Dupa ce Ministerul Finantelor a consimtit tacit la -cadorisirea- InterAgro, grupul de firme al omului de afaceri Ioan Niculae, cu Societatea Nationala -Tutunul Romanesc-, un alt organism, de data aceasta unul asa-zis autonom (dupa cum scrie -la lege-), Consiliul Concurentei, i-a intins o mana de ajutor magnatului de Teleorman. Care i-a aprobat, prin fortarea dispozitiilor legale in vigoare, atat operatiunea de -privatizare- a SNTR, cat si un ajutor de stat de 1.585 miliarde de lei, reprezentand reesalonari ale datoriilor restante plus majorari si penalitati de intarziere datorate bugetului de stat. Toate acestea dupa un circ teribil, soldat cu avize pe masura, pe principiul -cainii latra, ursul trece-.
Purcarea a avizat preluarea SNTR peste capul plenului
Vineri, 26 aprilie 2002, sediul Consiliul Concurentei din Palatul Parlamentului. O sedinta la care urma sa fie reluate discutiile privind autorizarea reesalonarilor acordate SNTR de catre Guvernul Romaniei (legea prevede ca, in cazul depasirii unui anumit plafon, ajutorul de stat trebuie obligatoriu avizat de Consiliul Concurentei). Dezbaterea fusese deja amanata pe motiv ca trebuia, in mod obligatoriu, ca mai intai Consiliul sa-si exprime pozitia fata de reprivatizarea SNTR. In acest scop, fusese deja intocmita o nota a Departamentului -Bunuri de consum- prin care se recomanda aprobarea concentrarii economice cu litera -b- – fara obiectiuni. Aspect care a trezit impotrivirea unei parti din plenul Consiliului, care au solicitat prin note scrise, fundamentate pe textul legii in baza careia functioneaza institutul, deschiderea in prealabil a unei investigatii privind consecintele preluarii controlului de catre InterAgro. Theodor Purcarea, presedintele Consiliului Concurentei, a luat act de aceste note, semnand in aceeasi zi, cu de la sine putere, decizia de avizare a concentrarii economice realizate de InterAgro. El s-a prevalat in fapt de o prevedere a regulamentului de organizare si functionare care nu anticipase (sic!) ca membrii Consiliului ar putea avea pareri diferite si cum se solutioneaza acestea.
Cinci-cinci, poarta-n casa pentru Niculae
A urmat, firesc, -solutionarea- ajutorului de stat de mai sus, marti, 30 aprilie (pare a fi un obicei adoptarea unor asemenea decizii inainte de marile sarbatori religioase – Guvernul aprobase ajutorul, prin Ordonanta de Urgenta, cu cinci zile inainte de Craciun). Zi in care politicul si-a spus din nou cuvantul, consilierii propusi de PSD plus simpatizantii votand pentru, ceilalti impotriva. Cinci la cinci, balanta echilibrand-o chiar Viorel Munteanu, fostul presedinte al Consiliului – actualmente consilier propus de PSD. Inutil insa, deoarece legea prevede ca, in caz de balotaj, votul presedintelui -are greutate-, asa ca solutia a fost pentru. Prilej de harjoneala, spume si urari suierate de catre membrii plenului, soldate insa, inevitabil, cu -unda verde- la scutirea de majorari si penalitati.
Votul in Consiliu s-a separat pe partide si simpatii politice
Aprobarea fara menajamente (a se citi -fara obiectiuni-) a concentrarii economice realizate prin preluarea, de catre InterAgro, a pachetului de actiuni majoritar la SNTR ridica numeroase semne de intrebare.
In primul rand, in nota Departamentului Bunuri de Consum se afirma ca -nu se poate vorbi de o piata functionala a tutunului fermentat din Romania-, fara a lua in considerare faptul ca, de la 1 ianuarie 2003 (peste mai putin de opt luni), statele membre ale Uniunii Europene vor elimina total subventiile la tutun, foarte mari in prezent – chiar si 6 $/kg. In atare conditii, cele trei mari companii multinationale care produc in Romania (Philip Morris, Japan Tobacco International si British American Tobacco) vor fi nevoite sa ia in calcul ipoteza achizitionarii de tutun fermentat de pe piata interna, unde SNTR detine MONOPOLUL. Iar in cazul tigaretelor populare, spre care se orienteaza inevitabil, in conditiile scaderii puterii de cumparare, tot mai multi consumatori, SNTR detine o pozitie puternic dominanta pe piata, fapt recunoscut implicit de catre Consiliu, in acte oficiale. Foarte important insa este un alt aspect, si anume refuzul presedintelui Theodor Purcarea, materializat prin semnatura de pe decizia adoptata, de a investiga incalcarea flagranta, de catre InterAgro, a prevederilor Legii Concurentei. -Pana la luarea, de catre Consiliul Concurentei, a unei decizii privind concentrarea notificata, agentii economici in cauza pot lua numai acele masuri legate de concentrare, care nu sunt ireversibile si nu modifica definitiv structura pietei-, se mentioneaza expres in lege. Or, pana la aprobarea concentrarii, oamenii lui Niculae au luat tocmai astfel de masuri in SNTR – schimbarea directorului general, a Consiliului de Administratie, disponibilizarea, in viitorul imediat, a aproape 1.000 de salariati, inchiderea unor unitati de productie si. mai ales. schimbarea retelei de distributie, aspect asupra caruia vom reveni. Aspect de care presedintele Purcarea nu s-a sinchisit sa se aplece. chiar daca stia ca asupra distributiei este si acum deschisa o investigatie, nefinalizata inca.
In contradictie cu normele UE
Societatea Nationala -Tutunul Romanesc- este la al treilea ajutor aprobat de Consiliul Concurentei. Primul ajutor de stat a venit in urma cu mai bine de un an, cand, la data de 1 februarie 2001, plenul Consiliului a consimtit la un ajutor de stat de 742,68 miliarde de lei, sub titlul de ajutor de salvare a SNTR. A urmat apoi, prin alta decizie, aprobarea de modificare a ajutorului, in sensul de stergere a majorarilor si penalitatilor de intarziere – nestipulata in primul act. Ajutorul a fost acordat sub titlul de ajutor de restructurare, conditia de sustenabilitate a acestuia fiind plata datoriilor curente si prezentarea unui program de restructurare a societatii. Ajutorul a fost insusit de SNTR, acesta incepand achitarea datoriilor in conformitate cu dispozitiile avizate de cei de la Concurenta. A venit insa fatidica luna septembrie 2001, cand SNTR nu si-a mai achitat nici macar datoriile la zi, pierzand ajutorul (momentul a -coincis- cu expertiza contabila extrajudiciara a PriceWaterhouseCoopers, care a diminuat drastic valoarea de piata a SNTR, in perspectiva privatizarii).
Actualul ajutor oferit in chip de iepuras de Pasti, tinand cont de -apropierea- evenimentelor, este tot de restructurare, desi normele europene, insusite de partea romana, stipuleaza ca ajutorul de restructurare se acorda o singura data. Iar justificarea oferita de -aripa Purcarea- pentru acordarea ajutorului este indoielnica, daca nu puerila: -Cei de la SNTR nu au mai venit cu programul de restructurare, cum se stabilise, dar au venit acum cu un program-.