Home Economic-Financiar Connex propune inlocuirea telefoanelor fixe cu telefoane mobile

Connex propune inlocuirea telefoanelor fixe cu telefoane mobile

DISTRIBUIŢI

Cei 200 de abonati ai retelei RomTelecom din judetul Buzau care au fost deconectati de la serviciile acestei companii vor primi solutii compensatoare din partea operatorului de telefonie mobila Connex-Vodafone. Connex este operatorul care a castigat licitatia privind utilizarea frecventei, situatie in care RomTelecom este obligat sa elibereze spectrul. Suma totala pe care Connex Vodafone o plateste statului roman pentru utilizarea licentei 3G este de 35 milioane de dolari. Potrivit Connex, echipamentele instalate de RomTelecom pe frecventa 3G alocata companiei , in localitatile din judetul Buzau, au produs interferente ce au impiedicat dezvoltarea retelei 3G. Intrucat utilizarea partajata a spectrului nu este posibila, din motive tehnice, Connex a decis sa asigure continuitatea serviciilor de comunicatii in aceasta zona, printr-o oferta compensatoare. Este vorba de abonamente 4 si 7 dolari/luna, la care se aplica o reducere de 50%, valabila pentru perioada incheierii contractului. Tariful este de 1 cent/minut pentru convorbirile efectuate intre 10 seara si 10 dimineata, pana la 100 de minute lunar, in retea. Aceasta oferta este insotita de telefoane mobile la preturi avantajoase. Contractele pot fi incheiate pe o perioada de un sau doi ani, la alegere. In urma discutiilor ministrului Zsolt Nagy cu reprezentantii companiilor s-a stabilit ca pentru o perioada de timp Connex sa amane lansarea serviciilor 3G in judetul Buzau, iar RomTelecom sa gaseasca in cel mai scurt timp posibil o solutie de rezolvare a problemei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.