Patronatele devin din ce in ce mai agresive in negocierile pe care le poarta cu sindicatele, acesta fiind si motivul pentru care conflictul de munca este deschis la doua societati din ramura constructii. Este vorba de Sanex Cluj, producator de ceramica fina pentru constructii, unde actionarul majoritar, grupul Lasselsberger din Austria, refuza sa acorde o crestere salariala de 20%, disponibilitatea acestora fiind de doar 5%. Potrivit vicepresedintelui FGS Familia, Ramona Veleanu, la sfarsitul anului trecut, Sanex Cluj a inegistrat un profit de 3 milioane de euro, in timp ce salariul mediu este de 129 de euro pe luna. Salariatii mai solicita majorarea sporurilor de weekend, iar zilele de concediu sa fie platite diferentiat, in functie de vechime. Negocierile intre parti dureaza din luna mai, iar tergiversarea adoptarii unei masuri multumitoare pentru salariati i-a determinat pe acestia din urma sa trimita o scrisoare catre presedintele companiei austriece, in vederea solutionarii conflictului. Un conflict similar exista si la Romplay Calarasi, societate orientata catre produse din lemn, unde patronul, tot austriac, a refuzat demararea oricarei forme de negociere, cei 300 de salariati fiind amenintati ca vor inchide compania, a precizat Veleanu. Se pare ca in constructii, si nu numai, exista foarte mari probleme legate de salariile mici acordate de multinationalele care vin sa investeasca in tara noastra.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane