Home Economic-Financiar CET-urile transferate vor trebui sa-si plateasca salariatii din incasari ipotetice

CET-urile transferate vor trebui sa-si plateasca salariatii din incasari ipotetice

DISTRIBUIŢI

Salariile angajatilor din centralele ce urmeaza a trece in subordinea autoritatilor locale vor fi platite din incasarile respectivelor sucursale, a declarat dl Ion Marcu, director general al Termoelectrica. Amintim ca in bugetul de venituri si cheltuieli al Termoelectrica au fost prevazute fonduri pentru derularea activitatii in centralele ce urmeaza a fi externalizate numai pe primele patru luni ale anului, astfel ca de la inceputul lunii mai acestea nu mai pot fi sprijinite financiar de societatea din care s-au desprins. Dl Marcu a precizat ca din incasarile realizate de aceste sucursale vor fi platite salariile celor circa 7.500 de angajati aflati in aceasta situatie. Reprezentantul Termoelectrica a precizat ca au existat cateva probleme la Suceava, unde incasarile insuficiente au condus la intarzierea platii salariilor, dar situatia a fost remediata. -La ora actuala nu se mai pune problema ca Termolectrica sa mai asigure bani pentru cheltuielile centralelor externalizate-, a afirmat dl Marcu. Situatia acestor centrale este departe de a fi lamurita, deoarece nu mai apartin, cel putin teoretic, societatii Termoelectrica, dar nici nu au trecut inca in administrarea autoritatilor locale. Mai mult, acestea nu au inca un statut juridic clar.

Ministrul Industriei si Resurselor, dl Dan Ioan Popescu, a declarat ca preconditiile asumate in fata FMI privind externalizarea primelor sapte centrale din structura Termoelectrica au fost indeplinite. -Aceste centrale se afla in etapa de inregistrare ca societati in administrarea autoritatilor locale. Pentru celelalte noua sucursale, procesul de transfer de la MIR la autoritatile locale este in derulare-, a afirmat ministrul industriei. Primele centrale pentru care procedura de transfer este finalizata sunt Calafat, Giurgiu, Vaslui, Zalau, Comanesti, Gura Barza, Midia. Ministrul Industriei a aratat ca in cazul centralelor Oradea, Timisoara, Arad, Brasov, Pitesti, Suceava, Iasi, Bacau, Borzesti a fost finalizata o analiza tehnica privind situatia acestor capacitati, analiza ce a fost prezentata in sedinta Guvernului de ieri. Tot ieri trebuia sa se discute posibilitatea de aprovizionare a acestor centrale cu combustibilii necesari functionarii. Valoarea totala a datoriilor acestor centrale la sfarsitul lunii martie era de 4.771,7 miliarde de lei, din care datoriile catre Termoelectrica reprezentau 3.492,6 miliarde de lei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.