Prim-ministrul Adrian Nastase a propus, marti, in cadrul reuniunii de lucru a reprezentantilor Institutului de Cercetare pentru Cereale si Plante Tehnice Fundulea, ca in urmatoarele doua saptamani sa fie realizat un inventar al complexelor zootehnice dezafectate din fiecare judet si identificate solutiile prin care aceste unitati sa fie oferite la un pret simbolic persoanelor care dovedesc faptul ca pot administra intr-un mod eficient astfel de ferme. -In urmatoarele doua saptamani, as vrea sa avem un inventar in fiecare judet cu aceste ferme, care reprezinta un fel de muzeu mizerabil a ceea ce inseamna lipsa de inteligenta in perioada de tranzitie si sa ii identificam pe cei care au facut eforturi in acesti ani pentru a obtine rezultate bune in domeniul zootehnic-, a spus Nastase.
Premierul i-a solicitat, totodata, sefului Directiei Generale a Vamilor, Dinu Gheorghe, sa analizeze, in aceasta saptamana, impreuna cu reprezentantii Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, ai Ministerului Dezvoltarii si Prognozei si ai crescatorilor de animale, masurile necesare stoparii formelor de eludare a prevederilor vamale in domeniu. El a aratat ca in Romania patrund, prin intermediul unor autovehicule care nu sunt controlate la frontiera, mii de kilograme de carne si de alte produse agroalimentare.
Nastase a mai afirmat ca institutiile implicate, alaturi de Departamentul de Comert Exterior din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, trebuie sa arate in ce masura anumite subventii acodate in diferite tari creeaza probleme producatorilor romani. -Nu inteleg de ce atunci cand exportam fier vechi sau otel, ni se spune deseori ca facem dumping in SUA sau in Uniunea Europeana, iar cand importam diverse produse, nu putem analiza problemele subventiilor din tarile respective pentru a vedea daca nu cumva aceste subventii creeaza probleme de dumping producatorilor romani-, a spus Nastase. El a aratat ca Romania trebuie sa-si apere propriile interese tot asa cum celelalte state, de la SUA pana la Ungaria, isi promoveaza interesele lor.
Seful Guvernului a mai solicitat Ministerului Agriculturii si Ministerului de Interne sa elaboreze -o lista neagra- a intermediarilor din agricultura care se deplaseaza de la o ferma la alta si incearca sa pacaleasca producatorii prin diverse forme, inclusiv prin acordarea unor cecuri false. Aceasta lista ar urma sa fie inclusa in cadrul unei baze de date a Ministerului Agriculturii care sa poate fi accesata de oricine si prin intermediul careia acesti intermediari sa fie eliminati.
Premierul a mai precizat ca Executivul ii va sprijini doar pe acei producatori agricoli care doresc sa isi modernizeze echipamentele de lucru si care se integreaza in politica agricola guvernamentala, nefiind acceptata sustinerea unor ferme neperformante si a producatorilor care nu au capacitatea de a se adapta cerintelor rentabilitatii economice.
-Se poate vedea clar prin tara care dintre culturile agricole se fac de catre amatorii care vin din cand in cand cu Dacii din oras pentru a cultiva un hectar de teren si care dintre culturi sunt lucrate profesionist-, a afirmat Nastase.
Seful Executivului a afirmat ca in doua saptamani va fi prezentat, intr-o forma initiala, un program cuprinzand masurile si etapele de rezolvare a unora dintre problemele actuale ale agriculturii romanesti.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane