-Are Romania o economie de piata functionala?- – aceasta este tema unei conferinte care i-a readus la masa dezbaterilor pe reprezentantii institutiilor guvernamentale si neguvernamentale ce se ocupa cu problematica spinoasa a integrarii in Uniunea Europeana. Un raspuns concret nu a fost dat, nici nu putea fi, si tocmai de aceea vorbitorii au lansat tot felul de -porumbei-, care de care mai colorati. Dintre acestia, unul a reusit sa descreteasca inclusiv fruntile oamenilor de afaceri autohtoni, carora numai de glume nu le arde cand au in fata starea economiei romanesti in perspectiva aderarii: -Cinci sute de rechini din Romania nu tin cont de regulile care ni se impun noua-, a rasunat in difuzoare glasul presedintelui Consiliului Investitorilor Straini (CIS), Gilbert Wood. El a mai remarcat ca -Bruxellesul nu trebuie sa judece tot poporul roman pentru frustrarea ca nu pot fi prinsi acesti rechini, care declanseaza o nemeritata publicitate negativa intregului mediu romanesc de afaceri-. In continuare, parca pentru a lamuri incotro bate mesajul presedintelui CIS, adjunctul sefului Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Onno Simons, a spus ca -daca as sti ca in Marea Neagra circula liber vreo cinci sute de rechini, eu n-as mai veni sa inot pe litoralul romanesc, de exemplu la Mamaia-…
Cine sunt cei cinci sute de rechini? Desigur, vorbitorii au exclus din start ideea ca ei ar putea sa dea vreun nume, amintind insa ca acestia sunt prezenti zi de zi in presa, mai ales in cea de investigatii. -Ziaristii ii cunosc chiar mai bine decat mine-, a fentat Gilbert Wood. El nu si-a pus insa problema ca, in timp ce ziaristii cunosc foarte bine care sunt -pestii cei mari-, procurorii par sa nici nu fi auzit de ei. Noroc ca nu asta era tema dezbaterii organizate de Nine O*Clock – altfel, cine stie unde s-ar fi ajuns cu detalierea subiectului -rechini-… Si totusi o intrebare ar merita sa fie pusa: oare functionarea justitiei astfel incat marii pesti sa poata fi prinsi nu face parte din aquis-ul comunitar?
Deocamdata, din punctul de vedere al Uniunii Europene, -rechini- sunt numai acei afaceristi care au reusit sa obtina iertari ori reesalonari de datorii catre bugetul de stat, pe criterii mai mult decat politice, distorsionand astfel mediul concurential. Pe un ton care s-ar fi dorit amenintator, reprezentantii guvernului au anuntat ca nici o companie nu va mai putea primi ajutoare de stat sau stergeri de datorii fara acordul expres al Consiliului Concurentei. Precizarea a devenit necesara, mai ales dupa ce oficialul Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti a avertizat ca arieratele nu reprezinta un pericol doar prin volumul acestora, ci sunt mai mult un pericol psihologic: vazand ca merge, tot mai multe companii sunt tentate sa recurga la aceasta forma de finantare. Pe marginea unei asemenea prapastii e mai bine sa nu te uiti in jos, asa ca si discursurile guvernamentale au fost intonate prudent, cu statistici favorabile, dar prea putin concludente: -La 31 iulie 2004, arieratele au scazut cu 63.260 miliarde de lei fata de 31 decembrie 2003-, a spus adjunctul negociatorului-sef cu UE, Leonard Orban, evitand insa sa precizeze de la cat la cat a scazut volumul arieratelor sau, macar, cate procente din PIB reprezinta acum totalul datoriilor contractuale neonorate.
Ce mai ramane din aceasta statistica -de bine-, daca luam in calcul faptul ca scaderea arieratelor s-a bazat mai mult pe iertarile si reesalonarile de datorii – infierate in repetate randuri de UE – decat pe conversia in actiuni a creantelor? Nu ramane mare lucru, dar important este ca exista (cel putin) 500 sute de rechini, care nu tin cont de regulile ce se impun celorlalti operatori de pe piata romaneasca. Iar daca nici in 2004 economia noastra nu va obtine mult-ravnitul statut, inseamna ca acolo, sus, la Bruxelles, cineva se incapataneaza sa arate cu degetul legatura dintre rechini, arierate si distorsionarea mediului concurential din Romania, pe care statul roman refuza sa o vada.
