Home Economic-Financiar Cioloș: Sper ca ANAF să nu mai devină o sperietoare a mediului...

Cioloș: Sper ca ANAF să nu mai devină o sperietoare a mediului economic, ci un partener

DISTRIBUIŢI

Premierul Dacian Cioloș schimbă abordarea ANAF față de contribuabili. În urmă cu un an, aflați în funcții pe atunci, acum inculpați de DNA pentru corupție, Darius Vâlcov, ministru de Finanțe, Gelu Diaconu, șeful ANAF și Victor Ponta, premier, anunțau cruciada ANAF împotriva firmelor private românești. Nu conta suma găsitâ în neregulă: 10 bani sau milioane de euro, firmele erau închise, sigilate și patronii dați pe mâna poliției. Până și însuși Ponta, semnatarul ordonanței de urgență care reglementa procedura descrisă a fost inculpat pentru evaziune fiscală. Lucru manual, cum s-ar spune. Acum premierul Cioloș anunță că ANAF va deveni partenerul contribuabilului.

„Pentru a putea susține creșterea economică și dezvoltarea economică avem nevoie de politici publice performante care trebuie susținute cu bugete adaptate la nevoi și, de aceea, avem și noi în perspectivă nu doar ideea de a crește bugetul, pentru că își are limitele lui, dar de a folosi cât mai bine alocările bugetare, banii pe care îi colectăm de la dumneavoastră, de la contribuabili. Și aici, sigur, ANAF își are rolul, care sper eu să nu mai devină o sperietoare a mediului economic, ci un partener. E drept că pe ANAF există câteodată presiuni pentru a colecta bani la buget, însă cred că aceste presiuni n-ar trebui să fie cele care să ducă la o performanță a colectării la buget, ci această performanță ar trebui să vină, în primul rând, din reducerea evaziunii fiscale și dintr-o contribuție voluntară, să spun, în acest proces de colectare”, a afirmat Cioloș, la Gala Premiilor Capital.

„Aici sper să putem lucra în continuare, pentru că eu am obsesia mea, să spun așa, legat de rolul acestei instituții în cadrul politicilor guvernamentale și în legătură cu mediul de afaceri. E o instituție-cheie atât pentru buget și ar trebui să fie o instituție-cheie și în relația cu mediul de afaceri și trebuie să găsim punctul de echilibru, să punem cursorul la un punct de echilibru care să facă în așa fel încât noi să ne putem finanța politicile publice cu contribuțiile care ar trebui să vină spre stat, fără ca pentru aceasta să facem din ANAF, din când în când, așa cum s-a mai întâmplat, o instituție de forță. Ea ar trebui să fie o instituție care să facă puntea de legătură între mediul privat și Guvern. (…) Avem nevoie de această instituție eficientă și din punctul nostru de vedere, dar ea trebuie să fie cât mai puțin birocratică”, a continuat Dacian Cioloș.

„Sectorul de business din România care susține dezvoltarea economică a țării și o susține atât de bine încât de câțiva ani de zile ne putem mândri, să spun, cu o creștere economică constantă și vreau să vă spun că, în cele câteva luni de când conduc Guvernul și am avut ocazia să mă întâlnesc cu mai mulți lideri politici din Europa sau din afara Europei, suntem invidiați din acest punct de vedere al creșterii economice de multe alte țări. Sigur că e bine când putem vorbi de creștere economică, pentru că asta ajută și la a atrage atenția investitorilor în România, am constatat-o și zilele trecute în Statele Unite”, a completat Dacian Cioloș.

„Astfel de momente au fragilitatea lor de care trebuie să ținem cont în deciziile noastre și mă refer aici mai ales în deciziile noastre, ale Executivului și ale mediului politic, instituțional. (…) Bugetul pe anul acesta are o anumită fragilitate pentru că el a fost constituit ținând cont și de măsurile de relaxare fiscală care au fost decise tocmai pentru a da un imbold economiei, creșterii economice și sper să puteți să valorificați cât mai bine aceste oportunități și dumneavoastră, sectorul de business, privat, împreună cu sectorul de business cu capital de stat”, a conchis Cioloș.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.