Ministerul Economiei si Comertului va inainta un proiect de act normativ care va permite accesul investitorilor privati la sistemul national de conducte pentru transportul gazelor si titeiului, in conformitate cu aquisul comunitar in domeniu.
-Actul normativ va fi pus in circuitul de avizare in cel mult o saptamana-, a declarat ministrul economiei, Codrut Seres, agentiei Mediafax.
Potrivit Legii petrolului, sistemul national de transport al titeiului face parte din proprietatea publica si este de importanta strategica. Astfel, orice extindere sau modernizare pe care un investitor privat o efectueaza, pe durata concesiunii, in vederea operarii sistemului national de transport al petrolului, este considerata ca facand parte din proprietatea publica a statului. Prin modificarile aduse legislatiei in domeniu, proprietatea privata asupra acestor investitii va fi recunoscuta, iar investitorii vor deveni operatori de transport privati.
-Scopul acestor modificari este de a atrage mai multi investitori privati. Acum investitiile sunt facute strict de catre stat, iar veniturile sunt limitate, tinand cont ca exista o cerere din ce in ce mai mare pentru extinderea sistemului de conducte-, a adaugat Seres.
De asemenea, Ministerul Economiei si Comertului urmareste atragerea de venituri prin concesionarea unor tronsoane din sistemul de transport.
Sistemul national de transport al titeiului si gazelor prin conducte are o capacitate de transport de circa 24 milioane de tone pe an. In 2005, capacitatea de transport a fost folosita in proportie de 54%.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane