu, Adrian Nastase, Dan Nica, Ion Solcanu, Petre Roman, Marian Sarbu, Miron Mitrea, Mircea Ciumara, Mona Musca, Ioan Muresan, Ulm Spineanu. Unii dintre copii, trimisi la studii in strainatate, au si ales sa se stabileasca acolo, rapindu-le parintilor posibilitatea de a spune eventual ca odraslele lor s-au dus in strainatate sa se pregateasca mai bine pentru a fi mai de folos tarii. Comentariile ar fi poate de prisos caci simpla enumerare exprima bine cam cati bani dau politicienii romani pe scoala romaneasca. Atata doar sa precizam ca nu este vorba de a incrimina pe cineva ca-si trimite copiii la scoli de renume daca au posibilitati. Noi n-am vrut sa spunem decat ca nu este cazul sa ne asteptam la mai multi bani de la buget pentru scoala romaneasca!
