Mai de curand, oameni de afaceri romani, intr-un demers care parea aproape de neconceput acum cativa ani, s-au plans public ca ceea ce domniile lor au numit -firmele serioase romanesti- nu mai au loc la dobandirea de contracte de achizitii publice. Pe de o parte, daca nu sunt acordate prin incredintare directa (cui trebuie), contractele sunt -castigate- invariabil (de cine trebuie) prin licitatii montate, trucate sau fraudate. Si este vorba, in majoritatea cazurilor, de firme de apartament! Pe de alta parte, contractele mari de achizitii publice apar destinate, prin insesi conditiile puse in caietele de sarcini, doar companiilor straine. Deci, firmele serioase romanesti nu mai au loc pe piata achizitiilor publice de firmele de apartament si de firmele straine.
Si este vorba de o piata de mari dimensiuni si cu perspective de expansiune. Piata este deja estimata la circa 20% echivalent PIB, respectiv vreo 15 miliarde euro anual si s-ar putea dubla in urmatorii cativa ani, indeosebi datorita alocatiilor sporite pentru infrastructura.
Prin insusi continutul lor, plangerile respective arata limpede nu numai ce a ajuns economia din Romania, ci si de ce a ajuns economia din Romania unde a ajuns. La inceput a fost furtul, get-beget romanesc, pentru ca, in cele din urma, sa mai ramana pe tronsoanele de baza ale economiei doar capitalul strain. Si nu este numai o cronologie in aceasta fraza, ci si o explicatie! Hotii romani – nepedepsiti! – au delegitimat prin furturile lor capitalul autohton, iar acum, cand au venit capitalistii straini, acestia iau practic tot ce este important, fara ca delegitimatul capital autohton sa mai aiba nas sa spuna macar ceva, necum sa mai faca ceva! Astfel ca firmele straine iau potul cel mare, firmele romanesti de apartament iau poturile cele mici, iar firmelor serioase romanesti, care se straduiesc a realiza profituri activand normal si nu doar incalcand legile, nu prea le mai ramane nimic.
Oamenii de afaceri romani care au facut plangerea publica au mentionat ca nu pretind conditii de favoare la participarea la licitatii, dar considera ca, pentru o justa competitie si pentru apararea intereselor romanesti, ar fi necesare o indulcire a conditiilor financiare si de garantie, pentru a se compensa handicapul fata de firmele straine care au istoric bancar si concurential, precum si o minima obligatie pentru firmele straine castigatoare de contracte de a subcontracta catre firme romanesti o parte din executiile de lucrari.
Din pacate pentru firmele romanesti serioase, sanse nu prea se intrevad. Mereu mai putin isi vor gasi loc pe piata achizitiilor publice, in timp ce batalia se va da, culmea!, intre competitivitatea economico-financiara a firmelor straine si competitivitatea politico-clientelara a firmelor romanesti de apartament. Dupa ce s-au cam terminat de furat activele din avutul public, au mai ramas doar achizitiile publice – care se fac din bani reinnoibili in fiecare an prin buget – pentru prosperitatea de grup si personala a politicienilor. Contractele castigate trucat de firme de apartament, in general la preturi de achizitie supra-umflate, constituie sursa de finantare a partidelor si a cheltuielilor politicienilor. De aceea, de firmele de apartament se vor tine cu dintii. Sansele ca puternicele companii straine, daca tot au venit, macar sa ne scape de aceste capuse nu sunt foarte mari sau prea apropiate. Doar daca respectivele companii straine se dau si ele pe brazda! Dupa cum cred ca s-au si dat cele care tot castiga contracte dupa contracte din bani publici in Romania, in timp ce, bineinteles prin sondaje confidentiale, se lamenteaza ce coruptie domneste prin Romania!
