Asociația Marilor Rețele Comerciale din România solicită autorităților regândirea sistemului de autorizare a activităților comerciale în condițiile în care, în urma tragediei din Clubul Colectiv, procesul de autorizare la nivelul administrației locale a ajuns într-un stadiu de cvasi-blocaj generalizat.
‘În contextul provocat de tragedia din Clubul Colectiv, procesul de autorizare la nivelul administrației locale a ajuns într-un stadiu de cvasi-blocaj generalizat. Prinse în nesiguranța hățișului legislativ, reprezentanții diverselor instituții cu atribuții pe lanțul de avizare sunt preocupate să adopte tot felul de norme și regulamente prin care să evite o eventuală răspundere în cazul unor evenimente neprevăzute. Foarte puțini dintre aceștia își mai asumă responsabilitatea unei decizii, rezultatul fiind acela că în unele situații s-a ajuns ca durata întregului proces de autorizare să se apropie de 300 de zile de la inițiere. Urmarea directă a acestei situații, create de instituții administrative care dau vina unele pe altele, este că investiții de anvergură sunt pe punctul de a fi abandonate, dar și mai grav este faptul că mii de locuri de muncă încep să fie puse sub semnul întrebării din cauză că investitorii se află practic în imposibilitatea de a obține reînnoirea autorizațiilor de funcționare’, a declarat Delia Nica, director executiv al AMRCR, într-un comunicat remis CURENTUL.
Conform sursei citate, în alte țări precum Polonia sau Ungaria, durata maximă pentru obținerea autorizației de funcționare este de 30 de zile.
Reprezentanții AMRCR spun că marii investitori nu pot să-și permită să opereze decât în condiții de maximă legalitate, ‘altfel riscă să fie penalizați sever de asiguratorii extrem de exigenți în respectarea cadrului legal, de bursele externe pe care sunt listați și nu în ultimul rând de consumatorii ale căror așteptări privind propria siguranță nu suportă improvizație’.