Home Economic-Financiar Cod de conduită pentru funcționarii care gestionează fonduri UE

Cod de conduită pentru funcționarii care gestionează fonduri UE

DISTRIBUIŢI

Guvernul a adoptat, ieri, Codul de conduită pentru evitarea incompatibilităților și conflictelor de interese pentru personalul care gestionează fonduri europene nerambursabile, document care va fi inclus în Strategia Națională Anticorupție, a anunțat ieri ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.
"Documentul constituie, cu prioritate, un instrument cu caracter de prevenție care va sta la baza activităților pe care le desfășoară personalul implicat în domeniu. Este un îndrumar, un set de recomandări, însoțit de exemple practice de conduite succeptibile de a genera conflicte de interese, incompatibilități, menit să ajute atât personalul din sistem cât și beneficiarul", a declarat Orban, la finalul ședinței de guvern.
Acesta a precizat că, în termen de 30 zile de la adoptarea Codului, fiecare persoană care lucrează cu fonduri europene nerambursabile trebuie să semneze o declarație prin care ia la cunoștință de situațiile de incompatibilitate și conflict de interese reglementate de legislația în vigoare. De asemenea, fiecare instituție care gestionează bani comunitari are obligația să pună pe site acest Cod de conduită.
"În măsura în care obligațiile legale nu sunt respectate, va interveni răspunderea disciplinară, civilă sau penală. Vor fi anumite persoane, în special cele care au fost implicate fie în activități de luare a deciziilor, fie în activități de monitorizare, va exista interdicția de un an sau de trei ani, de la caz la caz, de a nu lucra cu beneficiarii care au fost monitorizați sau de a nu lucra în domeniul respectiv", a spus Orban.
Ministrul a susținut că documentul nu introduce reglementări juridice noi, motiv pentru care a fost adoptat de Executiv printr-un memorandum, nu prin hotărâre.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.